04-07-2000Simetrii spirituale si practici asemanatoare.
Draga Mihai
In penultima ta scrisoare mi-ai scris despre importanta ascezei personale si despre binefacerile spovedaniei catre un preot duhovnic.
Nu stiu daca ti-ai dat seama, dar aceleasi practici le intalnim astazi chiar si in cele mai "noi" miscari crestine. Ele sunt o "constanta" crestina care s-a perpetuat de-al lungul secolelor. Nu le recunoastem la "ceilalti" pentru ca avem fiecare prejudecatile noastre. Of! Ce vom face cu aceste caricaturale si caricatirizante "prejudecati" ? Cand ne vom vindeca de ele?
Un om cu prejudecati nu gandeste, ci doar isi rearanjeaza "convingerile." Unii sunt atat de ingusti la minte ca trebuie sa-si stivuiasca prejudecatile pe ... verticala! De obicei vedem lucrurile nu asa cum sunt ele, ci asa cum suntem ... noi. Cand vom invata sa vedem ca Dumnezeu, care nu se uita la ce izbeste privirea, ci la inima?
Cineva spunea intr-o carte: Nu-l judeca pe om dupa haine; Dumnezeu a facut omul, croitorul ... hainele!
Am sa incerc sa ilustrez cele spuse despre asemanarile si simetriile practicilor prezente in diferite miscari crestine prin cateva exemple:
1. Dupa cat inteleg eu, "asceza" despre care vorbesti este un termen ortodox care acopere "evalvia" despre care vorbeste apostolul Pavel in 1 Timotei 4:7-8): "Cauta sa fii evlavios. caci deprinderea trupeasca este de putin folos, pe cand evlavia este folositoare in orice privinta, intrucat ea are fagaduinta vietii de acum si acelei viitoare."
"Asceza" personala un exercitiu de crestere spirituala este prezenta si in acel "Quiet time" pe care-l practica pana si cele mai recente miscari crestine studentesti. Acest "timp de partasie personal cu Domnul" este recomandat ca metoda de "punere de-o parte" in mijlocul unei lumi tumultoase. Crestinul este indemnat sa hotarasca un timp special, cu o durata care poate varia de la 5 minute la o ora, dimineata sau seara, in care sa se izoleze intr-un amunit loc ("camaruta ta" de care vorbea Domnul Isus in Evanghelie) si sa practice dialogul personal cu Dumnezeu prin citirea Bibliei si prin rugaciune.
2. "Spovedania" catre un duhovnic imbraca astazi haina acelei "accountability" recomandata pana si in cadrul miscarii "Promise Keepers". Numarul celor inscrisi in aceasta miscare de trezire spirituala a barbatilor crestini din America a depasit cu mult cifra de un milion. Ca leac impotriva "individualismului american" si ca piedica in calea uitarii (drumul catre iad a ramas in continuare pavat cu intentii bune), cei ce si-au luat angajamente la manifestarile de pe stadioanele arhipline au fost integrati in structuri de "accountability" (supraveghere reciproca - "vegheati unii asupra altora") alcatuite din patru-sase barbati. Ei se intalnesc cu regularitate, se roaga unii pentru altii si isi marturisesc unii altora reusitele si nereusitele lor.
Toate acestea se fac pe baza textului din Iacov 5:16. El nu recomanda "spovedania" la un preot calificat, dar fara indoiala, este bine sa fim foarte atenti si sa nu ne deschidem inima decat in inaitea unor crestini maturi, in care avem deplina incredere: "Marturisiti-va unii altora pacatele si rugati-va unii pentru altii, ca sa fiti vindecati."
In vizitele mele la Richard Wurmbrand, dansul mi-a povestit cat de importanta a fost in evolutia lui spirituala mersul la un "duhovnic", ales de regula din randul crestinilor maturi si cu indelungata experienta in umblarea cu Domnul. Chiar si vizitele mele la dansul au avut nu de putine ori aspectul unor astfel de "spovedanii". Am scapat foarte rar de intrebarile dansului patrunzatoare, care debutau deobicei cu acel aparent neutru: "Ce mai faci?"
Imi amintesc ca la una din multele lui confruntari cu moartea, nenea Richard i-a spus cu repros lui tanti Bintea, sotia lui: "Mor fara un duhovnic alaturi! Cheama sa vina la mine sau preotul Calciu Dumitreasa de la Washington sau Daniel Branzai. Cheama-i repede. Vreau sa stau de vorba cu unul dintre ei inainte de moarte." Aceiasi nevoie de "dezgolire" a sufletului si de "descarcare" prin asigurarea iertarii a functionat si la dansul.
Orice crestin care refuza o astfel de "veghere" se auto-pagubeste. Imi aduc aminte ca, in anii in care fratele Petru Popovici era inca pastor al bisericii baptiste din Los Angeles si pastorul pensionar Simion Cure era si el pe aici, ne adunam toti trei in fiecare zi de Luni seara la astfel de stari de rugaciune si de "veghere unii asupra altora". Vizitele pastorale si "biroul pastorului" ar trebui incadrate si ele in aceste realitati ale "vegherii spirituale."
Exista prea multi "crestini orfani" care, din vina incapatanatului lor individualism sau din vina neglijentei celor pusi sa-i pastoreasca, traiesc ca vai de ei, fara educatie si fara protectia unui sfatuitor bun.
Acum doua luni, Danut Manastireanu (pe care-l stii bine de la Iasi) si pastorul Marius Cruceru, de la Alejd, ambii prezenti sau fosti profesori la Institutul Teologic de la Oradea, ne-au vizitat la Los Angeles. La o intalnire speciala pentru tineret, i-am provocat sa ne vorbeasca depre "ucenicizare" ca proces de crestere intre un "invatator" si "discipoli". Este evident ca Dumnezeu a lasat familia crestina a Bisericii ca un loc in care sa aiba loc procesul normal al cresterii spirituale. Apostolul Ioan chiar vorbeste despre cele trei trepte ale cresterii spre maturizare: "V-am scris copilasilor, ... V-am scris tinerilor, ... V-am scris parintilor ..." (1 Ioan 2:12-14).
Si pentru ca am amintit de fratele Petru Popovici ... Acum o luna, a revenit in Los Angeles pentru inmormantarea sorei lui. La intrarea in anticamera capelei cimitirului, am remarcat printre cei prezenti si persoana unui preot ortodox. In multimea de neoprotestanti, nu era greu sa-l remarci pe acest purtator de barba si de sutana preoteasca. M-am dus repede spre prima banca a capelei si i-am soptit fratelui Popovici: "Este aici un preot ortodox. Stiti ceva despre dansul?"
Ochii tristi si posomorati s-au luminat dintr-o data: "A venit? Bineintels ca stiu cine este! E preotul Poptelecan din Los Angeles. Prietenul meu. Unde este?"
L-am condus in antecamera capelei si i-am vazut apoi pe amandoi imbratisandu-se cu emotie. Preotul Poptelecan venise la durerea prietenului sau baptist. In anii in care a stat Petru Popovici in Los Angeles, intre pastorul baptist si preotul ortodox s-a infiripat o prietenie care a luat forme de colaborare concrete. Acum nu se mai vazusera de o buna bucata de vreme si bucuria revederii era amestecata cu lacrimile intristarii. Fratele Popovici m-a spus mai tarziu ca preotul Poptelecan a fost intotdeauna unul din primii cititori ai cartilor sale si ca mai toate tipariturile distribuite de preotul Poptelecan trecusera si prin mainile predicatorului baptist.
Saptamana trecuta am fost vizitat de un prieten de la ... El mi-a povestit despre o intalnire avuta pe tren cu o tanara doamna ortodoxa. Era frumoasa la chip si avea in ochi o privire luminoasa. Vazand-o pe culoar carand o geanta mare in mana, fratele baptist a invitat-o sa ocupe locul lui si sa puna genta in locul de deasupra. Dupa cateva minute, tanara l-a intrebat pe neasteptate: "Esti credincios?" Luat prin surprindere, fratele baptist a raspuns mirat: "Da." Probabil ca-l recunoscuse dupa amabilitatea politicoasa sau observase la el ca nu se uitase la ea cu priviri mlastinoase, cum faceau ceilalti barbati.
"Vreau sa va spun o bucurie pe care o am in suflet. Tocmai vin de la Cluj, unde ne intilnim in fiecare sfarsit de saptamana citeva sute de credinciosi ortodocsi la citirea Bibliei si la inchinare. Ieri am avut un timp extraordinar! Ne-am rugat si am simtit in mod deosebit de real prezenta lui Dumnezeu printre noi. Unii dintre noi au plans cu lacrimi fierbinti. Au ingenuncheat si doi oameni, sot si sotie. El i-a marturisit faptul ca a inselat-o si i-a cerut sa-l ierte. Au inceput si altii sa-si marturiseasca pacatele ... A fost extraordinar! Acum ma duc acasa, la slujba. Abea astept sa vina simbata viitoare."
Spun si eu ca apostolul Petru: "In adevar, vad ca Dumnezeu nu este partinitor, si ca in orice neam, cine se teme de El si lucreaza neprihanire este primit de El" (Faptele Apostolilor 10:34-35).
3. In ce priveste "respectul fata de preoti" si "sarutarea mainii", am putine lucruri de adaugat. Am incercat intr-o doara sa intind mana unora care mi-au spus "Sarut mana" si mi-am dat seama ca din vorba de alta data a ramas numai atat, doar ... vorba. Probabil ca gestul a fost insotirea unei anumite trairi care s-a pierdut intre timp. Nu cred ca se cade ca cineva sa-mi sarute mie mana, dar ma intristez cand vad cum ne mai jucam cu cuvintele ...
Gesturile traditionale nu sunt intotdeauna acoperite de o traire sincera. Vezi si cazul lui Iuda: "Cu o sarutare vinzi tu pe Fiul Omului?"
Doamne, fereste-ne!
Daniel Branzai