O scrisoare deschisa:
02-18-2000

Draga Mihai

Cineva spunea ca un arheolog este un specialist a carui cariera "zace printre ruine."
Spre deosebire de arheologie, crestinismul a fost definit de Domnul Isus ca un vin nou care rupe burdufurile vechi, de aceea trebuie pus mereu in burdufuri noi. Psalmistul indemna adunarea "Cintati Domnului o cintare noua!"

Exista un lucru pe care nu-l inteleg in scrisoarea ta. O anumita fascinatie cu valoarea lucrurilor foarte vechi din istoria si manifestarile Bisericii. Crezi ca vechimea valideaza valoarea unei manifestari religioase? Crezi ca, daca ar veni acum pe pamant, Domnul Isus s-ar imbraca si ar vorbi ca cei de acum doua mii de ani? 

Am observat ca atunci cand vorbesti despre cei care au contribuit sau nu la "trezirea" spirituala in Biserica ii evaluezi prin prisma conformismului sau nonconformismului la o anumita structura si specific liturgic.  Ca unul care vin din contextul evreiesc si, mai nou sunt intr-o forma de colaborare cu biserica menonita, nu cred ca "inghetarea" intr-un anumit tip si tipare garanteaza sau macar incurajeaza spiritualitatea.

Hai sa admitem, ceea ce este discutabil, ca specificul liturgic traditional este o "continuare" a modelului stabilit de Dumnezeu pentru inchinarea la Templu (in imbracaminte si ritual). Unde Il incadrezi pe Isus din Nazaret in toate acestea? Intre cei ce s-au comformat sau intre "dezidentii" care practicau mai mult un cult al inchinarii in natura ? Cum vezi asertiunile lui critice la adresa celor ce-si fac "filacterii late" etc. ? Care este reactia ta fata de acei celebri si nu prea favorabili "vai de voi ..."

Stiu ca termentul "traditie" nu este rau in el insusi si ca automatismul este la fel de periculos in orice fel de specific al inchinarii (baptist, pentecostal, crestin dupa Evanghelie). De aceea n-am sa pretind ca "datina stramoseasca" este doar o mostenire a evreilor ortodocsi sau a crestinilor ortodocsi!

Cum sa reusim insa o trecere in factor existential, o rascumparare a "formelor" cultice? Ca unul care n-am o experienta prea mare in inchinarea liturgica te intreb foarte sincer cum reusesti tu, in specificul liturghiei ortodocse, sa te inchini "in Duh si in adevar" ?
 S-ar putea ca marturia ta personala sa ajute pe deoparte la o mai buna intelegere interconfesionala, iar pe de alta parte, sa le inlesneasca altor "practicanti nominali" ai ortodoxiei sa faca un salt calitativ de la "taine" la "traire."

Pentru ca tot am inceput, am sa-ti redau in continuare alte doua exemple ale interactiunii mele cu credinciosii ortodocsi:

Doamna Maria sau "setea dupa cunoastere"

Nu toti cei ce vin la Biserica baptista din Anaheim sunt crestini baptisti. Multi sunt crestini dupa Evanghelie, altii sunt pentecostali si citiva sunt crestini ortodocsi. Asa cum bine sti, orice Biserica din America functioneaza si ca punct de atractie pentru toti romanii plecati din tara.  Unii ne viziteaza doar pentru ca ne confunda cu un "club patriotic", cu o oaza de romanism in desertul american care nu-i satisface. Un caz aparte il constituie doamna Maria, o foarte buna credincioasa ortodoxa, care merge si la Biserica Ortodoxa pastorita de parintele Cornel Avramescu, dar vine in majoritatea Duminicilor la biserica noastra baptista. N-am cerut niciunui vizitator sa-si schimbe "apartenenta" cultica, asa ca dumneaei se simte "la larg" printre aceste inimi de romani indragostite de Isus Christos. N-a imprumutat nici unul din obiceiurile noastre (acoperitea capului la surori, nepurtarea de inele si bijuterii, etc.). Nu i s-a spus ca trebuie sa faca asa ceva. Se bucura sa fie acceptata asa cum este si are niste prietenii trainice si adinci cu prietenele ei crestine de la Bethel.

De ce sta cu noi? Am indraznit s-o intreb si iata ce mi-a raspuns: "Pentru ca aici se hraneste mai bine sufletul cu Cuvintul datator de viata." Dinsa merge din cind in cind la preot, pentru anumite lucruri pe care eu nu le fac, dar prefera sa vina mai des la noi pentru ca "traieste" in timpul serviciilor religioase o implinire, in planul intelectual si emotional, pe care n-o poate duplica in cealalta parte. Am vorbit cu preotul Avramescu si dansul mi-a spus ca este OK, atata vreme cat nu punem presiuni nesanatoase, dar ca ar fi bine ca doamna Maria sa-l ajute pe el in Biserica ortodoxa sa ridice nivelul spiritual prin prezenta si lucrarea ei. Cred ca are, cel putin in parte, dreptate.

Al doilea exemplu este cazul unor tinere si tineri care vin mereu cu noi, participa la mai toate activitatile noastre, dar, iarasi, prefera sa nu se rupa formal de Biserica Ortodoxa. De ce nu trec la baptisti ? Din pricina promisiunilor facute uneori unei mame "drept credincioase" care i-a pus sa jure la plecarea din Romania ca nu-si vor parasi credinta. Alteori din pricina ca o asa schimbare i-ar pune in pericolul de a pierde specificul romanesc, legatura organica cu istoria unui popor asezat "pe-un picior de plai, pe-o gura de rai."

Al treilea exemplu este:

Maicuta Eufimia sau nevoia de partasie.

Femeia aceasta de aproximativ 35-40 de ani mi-a prezentat, cand am intalnit-o in Biserica baptista din Iasi, paradoxul unei maicute invesmintate in patru cojoace si imbrobodita pina la sprincene mergind alaturi de un cor de copiii baptisti intr-un turneu prin tara. S-o fi vazut cum cinta  "muzica crestina americana contemporana"! Nu cred ca i-am vazut niciodata mai mult decit fata inconjurata strimt de baticul lasat pe ochi si legat cu citeva noduri sub barba, si miinile, de la incheietura palmei pina in virful degetelor. Restul a fost, vara, iarna, incotosmanat in straturi suprapuse de haine. O adevarata garderoba miscatoare. Un melc care-si ducea cu el zilnic povara avutiei in spinare.

Eufimia, o femeie cu un de mult uitat nume real din registrul evidentei populatiei. Eufimia, rezultatul muncii sufletesti depuse de un apostol jerfit de rautatea unor neintelepti prin intermediul aparatului de represiune al autoritatilor comuniste, Preotul Zamisnico. El a fost un mentorul spiritual al acestor calugari si calugarite scoase din izolarea sterila a manastirilor si trimisi ca apostoli ai credintei printre oameni.

Eufimia nu a trecut niciodata cu amandoua picioarele la neoprotestanti. O surpindeam uneori facandu-si virtos semnul crucii. "Deh, frate, mi s-a dedat mana si imi este mai usor asa. Mi s-a dedat mana ..."   Alteori, tragea cite un descantec repezit, cu multe semne ale crucii facute in aer si trimbitat spre sobolanii din cameruta cu aspect de chilie de linga sala Bisericii Baptiste din Iasi in care se refugiase Genoveva Sfatcu: "Ptiu, ptiu, duceti-va, duceti-va acum cu Dumnezeu in pace si lasati-ne!"

Si in cazul ei, am masurat cu inima aceiasi sete dupa "mai mult", dupa "viata".

Probabil ca imi vei spune ca asceza nu este pentru oricine. Ai dreptate. As mai adauga doar ca nu este si "pentru oricit". Perioadele extraordinare de imbogatire personala prin singuratatea "in doi" cu Dumnezeu ar trebui urmate invariabil cu "venirea din pustie" catre oameni pentru cladirea unei punti intre ei si Dumnezeu.

Ajunge pentru astazi. Nu stiu daca sesizezi, dar avem mult sa ne imbogatim unul pe celalalt, la fel cum grupurile de credinta cu specific diferit au mult sa-si daruiasca unul altuia. Dumnezeu sa reverse peset noi "harul Sau" bogat si dat fara masura.

Daniel Branzai