1. Invierea Domnului este Innoirea firii omenesti si plamadirea din nou a lui Adam cel dintai, care fusese Inghitit de moarte prin pacat si reIntors prin moarte In pamantul din care a fost plamadit; este Intoarcerea omului la viata cea fara de moarte. Nimeni dintre oameni nu l-a vazut pe Adam, la Inceput, cum a fost plamadit si daruit cu viata, caci In acel ceas nu exista Inca nici un om; Insa, dupa ce a luat duh de viata prin insuflarea dumnezeiasca, cea dintai dintre toate fapturile omenesti l-a vazut o femeie, caci Eva a fost cea dintai fiinta omeneasca creata dupa Adam; tot astfel, pe cel de al doilea Adam, Care este Domnul, n-a fost om sa-L vada Inviind din morti, caci nimeni dintre cei apropiati Lui nu se afla de fata, iar ostasii care pazeau mormantul, tulburati de frica, erau ca si morti. Or, dupa ce a Inviat El, cea dintai care L-a vazut a fost o femeie, precum sta scris In Evanghelia cea dupa Marcu: "Si Inviind dimineata, In ziua cea dintai a saptamanii, El S-a aratat Intai Mariei Magdalena..." (Marcu 16, 9).

2. S-ar parea ca Evanghelistul spune deslusit ca ceasul In care a Inviat Domnul era dimineata In zori, si ca mai Intai s-a Infatisat Mariei Magdalena, si ca aceasta aratare s-a savarsit In chiar ceasul Invierii Sale. Insa Evanghelistul nu spune asa, dupa cum veti afla daca aratati un dram de rabdare: caci cu putin mai Inainte si Marcu, la fel cu toti ceilalti evanghelisti, spune ca acea Marie a venit dimpreuna cu celelalte purtatoare de mir la mormant si ca, vazandu-l pe acesta gol, au plecat. De unde se vede ca, chiar cu mult Inainte de ceasul zorilor, cand ea L-a vazut, Domnul Inviase deja. Iar pentru a arata acel ceas, Marcu nu a spus simplu dimineata, ca mai jos, ci dis-de-dimineata; asadar, el vorbeste aici despre ceasul In care, la orizont, ziua se Ingana cu noaptea, dupa cum arata si Ioan cand scrie ca Maria Magdalena a venit la mormant dis-de-dimineata, pe cand era Inca Intuneric, si a vazut piatra ridicata de pe mormant (Ioan 20, 1).

3. Asadar, dupa Ioan, nu numai ca ea a venit la mormant In acel ceas, dar a si plecat de-acolo fara sa-L fi vazut pe Domnul. Caci a fugit sa-i caute pe Petru si pe Ioan, dandu-le de veste nu ca Domnul Inviase, ci ca fusese luat din mormant, ceea ce dovedeste ca ea nu stia Inca de Invierea Sa. Prin urmare, Domnul nu S-a aratat Mariei In primul ceas al zilei, ci ea L-a vazut dupa ivirea zilei depline. Totusi evanghelistii au vestit In chip ascuns un fapt pe care Il voi descoperi evlaviei voastre; caci cea dintai dintre toti oamenii care a primit vestea cea buna a Invierii Domnului – asa cum se cuvenea si era drept – a fost Nascatoarea de Dumnezeu; iar ea a primit vestea chiar de la Domnul. Ea a fost cea care, Inaintea tuturor, a stiut ca El Inviase, cea care s-a bucurat de cuvantul Sau dumnezeiesc si nu doar ca L-a vazut cu ochii si L-a auzit cu urechile, dar tot ea a fost cea dintai si singura care I-a atins cu mainile ei picioarele neprihanite, desi evanghelistii nu spun In chip limpede toate acestea, nevrand ca tocmai Mama sa fie adusa drept martora, spre a nu da prilej de banuiala celor necredinciosi. Insa Intrucat noi, acum, prin harul Celui Inviat, graim cuvantul nostru catre cei credinciosi, iar prilejul sarbatorii de astazi ne Indeamna sa cercetam cu luare aminte toate cele privitoare la Mironosite, luand Incredintare de la Cel ce a spus ca "nu este nimic ascuns, care sa nu se dea pe fata" (Luca 8, 17), vor fi dezvaluite de noi si acestea.

4. Asadar, Mironositele sunt femeile care au Insotit-o pe Maica Domnului si au ramas alaturi de ea In vremea patimirii celei mantuitore a Domnului, apoi s-au silit sa unga cu mir trupul Mantuitorului. Caci, atunci cand Iosif si Nicodim au cerut si au primit de la Pilat trupul Invatatorului, l-au pogorat de pe Cruce, l-au Invelit In panza de in Imbibata cu miresme, l-au asezat Intr-un mormant sapat In stanca si au pus o piatra mare la gura acestuia, Maria Magdalena si cealalta Marie – spune Marcu – erau de fata, dinaintea mormantului. Iar spunand "si cealalta Marie", Marcu o arata In chip deslusit pe Maica Domnului. si daca ea este numita mama a lui Iacov si a lui Iosif, e pentru ca acestia erau fiii lui Iosif, logodnicul Maicii Domnului. Acestea n-au fost singurele de fata la punerea Domnului In mormant; mai erau si alte femei, dupa cum arata Luca: "Si urmandu-L femeile, care venisera cu El din Galileea, au privit mormantul si cum a fost pus trupul Lui... Iar ele erau: Maria Magdalena si Ioana si Maria lui Iacov si celelalte Impreuna cu ele..." (Luca 23, 55; 24, 10).

5. Acestea, sta scris, s-au Intors ca sa cumpere miresme si mir (vezi Luca 23, 56): caci Inca nu cunosteau, In chip limpede, ca El este cu adevarat mireasma vietii pentru cei ce vin la El cu credinta, precum mirosul mortii le este harazit celor ce raman pana la capat necredinciosi; iar mireasma vesmintelor Sale, adica a trupului Sau, este mai presus decat toate miresmele; si numele Sau este mir revarsat, prin care lumea Intreaga s-a umplut de buna mireasma a Dumnezeirii. Totusi, daca Ele au pregatit miruri si miresme, au facut-o, pe de o parte, In cinstea Celui ce zacea In mormant si, pe de alta parte, spre acoperirea mirosului greu al trupului ce urma sa putrezeasca; fiindca socoteau ca astfel, multumita ungerii lor, cei care vor dori se vor putea apropia de trup.

6. Asadar, dupa ce au pregatit mirul si miresmele, s-au odihnit Sambata, dupa porunca. Caci, Intr-adevar, Inca nu Intelesesera care era adevaratul Sabat, nici nu cunoscusera acea Sambata binecuvantata mai presus de toate, care a stramutat firea noastra din strafundurile adanci ale iadului catre Inaltimile cele prealuminoase, ceresti si dumnezeiesti. Precum spune Luca: "Iar In prima zi de dupa sambata (Duminica), foarte de dimineata, au venit ele la mormant, aducand miresmele pe care le pregatisera" (24, 1). Iar Matei scrie: "Dupa ce a trecut sambata, cand se lumina de ziua Intai a saptamanii (Duminica)..." (28, 1), si zice ca erau doua femeile care venisera. Iar Ioan scrie: "... dis-de-dimineata, fiind Inca Intuneric..." (Ioan 20, 1) si spune ca Maria Magdalena era singura care a venit. In sfarsit, Marcu graieste: "Si dis-de–dimineata, In prima zi a saptamanii (Duminica)..." (Marcu 16, 2) si arata ca trei erau femeile ce venisera. Asadar, toti evanghelistii vorbesc despre ziua Intai a saptamanii, despre Duminica. "Dupa sambata", "cand se lumina", "foarte de dimineata", "dis-de-dimineata, fiind Inca Intuneric", toate acestea Inseamna: In ceasul din preajma zorilor, cand se Ingemaneaza lumina cu Intunericul; e ceasul In care rasaritul Incepe sa straluceasca la orizont, vestind ziua. Privind de departe, se poate vedea ca o geana de lumina coloreaza cerul In preajma ceasului al noualea al noptii, astfel Incat mai raman trei ore pana sa se faca lumina deplina.

7. Doar ca evanghelistii par sa nu fie Intru totul de acord asupra acestui ceas si asupra numarului femeilor. Precum am spus, Mironositele erau multe, iar ele nu au venit la mormant o singura data, ci In doua sau trei randuri, mai multe Impreuna, nu aceleasi de fiecare data, Insa toate de dimineata. Asadar, n-au venit toate la acelasi ceas: doar Maria Magdalena, singura dintre celelalte, a revenit si a ramas mai mult. Deci fiecare dintre evanghelisti, spunand ca n-au venit Impreuna decat o singura data, trece sub tacere celelalte veniri. Dar pentru mine, care am pus laolalta spusele tuturor evanghelistilor, dupa cum v-am aratat la Inceput, Maica Domnului este aceea care a venit mai Intai dintre toate la mormantul Fiului si Dumnezeului ei, luand-o Inaintea Mariei Magdalena. Aceasta mi-o arata mai cu seama Evanghelistul Matei, care spune: "Si au venit Maria Magdalena si cealalta Marie" – adica, fara Indoiala, Maica Domnului – "ca sa vada mormantul. Si iata, s-a facut cutremur mare, ca Ingerul Domnului, coborand din cer si venind, a pravalit piatra si sedea deasupra ei. Si Infatisarea lui era ca fulgerul si Imbracamintea lui alba ca zapada. Si de frica lui s-au cutremurat cei ce pazeau si s-au facut ca morti" (Matei 28, 1-4).

8. Asadar, toate celelalte femei au venit dupa cutremurul de pamant si dupa fuga pazitorilor; ele au gasit mormantul deschis si piatra rostogolita. Maica Fecioara era de fata cand a fost cutremurul, cand a fost rostogolita piatra, cand a fost deschis mormantul, fiind de fata si paznicii lui, chiar daca erau cazuti la pamant de frica. De aceea, dupa cutremur, de Indata ce s-au ridicat, nu s-au gandit decat la fuga. Insa Maica Domnului se desfata cu aceasta priveliste, fara a le Impartasi teama. Iar mie mi se pare ca pentru ea, In primul rand, s-a deschis acel mormant datator de viata. Fiindca pentru ea, Inainte de toate, si apoi prin ea, toate cate sunt sus In cer si jos pe pamant s-au deschis noua; pentru ea a strafulgerat astfel Ingerul Incat, desi ceasul acela era Inca Invaluit In bezna, a putut vedea nu numai mormantul gol, dar si cele din mormant - giulgiurile si mahrama - asezate de o parte, ca tot atatea marturii ale trezirii din morti a Celui ce fusese Inmormantat.

9. Desigur, Ingerul vestitor era Insusi Gavriil. Caci, de Indata ce a vazut-o pe Maica lui Dumnezeu grabind catre mormant – el, care odinioara Ii graise: "Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu" (Luca 1, 30) – se grabeste la randu-i sa coboare si In acea zi, ca sa-i graiasca din nou aceleasi cuvinte celei de-a pururea Fecioare, vestindu-i Invierea din morti a Celui Nascut din ea fara de samanta, sa ridice piatra si sa arate mormantul gol si giulgiul, Intarind astfel, pentru ea, vestea cea buna. Caci sta scris: "Iar Ingerul, raspunzand a zis femeilor: Nu va temeti, caci stiu ca pe Iisus cel rastignit Il cautati. Nu este aici, caci S-a sculat, precum a zis; veniti de vedeti locul unde a zacut" (Matei 28, 5-6). El spune: "Chiar daca Ii vedeti pe paznici cutremurati de frica, nu va temeti; caci eu stiu ca voi Il cautati pe Iisus cel rastignit, dar El S-a trezit, nu mai este aici. Nu numai ca Inchizatorile, zavoarele, pecetile iadului, ale mortii si ale mormantului nu-L pot tine, ci, mai mult, El este Domnul nostru, al Ingerilor celor nemuritori si ceresti, singur Domn al lumii Intregi; "Veniti de vedeti locul unde a zacut. Si degraba mergand, spuneti ucenicilor Lui ca S-a sculat din morti..." (Matei 28, 6-7)".

10. Si s-au dus ele degraba "cu frica si cu bucurie mare" (Matei 28, 8). Iar mie Imi pare ca Mariei Magdalena, ca si celorlalte femei care au mers atunci Impreuna la mormant, le era Intrucatva teama. Caci ele nu Intelesesera Inca puterea celor graite de catre Inger si nici nu izbutisera sa primeasca In Intregime lumina, ca sa o vada si sa o Inteleaga pe deplin; Insa Maica Domnului a simtit marea bucurie despre care vorbeste Matei; Intelegand cuvintele Ingerului si fiind cuprinsa toata de lumina – ea, care era pe deplin curata si plina de dumnezeiescul har; ea, care daduse crezare arhanghelului, Intrucat acesta se aratase deja de multa vreme vrednic de Incredere, prin faptele sale – cum oare, fiind de fata la toate aceste Intamplari, ar fi putut Fecioara cea plina de dumnezeiasca Intelepciune sa nu fi Inteles ceea ce s-a Infaptuit? Caci a vazut cutremurul de pamant, acel mare cutremur de pamant, pe Ingerul cel din ceruri pogorator, acel Inger stralucitor ca fulgerul, spaima de moarte a paznicilor, rostogolirea pietrei, mormantul cel gol, minunea cea mare a giulgiului care nu fusese dezlegat, ci era Inca Imbibat de mir si de aloe, aratandu-se Insa golit de trupul pe care-L Infasurase; dar, mai cu seama, a auzit Maica Domnului vestea dumnezeiestii bucurii pe care Ingerul i-a adus-o. Iar dupa auzirea vestirii celei bune, ele au plecat, iar Maria Magdalena, ca si cum nu ar fi ascultat cele graite de Inger (care, de altfel, nici nu glasuise pentru ea), nu ia seama decat la mormantul cel gol, nu si la giulgiu: si alearga sa-i caute pe Simon Petru si pe celalalt ucenic, precum spune Ioan (20, 2).

11. Dar Fecioara Maica a lui Dumnezeu, Insotita de celelalte femei, s-a Intors acolo de unde venise si, precum spune Matei, "iata Iisus le-a Intampinat, zicand: Bucurati-va!" (28, 9). Vedeti, asadar, ca mult Inaintea Mariei Magdalena, Maica lui Dumnezeu L-a vazut pe Acela Care pentru a noastra mantuire noastra a patimit si S-a Ingropat si a Inviat cu trupul? Caci spune Evanghelistul: "Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui si I s-au Inchinat" (Matei 28, 9). Asa precum, aflandu-se In tovarasia Mariei Magdalena, Maica Domnului a fost singura care a auzit vestea cea buna a Invierii si a Inteles puterea acelor cuvinte, tot astfel, aflandu-se In tovarasia celorlalte femei, ea a iesit In Intampinarea Fiului si Dumnezeului ei; ea cea dintai dintre toate L-a vazut si L-a recunoscut pe Cel Inviat si, cazand la picioarele Lui, le-a Imbratisat, devenind Apostol pe langa Apostolii Sai. Iar faptul ca Maria Magdalena nu era Impreuna cu Maica Domnului cand aceasta s-a Intors de la mormant si cand Domnul i S-a aratat si a grait cu ea, Il aflam de la Ioan, care spune: "Deci ea a alergat si a venit la Simon Petru si la celalalt ucenic, pe care-l iubea Iisus, si le-a zis: Au luat pe Domnul din mormant si noi nu stim unde L-au pus" (Ioan 20, 2). Dar daca L-a vazut, daca L-a atins cu mainile ei, daca L-a Intalnit si L-a ascultat, cum a putut spune cuvinte ca acestea: "L-au luat" si "nu stim unde"? Insa, dupa ce Petru si Ioan au alergat la mormant, dupa ce si ei au vazut giulgiul si dupa ce s-au Intors de-acolo, "Maria statea afara langa mormant plangand" (Ioan 20, 11).

12. Vedeti, dara, ca nu numai ca ea (Maria Magdalena) nu-L vazuse Inca, dar nici macar n-avusese parte de coplesitoarea bucurie de a-L auzi? Iar cand Ingerii care erau de fata au Intrebat-o: "Femeie, de ce plangi?" (Ioan 20, 15), ea nu le vorbeste, In raspunsul ei, decat despre Cel mort. si cand, Intorcandu-se ea, L-a vazut pe Iisus, tot n-a Inteles, ci fiind Intrebata de El: "De ce plangi?", a raspuns In cuvinte asemanatoare, pana cand Domnul, chemand-o cu numele ei, a aratat ca este viu. Atunci, cazand si ea Inaintea Lui si cautand sa-I Imbratiseze picioarele, L-a auzit spunandu-i: "Nu te atinge de Mine!" (Ioan 20, 17); iar prin acest cuvant aflam ca, atunci cand, pentru Intaia oara, S-a aratat Maicii Sale si femeilor care o Insoteau, El i-a Ingaduit doar ei sa se atinga de picioarele Lui, chiar daca Matei face ca aceasta atingere sa fie Impartasita si de celelalte femei, nevoind Evanghelistul, din pricina pe care am pomenit-o la Inceput, sa vorbeasca deslusit despre rolul pe care Maica Domnului l-a avut In acele Imprejurari.

13. Caci, dupa ce Maria cea pururea Fecioara a venit cea dintai la mormant si ea cea dintai a primit vestea Invierii Lui, multe au fost cele care au venit si au vazut piatra rostogolita, i-au auzit pe Ingeri si, Intorcandu-se dupa ce privisera si ascultasera, s-au despartit. Iar unele, precum spune Marcu, "au fugit de la mormant, ca erau cuprinse de frica si de uimire, si nimanui nimic n-au spus, caci se temeau" (Marcu 16, 8). Celelalte, care o urmau pe Maica Domnului, au avut parte sa-L vada si sa-L asculte pe Domnul. Maria Magdalena, Insa, s-a dus la Petru si la Ioan, cu care iarasi s-a Intors singura la mormant; o data plecati acestia, ea a ramas si s-a Invrednicit la randu-i de vederea Invatatorului, fiind apoi trimisa catre Apostoli si, ducandu-se la ei, le-a vestit tuturor, precum arata Ioan, ca "a vazut pe Domnul si acestea i-a spus ei" (20, 18). Asadar, dupa spusa lui Marcu, aceasta Intalnire s-a petrecut dimineata devreme, deci cand se luminase de ziua pe deplin, zorile fiind trecute; dar tot Marcu sustine cu tarie ca Invierea Domnului si Intaia Sa aratare nu s-au petrecut atunci.

14. De asemenea, am cercetat cele privitoare la Mironosite si la felul In care cele patru Evanghelii se potrivesc Intreolalta. Dar ucenicii, auzind In ziua aceea a Invierii, de la Mironosite, de la Petru, de la Luca si de la Cleopa, ca Domnul traieste si ca a fost vazut de catre ei, nu le-au dat crezare; din aceasta pricina au fost certati de catre El mai tarziu, cand S-a aratat lor si erau adunati toti la un loc. Dupa ce El S-a Infatisat viu fata de multi si de multe ori, nu numai ca au crezut cu totii In Invierea Sa, dar au si vestit-o pretutindeni, caci "In tot pamantul a iesit vestirea lor, si la marginile lumii cuvintele lor" (Psalmi 18, 4) si "Domnul lucra cu ei si Intarea cuvantul, prin semnele care urmau" (Marcu 16, 20). Se vede ca minunile erau neaparat de trebuinta, pana ce Cuvantul a fost vestit In Intreaga lume. Caci, totusi, este nevoie si de semne, si de minuni pentru a Intari adevarul vestirii, dar este nevoie numai de semne, nu si de minuni, pentru a-i ajuta pe cei ce au primit Cuvantul, daca l-au crezut ei cu tarie. Si cine oare sunt acestia? Cei care-si arata credinta prin fapte. Caci sta scris: "... arata-mi credinta ta dupa fapte si eu Iti voi arata, din faptele mele, credinta mea" (Iacov 2, 18) si "Cine este, Intre voi, Intelept si priceput? Sa arate, din buna-i purtare, faptele lui..." (Iacov 3, 13). Caci cine va putea crede ca nutreste ganduri mari, Inalte, dumnezeiesti si, precum se spune, ceresti (precum sunt gandurile evlaviei), daca savarseste fapte rele si este tintuit de pamant si de cele pamantesti?

15. Nu este, deci, de nici un folos, fratilor, daca spune careva ca are credinta In Dumnezeu, dar nu are si faptele potrivite credintei sale. Caci spre ce folos le-au fost fecioarelor nebune candelele lor fara de untdelemn, adica fara de faptele dragostei si ale milosteniei (vezi Matei 25, 1-13)? Ce folos a avut acel om bogat care se cocea In focul nestins din pricina ca fusese nemilos cu Lazar, atunci cand l-a chemat pe parintele sau Avraam (vezi Luca 16, 19-31)? Iar celui ce nu a dobandit, prin faptele sale bune, un vesmant potrivit cu nunta cea dumnezeiasca si cu acea camara a neputrezirii, la ce i-a folosit ca va fi raspuns chemarii la nuntire (vezi Matei 22, 12)? Caci el a fost chemat si s-a dus avand credinta Intreaga, si a fost chemat dimpreuna cu acei oaspeti sfinti, dar a fost alungat si facut de rusine, ca unul ce era Invesmantat In josnicia obiceiurilor si faptelor sale, si fiind fara de mila legat de maini si de picioare, a fost aruncat In gheena focului, unde este plangerea si scrasnirea dintilor.

16. De care fie sa nu se faca partas nimeni dintre cei chemati de catre Hristos, ci cu totii sa arate prin credinta lor o viata potrivita acestei credinte, si sa intre In camara de nunta a bucuriei celei fara de sfarsit, petrecand In vecii vecilor dimpreuna cu sfintii, In lacasurile preafericitilor. Amin.

(Omilia de mai sus este reprodusa din volumul Intai al Omiliilor Sfantului Grigorie Palama, In curs de aparitie la Editura Anastasia, In traducerea regretatului dr. Constantin Daniel, revazuta de Laura Patrascu si stilizata de Razvan Codrescu, volum binecuvantat de I. P. S. Nicolae Corneanu si prefatat de Parintele Galeriu)

II.

Relatarea evanghelica privind prinderea, judecata, condamnarea, rastignirea si Invierea Domnului nostru Iisus Hristos este considerata unanim drept un moment suprem al istoriei, dar si al literaturii lumii. Iar aceasta – subliniez – In pofida intentiilor Evanghelistilor, care nu au cautat deloc sa produca documente istorice ori sa genereze texte cu valoare estetica.

Evanghelistii cauta sa conserve masura evenimentelor, chiar si atunci cand versiunile marturiilor sunt greu de armonizat. Ei procedeaza astfel deoarece Invierea lui Hristos este un act capital, o interventie dumnezeiasca atat de clara, Incat nu necesita nici comentarii, nici cosmetizari. Prin ea Insasi, Invierea a schimbat radical constiinta si devenirea umanitatii. Totusi, In mod firesc, unele Intrebari au aparut si unele precizari sunt realmente utile.

In ultimii 1700 de ani, efortul uman de a da consistenta istorica propovaduirii lui Hristos compenseaza oarecum tacerea cronicarilor oficiali contemporani cu Patimile Mantuitorului. Exista trei opinii teologice cu privire la durata propovaduirii (un an, doi ani sau trei ani – datarile se fac tinand cont de sarbatorile pomenite In textul evanghelic). Biserica noastra admite, prin Traditie, durata de trei ani, care corespunde anilor 30-33. Aceeasi Traditie considera anul 33 drept moment al rastignirii si Invierii. Cercetari astronomice publicate In 1934 de J. K. Fotheringham Intaresc si argumenteaza data. Conform lui Ioan, rastignirea a avut loc Intr-o vineri, 14 nisan. In intervalul anilor 26-36 (singurul posibil), 14 nisan a cazut Intr-o vineri doar In anii 30 (7 aprilie) si 33 (3 aprilie). O baraitha (comentariu) din Talmudul babilonian (Sanhedrin 43a) precizeaza ca acea vinere era ajunul Pastilor. De asemenea, tot acolo se precizeaza ca evreii ar fi intentionat sa-L ucida mai Intai prin lapidare pe Iisus, dar s-au razgandit ulterior, preferand crucificarea (textul pomeneste de "spanzuratoare" – e vorba despre "spanzurarea pe lemn", un sinonim al crucificarii).

Este sigur ca evreii nu l-au agreat pe Pontiu Pilat. Filon din Alexandria Il descrie In De legatione ad Gaium astfel: "din natura rigid si de o duritate Incapatanata", "dusmanos si deosebit de manios", pretinzand ca procuratorul s-ar face vinovat de "mite, de acte de mandrie, de acte de violenta, de Incalcari grosolane ale legii, de cazuri de tratament brutal, omoruri repetate fara o judecata prealabila, brutalitate continua de cea mai mare cruzime".

In 1968, atat Maier, cat si parintele Wheaton au inventariat numeroasele conflicte ale lui Pilat cu iudeii, ba chiar si cu samarinenii, majoritatea pornite din ratiuni religioase, iar unele Incheiate In bai de sange. Tocmai din cauza unui asemenea conflict, sfarsit cu macelarirea unor samarineni pe muntele Garizim, Pilat a fost revocat din functie, In anul 36 sau 37.

Atat relatarea din Noul Testament, cat si literatura rabinica indica Insa clar ca Pilat a Incercat sa se opuna (pana aproape de marginile diplomatiei) condamnarii lui Iisus, pe Care-L considera nevinovat. El s-a spalat In public pe maini, a apelat la Irod Antipa, a organizat o veritabila scena a suferintei pentru a Induiosa poporul (aratarea lui Iisus biciuit, legat si cu cununa de spini), a Incercat sa-L amnistieze pe Iisus cu ocazia Pastilor, dar fara succes. Autoritatile iudaice au amenintat ca-l vor acuza de tradare a cezarului (pentru ca Iisus S-ar fi declarat Imparat, uzurpand, chipurile, autoritatea acestuia), iar Pilat a cedat. Judecata si condamnarea lui Hristos sunt singurele pentru care istoria l-a retinut pe acest procurator roman.

Romanii au preluat metoda executiei pe cruce de la cartaginezi (la origine, ea este una dintre inventiile fenicienilor). Existau mai multe tipuri de cruci. Mantuitorul a fost rastignit pe o crux immissa (crucea de forma "+", asa cum ne-a zugravit-o Traditia). Stim acest fapt, deoarece Matei (27, 37), Marcu (15, 26), Luca (23, 38), Ioan (19, 19) pomenesc despre titlul pironit deasupra capului lui Hristos.

In anul 1970, Tzaferis a descris o descoperire arheologica facuta cu doi ani Inainte pe colina Giv’at ha-Mivtar de langa Ierusalim. Este vorba despre un osuar, unde s-a gasit trupul unui crucificat mort la Inceputul erei crestine (candva Intre 7-66 d. Hr.), deci, practic, contemporan cu Mantuitorul. Barbatul se numea Jehohanan. Iata un rezumat oferit de profesorul Torrance: "Bratele tanarului (si nu palmele sale) au fost pironite de patibulum, barna transversala... Greutatea trupului probabil ca a fost sprijinita pe o scandura (sedecula) prinsa cu cuie de simplex, barna verticala, ca un suport pentru sezut. Picioarele i-au fost Indoite la genunchi si Intoarse astfel Incat gambele erau paralele cu patibulum sau bara transversala, iar gleznele erau sub sezut. Un piron de fier (care este Inca In locul lui original) a fost batut prin ambele calcaie, piciorul drept fiind peste cel stang. Un fragment arata ca crucea a fost din lemn de maslin. Amandoua picioarele i-au fost rupte, probabil printr-o lovitura puternica, la fel ca si picioarele celor crucificati alaturi de Iisus (Ioan 19, 32). Daca Iisus a murit In mod asemanator, atunci picioarele Lui nu au fost Intinse ca In reprezentarile crestine artistice traditionale. Muschii contorsionati ai picioarelor probabil ca I-au cauzat dureri mari, cu contractii spasmodice si crampe rigide; este posibil ca lucrul acesta sa fi contribuit la timpul scurt In care a murit: 6 ore; nu Incape Indoiala ca moartea I-a fost grabita si de biciuirea primita Inainte de crucificare".

Totusi, nu avem nici un motiv major pentru a pune la Indoiala reprezentarile Traditiei. La Inceputul sec. al IV-lea, cand Imparateasa Elena a cautat In Ierusalim crucea Patimilor lui Hristos, ea a gasit langa barnele din maslin 4 piroane, iar nu 3 (cate s-au folosit In cazul lui Jehohanan). De asemenea, Ioan (20, 25) ne arata clar ca Iisus a fost pironit cu palmele de lemn, iar nu cu bratele. Astfel, metoda de tintuire folosita In cazul Mantuitorului este aproape cert diferita fata de metoda folosita la executia lui Jehohanan.

Cat despre moartea lui Iisus Intr-un interval foarte scurt, moarte care l-a uimit si pe Pilat, aceasta este un act al vointei Sale dumnezeiesti (asumat de vointa Sa omeneasca). Precum se stie, executia pe cruce era considerata drept foarte Injositoare la romani si de-a dreptul blestemata la evrei (Deut. 21, 23). Acest fel de a pieri, ales de Dumnezeu, este o Incununare a kenozei (golirii de Sine) pe care o practica In Intrupare a doua Persoana a Sfintei Treimi.

Problema orei executiei a ramas nerezolvata pana astazi. Marcu (15, 25) afirma: "Iar cand L-au rastignit, era ceasul al treilea" (echivalentul orei 9 dimineata). Ioan (19, 14) zice: "Si era Vinerea Pastilor, cam la al saselea ceas" (echivalentul orei 12). Ioan a fost cu certitudine martor al crucificarii (spre deosebire de ceilalti Apostoli), iar executia petrecuta la 9 dimineata ar fi foarte contrara uzului vremii. Totusi, sinopticii precizeaza clar ca la ora evreiasca 6 (deci la amiaza) Iisus se afla deja pe cruce si au Inceput sa se deruleze fenomenele supranaturale (Intunecarea subita a cerului).

In schimb, exista unanimitate In a considera ora evreiasca 9 (echivalentul orei 15) drept moment al mortii Mantuitorului pe cruce.

Pe parcursul rastignirii, Iisus a rostit 8 ziceri (8 este cifra hristica fundamentala In Biserica), toate de o importanta exceptionala pentru crestini. (Sa remarc – In trecere – ca lumea laica si liber-cugetatoare e impresionata mai ales de Eli, Eli, lama sabahtani? - "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai parasit?". Eli, Eli, lama sabahtani? nu este un simplu strigat cutremurator si cu atat mai putin doar o deznadejde, ci este Inceputul versetului 1 din Psalmul 21. Prin acea rostire, Iisus indica lumii Implinirea profetiei din respectivul psalm).

Pe langa acele 8 ziceri, se adauga problema tipatului dinaintea mortii. Unii teologi considera tipatul ca fiind strigatul S-a savarsit, amintit la Ioan (16, 30). Altii (printre care si Vladimir Lossky) Il considera drept o manifestare independenta: "ultimul strigat de groaza de moarte al lui Hristos de pe cruce era o manifestare a adevaratei Sale firi umane, care suferea de bunavoie moartea ca pe o ultima renuntare".

Ioan (19, 33-34) spune: "Dar venind la Iisus, daca au vazut ca deja murise, nu I-au zdrobit fluierele. Ci unul dintre ostasi cu sulita a Impuns coasta Lui si Indata a iesit sange si apa". Amestecul de sange si apa, observat de Ioan, indica limpede moartea In chinuri groaznice, fiind atestat In cazul marilor torturati.

Orice ar zice astazi teologii, Invierea este momentul de rascruce, care a Intemeiat In constiinta umana crestinismul. Inainte de Inviere, Apostolii erau o ceata de galileeni speriati si confuzi; dupa aceea ei devin propovaduitori fara teama, organizatori geniali si martiri de bunavoie. Transformarea este evidenta si ea nu a putut fi negata nici macar de catre detractori.

Totusi, actul Invierii se petrece mai degraba kenotic, In ascunsul noptii, In acelasi anonimat ca si Nasterea. Este cel mai mare eveniment al istoriei umane si nu stim cum s-a derulat. Au ramas doar cateva semne.

(a) Mormantul gol. Nimeni nu a contestat vreodata, nici macar In literatura rabinica (evident ostila lui Hristos), existenta mormantului gol din Ierusalim. Matei (28, 11-15) arata ca imediat dupa Inviere, deci chiar duminica, 5 aprilie 33, oficialitatile evreiesti au raspandit zvonul ca trupul lui Iisus ar fi fost furat de ucenici. Asa precum crede Josh McDowell, e foarte posibil ca versiunea mai-marilor poporului iudeu sa fi ajuns la Roma, deoarece, Inainte de anul 50, Imparatul Claudiu Inaspreste pedeapsa pentru cei care "muta din rautate" vreun mort din mormantul sau In alt loc (prin decretul lui Claudiu, delictul este pedepsit cu moartea). Textul decretului a fost descoperit In anul 1978, Inscris pe o placa de marmura, In orasul Nazaret.

(b) Apostolii. Ipoteza furtului trupului de catre ucenici este relativ lesne de combatut. Pascal rezuma bine o serie de argumente: "Acuzatia ca apostolii ar fi fost impostori este absurda. Haideti sa urmarim concluzia logica a acestei acuzatii: sa ni-i imaginam pe acesti 12 barbati Intalnindu-se dupa moartea lui Iisus Hristos si conspirand sa sustina cu totii ca El a Inviat din morti. Aceasta ar fi constituit un atac atat asupra autoritatilor civile, cat si asupra celor religioase. Daca vreunul dintre acei barbati ar fi cedat In fata unei ispite ademenitoare, sau nu ar fi rezistat In fata argumentelor si mai convingatoare ale Inchisorii sau toturii, ar fi fost cu totii pierduti".

In cartea lor, He Walked Among Us, Josh MaDowell si Bill Wilson realizeaza un excelent inventar al argumentelor pentru care un eventual furt al trupului lui Iisus de catre Apostoli devine ceva mai uimitor Inca decat acceptarea Invierii. Cantarind faptele, Josh McDowell scrie: "Eu pot sa ma Incred In marturia Apostolilor, deoarece dintre 12 barbati, 11 au murit ca martiri pentru ca au crezut doua lucruri fundamentale: (1) ca Iisus a Inviat si (2) ca El este Fiul lui Dumnezeu. Traditia vrednica de crezare spune ca ei au fost torturati si biciuiti, Infruntand In cele din urma moartea prin cele mai crude metode cunoscute In acea vreme: 1. Petru – crucificat; 2. Andrei – crucificat; 3. Matei – ucis cu sabia; 4. Ioan – moarte naturala (singurul caz); 5. Iacob, fiul lui Alfeu – crucificat; 6. Filip – crucificat; 7. Simon – crucificat; 8. Tadeu – strapuns de sageti; 9. Iacob, fratele lui Iisus – ucis cu pietre; 10. Toma – ucis cu lancea; 11. Bartolomeu – crucificat; 12. Iacob, fiul lui Zebedeu – ucis cu sabia. Replica pe care multi o dau In cor este: "Ei bine, multi oameni au murit pentru o minciuna; si ce dovedeste asta?". Intr-adevar, multi au murit pentru o minciuna, Insa au crezut ca ea este adevar. Daca Invierea n-ar fi avut loc (ar fi fost un fals), ucenicii ar fi stiut aceasta... Este greu sa gasesti In istorie 11 barbati care sa fi murit pentru o minciuna, stiind ca este o minciuna!... Apostolii au trecut si prin testul mortii pentru a confirma ceea ce au proclamat. Eu consider ca pot avea mai multa Incredere In marturiile lor decat In ale majoritatii oamenilor din zilele noastre, care nu sunt gata nici macar sa traverseze strada pentru convingerile lor, daramite sa moara pentru ele".

(c) Alte ipoteze. Totusi, de-a lungul vremii, au existat mai multe Incercari de a sugera ca Apostolii au luat o minciuna drept adevar. Parintele Morris le raspunde tuturor Intr-un singur paragraf: "Uneori se afirma ca In realitate Hristos nu a murit, ci doar a lesinat, iar dupa aceea si-a revenit In racoarea din mormant. Se ridica tot felul de Intrebari. Cum a iesit din mormant? Ce S-a Intamplat cu El? Cand a murit? Intrebarile se Inmultesc si nu le sunt date raspunsuri. Unii au crezut ca ucenicii au fost victimele unor halucinatii. Dar aratarile dupa Inviere nu pot fi explicate In felul acesta... Odata ce au Inceput, halucinatiile au tendinta sa continue, In timp ce aratarile dupa Inviere au Incetat brusc. Halucinatiile sunt fenomene individuale, dar, In cazul aratarilor, vreo 500 de oameni L-au vazut simultan pe Domnul. Nu are sens sa Inlocuim miracolul pe plan fizic cu un miracol pe plan psihiatric, asa cum ne-ar impune aceasta teorie."

Astfel, dupa toate dubiile si Intrebarile posibile si plauzibile, ne putem Intoarce linistiti, precum Peter Stuhlmacher, expertul din Tübingen, la concluziile Bisericii eterne: "Textele biblice, asa cum sunt, reprezinta cea mai buna ipoteza pe care o avem pana acum pentru a explica tot ce s-a Intamplat cu adevarat".

Dumnezeiasca Liturghie este sarbatoare prin excelenta, straluminata de bucuria si maretia Imparatiei Cerurilor. De aceea, bucuria pascala, nadejdea eshatologica, darul pocaintei si al iertarii si lumina transfigurarii ni se Impartasesc noua, prin harul Sfantului Duh (Sf. Vasile cel Mare, Despre Sfantul Duh 18, 45), In Dumnezeiasca Euharistie. Lumina si bucuria tin de "duhul sarbatorii" si se actualizeaza euharistic In viata crestina, facand din Sfanta Liturghie "parga vietii celei desavarsite si fericite" a lucrurilor ce vor sa vina. Cunoscutul "fast bizantin" izvoraste dintr-o Intelegere ortodoxa a Sfintei Liturghii si a Parusiei pe care aceasta o anticipeaza.

Cand slujeste Liturghia, Biserica Isi Imbraca preotii In haine stralucitoare si ea Insasi se Impodobeste si se inunda de lumina. Caci Intelege sa faca din ziua Invierii si din ziua cea neInserata a Imparatiei lui Dumnezeu o unica realitate, pe care o daruieste euharistic credinciosilor sai. si acest fast liturgic, ca "icoana" sau anticipare a Ierusalimului ceresc (cf. Apoc. 21, 10), nu-i incompatibil cu pocainta, cu saracia sau cu structura Insasi a eclesiei, ca "Biserica luptatoare" In istorie.

E sugestiv efectul pe care slujbele liturgice l-au facut asupra delegatiei ruse, cu un mileniu In urma: trimisii kieveni, intrand In Sfanta Sofia din Constantinopol, la Sfanta Liturghie, au avut impresia ca se afla In cer.

1. Preotul slujitor se Imbraca In lumina, caci este "icoana" a lui Hristos eshatologic. Iar "cinstea (adusa icoanei) trece la Cel reprezentat pe ea". Preotul se Imbraca In slava lui Hristos Arhiereul si Imparatul. Caci adevaratul slujitor si Jertfa este Hristos cel Inviat, Hristos cel preamarit, Hristos cel ce "iarasi va sa vina cu slava". In slujirea euharistica, noi privim spre viitor, spre "ziua cea neInserata a Imparatiei".

2. De altfel, dimensiunea eshatologica si cea pascala se Impletesc Intr-o unica realitate: sarbatoarea liturgica. "Praznicul praznicelor" sau "sarbatoarea sarbatorilor" - Ziua Sfintelor Pasti - o salutam cu cuvinte de bucurie si lumina. Preotul, Imbracat stralucitor, tinand In mana faclia cea datatoare de lumina, canta In fata Prestolului, ca In fata mormantului datator de Inviere: "Aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul, ca sa ne bucuram si sa ne veselim Intru ea". Toata faptura se umple de bucuria si lumina pascala si-L aude pe Hristos adresand tuturor salutul pascal: "Bucurati-va!" (Mt. 28, 9). Dar Biserica nu uita ca preotul, stand In fata Sfintei Mese, este si profet si rosteste cuvinte profetice (sunt cele patru stihuri din psalmi: 117, 24 scl.): profetia sa priveste Imparatia ce va sa vina. si Indata dupa epicleza, In Ziua de Pasti, credinciosii canta Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu minunatul axion "Ingerul a strigat" - un imn pascal si eshatologic deopotriva: "Lumineaza-te, lumineaza-te, Noule Ierusalime, ca slava Domnului peste tine a rasarit; salta acum si te bucura Sioane!". Bucuria Invierii si nadejdea Noului Ierusalim le este data credinciosilor la fiecare Sfanta Liturghie, caci acest tropar este repetat de fiecare data Inainte de chinonic (sau comuniune). Bucuria si lumina Invierii si ale Parusiei sunt dimensiuni ale slujirii liturgice.

3. Fara aceasta Intelegere a Sfintei Liturghii, comportamentul monahilor ne-ar parea un paradox nedezlegat. Haina monahului (rasa) e neagra si, dupa o expresie a Patericului, trebuie sa fie atat de saraca Incat, lasata la usa bisericii, sa n-o ia nimeni. Dar o data intrat In biserica, monahul se Imbraca In vesminte stralucitoare si marete si oficiaza Dumnezeiasca Liturghie, uitand parca de toate conditiile pocaintei. Lipsa fastului liturgic, izvorata chiar si din motivatia pocaintei, ar face din smerenie o ostentatie (deci ar naste caderea mandriei) si, In acelasi timp, ar fi straina de duhul Sfintei Euharistii. De aceea, suntem convinsi ca vesmintele de culoare neagra folosite, pe alocuri, In Postul Mare sunt o anomalie si expresie a unei grave neIntelegeri a Sfintei Liturghii.

Maretia slujitorului Sfintei Liturghii si fastul celebrarii sunt marturisite de Intreaga Traditie a Bisericii. Si cine altul ar fi mai autoritar decat Sfantul Vasile cel Mare, el Insusi "Parinte al Liturghiei"? Se aminteste In Viata Sfantului Vasile (a se vedea si Proloagele, vol. I, Ed. Bunavestire, Bacau, 1995, pp. 461-462) de fastul cu care acest "Dascal al lumii si Ierarh" slujea Dumnezeiasca Liturghie. Sfantului Efrem Sirul i se descoperise, In vedenie, ca un foc ce se ridica pana la cer, si auzise cuvintele: "In acest fel este Vasile". si a venit Sfantul Efrem la Cezareea si l-a vazut pe Marele Vasile Inconjurat de alai de credinciosi si Imbracat In vesminte stralucitoare, slujind Sfanta Liturghie, si s-a Indoit In inima sa. Iar Sfantul, Intelegand cu duhul, a trimis si l-a chemat pe Efrem, zicandu-i pe nume, desi nu-l cunostea, si nu l-a lasat In nepricepere si Indoiala. Si "facand Inaintea lui si alte fapte minunate" (cf. In. 21, 25) - traditia spune ca Sfantul Vasile a facut rugaciune, ca Dumnezeu sa-i dea lui Efrem darul de a cunoaste limba greaca, apoi l-a sfintit preot - "harfa cea duhovniceasca a Domnului" (cum a fost numit Marele Parinte sirian) a Invatat sa cante lui Dumnezeu Liturghia slavei Imparatiei viitoare cu bucuria fireasca a prietenilor ce-L au pe Mirele cu ei.

Impreuna cu Sfintii Vasile si Efrem Sirul, si cu multimea de Parinti si monahi, Biserica ne-a Invatat ca bucuria si lumina Imparatiei lui Dumnezeu stralumineaza liturgic istoria, facand din crestinul ce se cumineca cu Hristos un cetatean al Ierusalimului de Sus.