04-18-2000

Draga Mihai

Sunt ispitit sa-l parafrazez pe apostolul Iuda si sa scriu: "pe cand cautam cu tot dinadinsul sa-ti scriu despre subiectele noastre de obste, m-am vazut silit sa-ti scriu" ... despre una din sursele de suferinta si stupefactie ale constiintei mele de crestin evanghelic: presa romana. Intr-un "site" de Internet (http://www.paste.ro/) dedicat in mod special sarbatorilor de Paste am gasit aceste mostre de "analfabetism crestin", de semi-idolatrie pagana in care toate simbolurile si sarbatorile crestine sunt subordonate unui ideal egoist si diform: "sa ai noroc in viata."

Iata mai intai despre ce este vorba, urmand ca sa adaug la sfarsit cateva intrebari si cugetari personale.

"Pastele"

"Dupa Craciun cea mai frumoasa sarbatoare este Pastele.
Cum iarna este incantator peisajul acoperit cu zapada, bradul impodobit din mijlocul casei, la fel ne incanta si primele miresme primavaratice.

"La fel au simtit oamenii din vremuri timpurii. Primavara inseamna renasterea naturii. Nu este doar o simpla intamplare faptul ca in vremuri pagane, inceputul de an se sarbatorea odata cu venirea primaverii.

"Sarbatoarea pastelui este deci si sarbatoarea primaverii.
Deja din secolul al II-lea avem date despre sarbatorirea Pastelui, traditii pe de o parte crestine, pe de alta parte pagane.

"Pastele este sarbatoarea crestina a Invierii Domnului.

"Ultima saptamana a postului care precede sarbatoarea este Saptamana Mare, care incepe cu Duminica Floriilor si se termina cu Duminica Pascala. Sarbatoarea incepe de fapt cu Duminica Floriilor, cand se sarbatoreste intrarea lui Hristos in Ierusalim. Saptamana Mare are menirea impartasirii chinurilor lui Iisus. In aceasta saptamana se termina postul de 40 de zile,
si natura renaste. In ziua de joi a Saptamanii Mari clopotele inceteaza sa mai bata, vor mai bate doar Sambata Mare. Aceasta zi este totodata si inceputul chinurilor Mantuitorului.

"Vinerea este ziua rastignirii lui Hristos, ziua postului negru. E si ziua mortii lui Hristos, care a inviat Duminica. Ziua de vineri era considerata mereu zi fara noroc. In aceasta zi nu se obisnuiau muncile legate de cultivarea pamantului sau de cresterea animalelor,
nu se aprindea foc si nu se cocea paine.

"Se obisnuia ca in ziua de vineri sa se faca o baie in zori in parau.
Cine pastra traditia se spunea ca va avea noroc tot anul.

"Sarbatoarea Pastelui incepe in seara zilei de sambata si clopotele incep sa bata la Miezul noptii. Tot dupa miezul noptii se termina si postul de 40 de zile.
Cel mai important moment al zilei este sfintirea apei botezatoare la biserica. Se spunea ca prima persoana care urmeaza sa fie botezata
cu aceasta apa "noua" va avea noroc toata viata.

"Apa prezenta un rol important si duminica. Se spunea ca prima persoana care apuca sa ia apa de la fantana va avea noroc. Oamenii obisnuiau sa puna oua rosii in apa si obisnuiau sa se spele din aceasta pentru a se proteja de boli. Se obisnuia si sfintirea bucatelor."

"Simboluri pascale

"Crucea
"Crucea este simbolul crucificarii, opusul renasterii. Totusi, la consiliul de la Nicaea, in anul 325 i.H., Constantin a decretat ca crucea sa fie simbolul oficial al crestinismului. Crucea nu este numai simbolul pascal, dar este utilizata foarte mult de biserica catolica, ca simbol al credintei.

"Iepurasul
"Iepurasul nu este o inovatie moderna. Simbolul provine inca din vremea festivalurilor pagane de Eastre. Simbolul pamantesc al zeitei Eastre era iepurele. Germanii au adus cu ei simbolul iepurasului pascal in America. Numai dupa razboiul civil devine raspandit ca fiind simbol crestin. De fapt sarbatoarea Pastelui nu era celebrata in America pana la acea data. Iepurasul aducator de oua rosii provine de pe meleaguri germane si simbolizeaza fertilitatea.
"Oul
"Oul simbolizeaza renasterea. Ouale rosii aveau menirea de a tine raul departe si simboliza sangele lui Hristos.
"Mielul
"Reprezinta triumful innoirii, victoria ciclica a vietii asupra mortii. Il simbolizeaza pe Cel care trebuie sacrificat pentru propria mantuire. Mielul sau oita il desemneaza pe membrul turmei lui Dumnezeu."

De ce ma "scandalizeaza" astfel de expuneri pseodocrestine?

Pentru noi, crestinii smulsi de reforma din mrejele unor misticisme ieftine si generalizate in practici care n-au nici un fel de suport sau valoare biblica, credinta este inima existentei, chintesenta vietii. Credinta este coloana vertebrala a fiintei noastre launtrice. A bagateliza valoarea ei prin asocierea cu forme si idei pagane ni se pare un sacrilegiu. Ceea ce credem despre Dumnezeu este cel mai important lucru despre noi insine. Ceea ce credem determina cum ne comportam, iar amandoua impreuna determina ce devenim. 

Credinta nu este totuna cu credulitatea; cea dintai face apel la chibzuinta, cea din urma izvoraste din naivitate. Imi pare rau ca traditia bisericilor istorice, catolica si ortodoxa, are atatea obiceiuri si practici in care societatea moderna vede doar oglindirea prostiei si a poftei de castig marsav. Cum sa se mai lase "intelectualii" romani manipulati cu astfel de "baliverne" bune de adormit copiii intr-o noapte fara luna si cu un ger napraznic ?

Nicolae Iorga avea dreptate, crestinismul nu este totuna cu mitologia nauca. Marele carturar scrie: "Miturile sunt fata de crestinism ceea ce poezia este fata de adevar, 
masti ridicole sub care se ascunde pasiunea de a trai."

Reforma a prins in Europa tocmai pentru ca se infiripase o clasa de "intelectuali" si capitalisti in devenire care doreau libertatea de a gandi si de a intemeia o societate de "liberi cugetatori". Noi am mostenit dupa anii comunismului o tara in care astfel de "intelectuali liber cugetatori" si "capitalisti in devenire sunt marea majoritate. Dupa ani de batjocorire a credintei crestine si a bisericii se cade ca sa ne infatisam inaintea acestei societati romane debusolate, dar dornica de progres, tocmai cu "mostre" de ignoranta si "sminteala"(vorba preotului Avramescu) ca cele aratate mai sus ?

Martin Luther, marele reformator german, scandalizat de ceea ce a vazut in Roma si de practica indulgentelor, s-a rasturnat in sine insusi si a inceput sa gandeasca separat de "dogma" mult prea usor si fara discernamant acceptata. Iata ce scrie el:

"Credinta nu este un vis omenesc sau o iluzie. Credinta este lucrarea lui Dumnezeu in noi. Ea ne stramuta in lumea divina pentru renasterea noastra in Dumnezeu. Ea il omoara pe vechiul Adam din noi si ne face o faptura noua, ne recreiaza inima, curajul, intelegerea si toate celelalte fatete ale personalitatii. Credinta vine prin lucrarea Duhului Sfant. Ea implica o putere de viata care ne impinge irezistibil spre bine. Credinta nu intreaba care sunt faptele bune ce trebuiesc facute, ci trece la infaptuirea lor fara nici un fel de intrebare." 

Ma doare mai ales faptul ca, in tot ceea ce se scrie despre Paste, lipseste o relatie personala cu Isus Christos, o atentie speciala data fapturii si faptuirii Lui. Ori, tocmai aceasta este esenta sarbatorii ! Poti fi confucianist fara sa-l cunosti pe Confucius, mahomedan fara sa-l fi cunoscut pe Mahomed si budist fara sa-l cunosti pe Buda, dar nu poti fi crestin daca nu te-ai intalnit personal cu Christos!

Nu spun ca bisericile neoprotestante din America sunt perfecte si total lipsite de vina! Am citit de curand o remarca a unuia care, vorbind despre superficialitatea unor manifestari religioase americane, "parca mi-a luat vorba din gura" zicand: "Cand Bisericile isi vor da seama ca nu pot face competitie teatrelor, vor incerca probabil iarasi ... spiritualitatea."

In trecut, dezgustul fata de abuzurile si compromisurile din Biserica si din "societatea asa zis crestina", a produs fenomenul monastic. Cum sa nu vrei sa parasesti o societate crestina care este straina de spiritul si viata lui Christos? Cum sa nu fi de acord cu cel ce a spus: "In ce priveste viata crestina, exista multi "profesori", dar foarte putini ... "posesori." Uitandu-te la spoiala de "crestinism nominal" nu poti sa nu remarci ca unii folosesc cresnitismul ca pe un autobuz, stau in el doar atata timp cat merge in directia dorita de ei.

Ai mentionat in ultima ta scrisoare despre "necesitatea practicarii ascezei" atat in plan bisericesc, cat si in planul vietii personale. Recunosc in caeasta invatatura caracteristica a Bisericii Ortodoxe tocmai o reactie fata de realitatile nedorite din planul social pseudocrestin. Cei care au ales viata de singuratate au fost influentati in mare masura de existenta acestei practici in "sectele eseneilor" si a celor care, asemeni lui Ioan Botezatorul, au luat calea pustiei si intr-o mai mica masura de existenta unui fundal filosofic grec. Vorbind despre Comunicare - Comuniune, Socrate si Plato au intuit bine ca adevarata cunoastere se realizeaza doar in rarele momente de comunicare si se desavarseste in starile intime de comuniune sufleteasca. Domnul Isus insusi spune: "Dar Mangaietorul, adica Duhul Sfant, pe care-L ca trimite Tatal, in Numele Meu, va va invata toate lucrurile si va va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu" (Ioan 14:26).

Da-mi voie sa continui acum prezentarea Bisericii Ortodoxe cu acest fragment despre "monasticism", despre "mesajul Bisericii Ortodoxe" si despre "arhitectura specifica locasurilor de cult ortodoxe."

Monasticismul

Biserica catolica ortodoxa are o mare traditie "monastica" (a calugariei). Inceputul ei poate fi datat prin secolele III sau IV. Ea a fost primordial o miscare contemplativa pasiva, de cautare a unei legaturi personale intense, prin rugaciune, cu divinitatea. In Rasarit nu s-au dezvoltat ordine monastice cu preocupari misionare sau educative ca in crestinatatea apuseana.

Existenta liturghiilor, intr-o oarecare masura, si dezvoltarea spiritului artistic in biserica ortodocsa au fost strins legate de existenta calugarilor. Monasticismul crestin a inceput prima data in Egipt, Palestina, Siria si Asia Mica si a atras ca un magnet persoane din elita spirituala a Europei de Rasarit. Bazata pe legamintele necasatoririi, supunerii si saraciei, aceasta traditie a luat forme diferite, mergind de la instaurarea unor asezaminte de viata in comun, numite manastiri, pina la ascetismul "sihastriei" pustnicilor. ("Sihastru" este un derivat de la grecul "hesychia"- "tacere"). La muntele Atos, in Grecia, exista si astazi mai mult de 1000 de calugari, unii grupati in 20 de comunitati monastice, iar altii izolati in locuri singuratice.

Toti episcopii bisericii ortodoxe sunt ridicati din rangul calugarilor care nu se casatoresc.

Viata monahala este bazata pe repetitia unor exercitii de spiritualitate. Cu timpul acestea au fost grupate in liturghii ciclice specifice: ciclul zilnic (cu rugaciunea de dimineata, slujba de vecernie, rugaciunea de la cele patru ore canonice, rugaciunea de la miezul noptii, etc), ciclul pascal (care acopere perioada "postului mare" si cele 50 de zile dintre Inviere si Rusalii), si ciclul anual sau "sanctoral" (cu slujbe prestabilite pentru sarbatori fixate in anumite duminici ale anului si cu slujbe dedicate comemorarii anumitor sfinti). Creat in perioada Imperiului Bizantin, sistemul liturgic este imbogatit continuu prin adaugarea de incantatii introduse pentru cinstirea unor sfinti noi.

Mesajul

Chintesenta Ortodoxiei Rasaritene este chemarea la procesul de "indumnezeire" prin ritualul bisericesc si prin savirsirea de fapte bune. In ortodoxie "indumnezeirea" este privita ca ca fiind scopul ultim urmarit de Dumnezeu in creatie. Traditia ortodocsa sustine ca "omul poate deveni Dumnezeu prin credinta si prin unirea cu Dumnezeu." "Stiinta nemiscarii, a contemplarii si a rugaciunii interiorizate, in care se repeta ca o incantatie numele lui Isus sunt de cea mai mare importanta." Credinciosii trebuie neaparat sa "participe la sacramente si sa pazeasca toate poruncile lui Dumnezeu." Telul final este "devenirea intru indumnezeire", refacerea chipului lui Dumnezeu asezat initial in om in momentul creatiei.

Christoforos Stavropoulos, teolog ortodocs de seama scrie: "In Sfinta Scriptura ... citim despre o chemare unica pe care ne-o face Dumnezeu ...: "Sunteti dumnezei, toti ..." (Ps. 82:6; Ioan 10:34) ... Ca fiinte umane, fiecare dintre noi avem aceasta chemare speciala, sa ajungem la "theosis" ... sa devenim un dumnezeu, sa fim ca Dumnezeu insusi ..." (citatele de mai sus au fost luate din cartea "Eastern Ortodoxy Theology", aparuta in Baker Books, 1995).

Bazata prin excelenta pe "fapte bune", doctrina mintuirii din Biserica Ortodocsa exclude cu desavirsire justificarea "numai prin har si prin credinta", atit de draga protestantilor:

"Caci prin har ati fost mintuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca sa nu se laude nimeni. Caci noi suntem lucrarea Lui, si am fost ziditi in Christos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregatit Dumnezeu mai dinainte, ca sa umblam in ele" (Efeseni 2:8-10).

Spre deosebire de protestantism, care prin convertirea si botezarea adultilor, subliniaza totala depravare a firii umane si absoluta necesitate a lepadarii de sine si a "nasterii din nou" pentru "imbracarea cu Christos", ortodocsia, plasind "nasterea din nou" in momentul botezului aplicat copiilor, trebuie sa faca un compromis cu firea paminteasca, atribuindu-i un anumit potential de divinitate:

"Indumnezeirea este prefacerea spirituala care se sprijina pe o calitate a firi ... aici este vorba de o transcendere reala a firii, de o continua depasire a ei prin iradierea harului necreat din umanitatea lui Christos indumnezeita, pina ce crestinul ajunge "la starea barbatului desavirsit, la masura virstei deplinatatii lui Christos" (Efes. 4:13) (citat din Ion Bria, Dictionar de teologie ortodoxa, pag. 219).

Arhitectura

Formalismul Bisericii Ortodoxe (in sensul incriptarii mesajului crestin intr-o structura sau forma caracteristica), a dus la ridicarea unor edificii bisericesti foarte elaborate si minutios decorate prin picturi si elemente arhitectonice. Cea mai vestita casa de inchinaciune si ramasa pina astazi si cea mai mare in lumea ortodocsa, a fost ridicata in secolul VI pe timpul domniei imparatului Iustinian I la Constantinopol si poarta numele de "Hagia Sofia" (Sfinta Intelepciune). Ea a fost transformata pentru o vreme de turci intr-o moschee, iar apoi, la protestele crestinatatii, a fost pastrata ca muzeu. Constructia "Hagiei Sofia" consta dintr-o cupola uriasa asezata deasupra unei structuri traditionale de "biserica." Majoritatea celorlalte cladiri de biserici ortodoxe au insa doua sau trei turnuri (turle).

Interiorul unei cladiri de biserica ortodoxa este diferit de interiorul altor lacasuri de inchinaciune crestine. In majoritatea cladirilor din biserica apuseana, altarul este vizbil de indata ce patrunzi pe usa "bisericii." In cladirile ortodoxe, altarul este ascuns de un perete despartitor, numit "iconostas". Acest perete, de lemn sau din zid, este acoperit cu "icoane", portrete ale lui Christos sau ale sfintilor. Rolul iconostasului este sa sublinieze contrastul dintre manifestarea vizibila a lui Dumnezeu in Christos ca om si prezenta lui invizibila si desavirsita in "impartasanie."

Faptul ca ortodoxia este un derivat al catolicismului se vede si din modul in care a "evoluat" iconostasul. Iata ce ne spune profesorul Ion Braia in Dictionarul de teologie ortodoxa, Iconografie, pag.198: "Iconostasul este un zid sau perete de icoane care separa naosul de altar, sau poporul de slujitori, simbol al unei separari temporale. Inainte de secolul al II-lea, iconostasul era o simpla demarcatie a spatiului rezervat pentru miscarea si procesiunea liturgica (asemanator cu linia imaginara de demarcatie dintre "scena" si sala tuturor cladirilor de cult - n.a.). Pina in secolele XIV-XV, iconostasul nu impiedica accesul vizual al celor din naos. Arhitectura sa a evoluat continuu, din secolul al XVI-lea."

Cladirile bisericilor ortodoxe nu contin statui sau alte imagini tridimensionale.

Draga Mihai

Am redat aceste date informative din dorinta de a avea o baza comuna de discutii. Incerc sa cladesc pe adevar, fara sa fac din adevar o arma cu care sa-mi ranesc nebuneste fratii. Sunt convins ca adevar fara dragoste inseamna brutalitate, iar dragoste fara adevar inseamna ipocrizie. 

Ma simt chemat sa iau atitudine impotriva oricarei batjocoriri a "frumosului nume" pe care-l purtam. In acest context,  Bonhoeffer, martirul strivit de nazism, avea dreptate: "Doar crestinul "iesit din comun" este cu adevarat un crestin veritabil. Numai cel ce poate contrazice raul general printr-o proprie si puternica afirmare a binelui merita sa poarte numele de crestin." 

Un crestin este o minte prin care gandeste Christos, o inima prin care simte Christos, o voce prin care vorbeste Christos, o mana prin care lucreaza Christos. Scriind cele de mai sus, spun Bisericii ortodoxe "Daca nu esti destul de mare pentru a rezista criticii, nu esti suficient de mare pentru a merita lauda." 

Caut sa ma ridic deasupra confesionalismului ingust si vreau sa depasesc aforismul care spune: Critica este constructiva atunci cand eu te critic pe tine si destructiva ori de cate ori tu ma critici pe mine.

Am aceasta scumpa si sfanta convingere: Crestinismul nu falimenteaza niciodata, doar unii crestini falimenteaza. Cei care accepta indreptarea prin pocainta sunt destinati biruintei finale, care-I apartine indiscutabil lui Christos. 

Cateodata, trebuie sa ne ridicam prin credinta la inaltinea "chemarii noastre" si sa privim "dincolo de ceea ce se vede": Credinta in Dumnezeu vede invizibilul, crede incredibilul si primeste ca rasplata imposibilul. 

Pana la ceasul apoteotic al instaurarii Imparatiei lui Christos pe pamant, in ciuda decadentei generale din jur, putem experimenta dulceata starilor pe care ni le inlesneste credinta: O credinta mica te poate duce in cer, dar una mare poate aduce cerul la tine.

Port ca pe un talisman al memoriei un crez versificat de Traian Dorz, unul din marii oameni ai ortodoxiei inrolate in Oastea Domnului:

CREZ COPILARESC 
Cred in Dumnezeu de sus,
Cred in crucea lui Isus,
Cred in Duhul Sfant trimis
si in harul cel promis
Cred ca Tatal vrea sa fiu
Sfant si bun ca al Sau Fiu.

Dwaight L. Moody descrie trei feluri de credinta in Isus Christos; credinta care se chinuieste, care se poate asemana cu um om care se zbate in valurile furtunii; credinta care se apuca, asemanatoare cu naufragiatul care, inotand, a ajuns sa se apuce cu o mana de marginea barcii, si credinta linistita, care se aseamana cu cel care s-a urcat deja in barca, s-a odihnit putin si acum este gata sa dea o mana de ajutor pentru salvarea altora.

As vrea sa crezi ca ce am scris mai sus este incercarea mea de a da o astfel de mana de ajutor. Stiu ca nu este usor sa "intorci ceasul opiniei generale."Nicolaus Copernicus, celebru astronom, nu si-a publicat cartea decat atunci cand se afla pe patul mortii. El a stiut cat de periculos este sa ai dreptate cand toti ceilalti sunt gresiti.

Cu dragoste si consideratie crestina

Daniel Branzai