12 Iunie 2000

Iubite frate Ianos Marian

Iata studiul despre prooroci pe care ti l-am promis:

Profetii Bibliei - Crainici ai curtii ceresti 

Mesajul cartilor profetice cuprinse in Biblie a fost adresat in primul 
rind generatiei de oameni care a trait in perioada de timp cuprinsa 
aproximativ intre anii 840 si 420 i.H. Aceasta perioada de timp a 
fost o perioada de decadenta spirituala si de degradare civica si 
morala in Israel. Concentratia aceasta de profeti intr-o vreme de 
neascultare a poporului fata de Dumnezeu ne ajuta mult sa intelegem 
care a fost de fapt ratiunea aparitiei profetilor si care a fost scopul 
pe care l-a destinat Dumnezeu lucrarii lor.

Dumnezeu a rinduit ca poporul Israel sa traiasca in sfintenie ghidindu-se 
dupa revelatia divina cuprinsa in Cartile Sfinte. Cei ce trebuiau 
sa vegheze la aceasta, au fost preotii legamintului. Mai tirziu, 
ca rezultat al cererii nesabuite a poporului, Dumnezeu le-a dat evreilor 
un imparat, care sa vegheze asupra lor, dar si acest imparat a trebuit 
sa se subordoneze revelatiei divine si sa cirmuiasca tara conform 
“voiei lui Iehova”.

Scrierile Sfinte au reprezentat pentru evrei un fel de Constitutie 
Nationala care le-a garantat apartenenta lor la divinitate. Oficiul 
de profet si slujirea ca atare nu au fost stabilite de Dumnezeu in 
planul initial pentru Israel.

Profetii au aparut ca o slujire auxiliara si trecatoare in structura 
poporului ales. Rolul lor a fost acela de a-i intoarce pe evrei la 
Dumnezeu si la cerintele Legii. Doua texte care ne spun aceste lucruri 
sint cele din 2 Imparati 17:13 si 2 Cronici 24:19:

”Domnul a instiintat pe Israel si Iuda prin toti proorocii Lui, 
prin toti vazatorii si le-a zis: “Intoarceti-va de la caile vostre 
cele rele, si paziti poruncile si rinduielile Mele, urmind in totul 
Legea pe care am dat-o parintilor vostri si pe care v-am trimis-o 
prin robii Mei proorocii”.

”Domnul a trimis la ei prooroci sa-i intoarca inapoi la El, dar 
n-au ascultat de instiintarile pe care le-au primit”.
(Cititi de asemenea si Isaia 8:19,20 si Neemia 9:24-30)

Nota: Faptul ca profetii nu au existat ca o slujire permanenta 
in Israel are o mare importanta. Acest lucru subliniaza si mai mult 
seriozitatea cu care trebuie sa privim “revelatia scrisa” cuprinsa 
in cartile Bibliei. Lui Dumnezeu I-ar fi fost la fel de usor sa calauzeasca 
poporul prin profeti pe care sa-i ridice in fiecare generatie de oameni. 
(Acest lucru, permanentizarea profetilor, a fost de altfel si dorinta 
celor care au infiintat pe vremea lui Ilie si Elisei “scolile profetice”.) 

Dumnezeu insa a ales altfel. In intelepciunea Sa, El stie ca nu se poate increde 
prea mult in oameni, fie ei chiar si profeti. De aceea El a preferat 
sa comunice direct cu poporul, punindu-le la indemina un text scris 
la care sa aiba acces fiecare. 

Un prooroc poate fi o binecuvintare, dar poate fi si un pericol ! 
Existenta multimilor de prooroci mincinosi de la curtea imparatilor evrei 
constituie o dovada suficienta (!!!).

Importanta exagerata pe care o acorda astazi unii credinciosi “profetilor” 
si “darului profetic”, dovedesc o lipsa de cunoastere a felului in 
care Dumnezeu vrea sa comunice cu oamenii, o aplecare periculoasa 
inspre “senzational” si “spectaculos”, o dorinta de simplificare a 
procesului de cunoastere a voiei lui Dumnezeu si o condamnabila parasire 
a textului Biblic. In astfel de cercuri, Cuvintul scris a ajuns sa 
fie tratat ca un fel de “mesaj de mina a doua”, destinat numai “neinitiatilor” 
sau celor “fara daruri”. Accentul a ajuns sa fie pus pe “descoperiri” 
si pe “experiente personale”.

Pentru noi insa, sfatul dat de apostolul Pavel mai tinarului Timotei, 
ramine si astazi la fel de valabil: ”Tu sa ramii in lucrurile 
pe care le-ai invatat si de care esti deplin incredintat, caci stii 
de la cine le-ai invatat; din pruncie cunosti Sfintele Scripturi care 
pot sa-ti dea intelepciunea care duce la mintuire... “ (2 Timotei 
3:14-17). Biserica de la inceput (si Biserica adevarata din toate 
timpurile) ”staruia in invatatura apostolilor” (Faptele Apostolilor 
2:24).

Revenind la studiul nostru, trebuie sa spunem in continuare ca proorocii 
din vechime au avut o misiune foarte larga. Cine reduce lucrarea 
lor numai la vestirea viitorului, minimalizeaza mult importanta lor 
istorica.

Semnificatia cuvintului “Profetie”

Misiunea principala a profetilor din Vechiul Testament nu a fost aceea 
de a aduce viitorul in prezent, ci aceea de a aduce poporul inapoi 
la Dumnezeu si la Lege. Ei au trebuit mai putin sa “prezica” si mai 
mult sa “previna”.

In limba ebraica, cuvintul “Nibba” este derivat dintr-un foarte vechi 
verb acadian “Nabu”, care inseamna a soma, a anunta, a chema. De 
aici se trage denumirea de “Nabi” care a fost tradusa prin “prooroc”, 
cu semnificatia: “Un om care vesteste un mesaj primit de la Dumnezeu 
Insusi”. 

Un prooroc sau profet este un herald dumnezeiesc, un crainic 
de la curtea cerului, ales sa duca oamenilor un mesaj din partea Creatorului.

Alte denumiri date proorocilor

Dintre cele mai frecvente amintim:
1. “Omul lui Dumnezeu” - subliniind identificarea mesagerului cu 
sursa mesajului (1 Regi 17:24; 2 Regi 4:9, 25).

2. “Vazatorul” - sugerind abilitatea de a discerne adevarul absolut 
dincolo de aparente, precum si capacitatea de a trece dincolo de limitele 
obisnuite de timp si de spatiu (Numeri 24:15-17; 1 Samuel 9:9).

3. “Slujitorul” a lui Iehova - semnalind pozitia lui fata de Iehova 
si dependenta lui totala fata de initiativele si autoritatea lui Dumnezeu 
(Amos 3:7).

4. “Strajerul” - simbolizind rolul de paznic al sufletelor (Ezechiel 
33:1-11; 2 Samuel 18:24).

Calitatile proorocilor

1. O chemare speciala. Dumnezeu isi alege El insusi slujitorii (Isaia 6; Matei 7:22).

2. Abilitati supranaturale. Dumnezeu si-a inzestrat slujitorii cu 
puteri speciale care certificau caracterul divin al mesajului.

3. Trasaturi de caracter deosebite. Slujba acestor oameni nu a fost 
usoara. Ei au dovedit o mare renuntare de sine, o deplina ascultare 
fata de Dumnezeu, o credinta de nestramutat, curaj, multa rabdare 
si o adinca umilinta.

Continutul mesajului profetic
Toate rostirile profetice cuprinse in Vechiul Testement au fost asemanatoare 
in continut. Fie ca a fost vorba de profeti care si-au scris mesajul, 
fie ca a fost vorba de profeti despre care au scris altii (Natan, 
Ilie, Elisei, etc.), oamenii acestia au fost purtatorii unor comunicari 
care au atins patru arii de informatii.

A. Instiintari cuprinzind mari adevaruri despre Dumnezeu si despre 
om. Profetii au vorbit despre caracterul lui Dumnezeu, despre stapinirea 
Lui, despre planurile Lui si despre Legea Lui. In acelasi timp, ei 
au comunicat parerea lui Dumnezeu despre starea oamenilor, punind 
un diagnostic corect asupra conditiei generale a poporului si a fiecarui 
individ in parte.

B. Avertizari si somatii adresate celor ce traiesc in pacat. Nimeni 
nu va putea spune ca judecata si pedeapsa lui Dumnezeu au venit neanuntate. De 
nenumarate ori, profetii au vorbit despre aversiunea lui Dumnezeu 
fata de pacat si despre dorinta Lui ca omul sa iasa din starea de 
pacatosenie prin pocainta.

C. Mingiiere si indemnare pentru cei ascultatori de Domnul. Acestea 
sint partile luminoase ale cartilor profetice. Dumnezeu are un cuvint 
bun pentru cei ce-L iubesc si-L asculta (Isaia 40:1-31).

D. Anuntarea unor evenimente viitoare. Prevestirile profetice se 
pot imparti in doua categorii:

1. Profetii despre evenimente nationale sau internationale imediate 
sau pentru viitorul indepartat.
2. Profetii despre venirea lui Mesia (Cea dintii si cea de-a doua venire).

Asa cum se vede din aceasta analiza a mesajului profetic, un prooroc 
nu este in mod necesar un vestitor al viitorului. El este un crainic 
de la curtea cerului, un vorbitor pentru Dumnezeu. Mesajul lui este 
despre Dumnezeu, despre om, despre pacat, neprihanire, judecata si 
despre planul pe care-l are Dumnezeu cu lumea. Daca stim aceste lucruri, 
intelegem de ce primul prooroc amintit in Biblie a fost... Avraam (Geneza 20:6,7).

Cine leaga neaparat profetia de vestirea viitorului, accepta cu greu 
punerea lui Avraam in rindul proorocilor (!!!) Totusi, faptul ca 
Dumnezeu Insusi il considera pe Avraam prooroc este indiscutabil. Aceasta 
este inca o dovada ca a profeti inseamna a fi un reprezentant al lui 
Dumnezeu care aduce oamenilor mesajul divin, indiferent ca acest mesaj 
este despre trecut, prezent sau viitor.

De fapt, definitia unui prooroc o gasim chiar in Biblie la Exodul 
4:15,16 si 7:1. In urma indaratniciei lui Moise, care refuza sa mearga 
inaintea lui Faraon, Dumnezeu i l-a dat pe Aaron ca “sa-i slujeasca 
drept gura”. “Tu vei pune cuvintele in gura lui”, “si fratele tau 
Aaron va fi proorocul tau”. Slujba lui Aaron ca purtator de cuvint 
al lui Moise este numita de Dumnezeu “slujba de prooroc”. In acest 
text, a fi prooroc nu este legat in nici un fel de vestire a viitorului.

O clasificare cronologica a cartilor profetice
Asa cum am spus la inceput, majoritatea profetilor amintiti in Biblie 
au activat intre anii 840 si 420 i. H., intr-o perioada de mare zbucium 
in Israel. Aceste timp include caderea in idolatrie, decaderea sociala 
si morala, pedeapsa prin caderea in robie si exilul babilonian, precum 
si reintoarcerea si refacerea religioasa a tarii.

In functie de timpul in care au activat, profetii biblici au avut 
un anumit specific al mesajului lor si pot fi impartiti in :

1. Profeti pre-exilici. Unsprezece profeti au activat inainte 
de caderea Samariei (722 i. H.) si Ierusalimului (526 i. H.).
Inainte de 722 i. H. si-au desfasurat activitatea in Israelul de 
Nord: Amos si Osea, iar in regatul lui Iuda: Mica si Isaia.
Inainte de 586 i. H. au profetit in Iuda: Naum, {efania, Ieremia 
si Habacuc.

Alti trei profeti au profetit inainte de exil: Iona, Obadia si Ioel; 
dar mesajele lor nu au avut legatura directa cu exilul.

2. Profetii exilului. Ezechiel a vorbit in mijlocul poporului inrobit, 
in timp ce Daniel a profetit la curtea imparateasca.

3. Profetii post-exilici. Zaharia si Hagai au insotit inceputurile 
refacerii Israelului ca Stat si ca natiune sfinta, iar Maleahi a activat 
pe la sfirsitul acestei perioade de reconstructie.

In sensul revelatiei si al raspindirii cunostintei mintuitoare despre 
Dumnezeu, toti autorii cartilor Vechiului Testament pot fi numiti 
profeti. Asa face de altfel si Domnul Isus cind, dupa inviere le 
tilcuieste ucenicilor revelatia mesianica ascunsa: “si a inceput 
de la Moise si de la toti proorocii si le-a tilcuit in toate Scripturile, 
ce era cu privire la El” (Luca 24:27).

Toti acesti slujitori ai lui Dumnezeu, neprimiti si nepretuiti de 
lume au fost scumpi inaintea Domnului. Suferintele lor si singele 
unora dintre ei vor fi razbunate de Acela care i-a trimis: ”ca 
sa se ceara de la acest neam singele tuturor proorocilor, care a fost 
varsat de la intemeierea lumii ... “ (Luca 11:49-51).

Rasplata proorocilor ii asteapta inca in viitor. Ei vor intra in 
Imparatia lui Dumnezeu si vor sta la masa cu Domnul (Luca 13:28,29).
Felul lor de viata trebuie sa fie pentru noi o pilda si un indemn. 
(Evrei 11:1-40; 12:1,2)

Activitatea profetica in vremea Noului Testament
Noul Testament este cartea despre lucrarea mintuitoare a lui Isus 
Hristos. Personajul principal al cartilor Noului Testament nu mai 
este poporul evreu, ci Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Acest Isus 
Hristos este Cuvintul, revelatia finala si deplina a lui Dumnezeu. Legea 
si profetii, ca mijloace de revelatie, au tinut pina la Ioan Botezatorul: 
“Caci pina la Ioan au proorocit toti proorocii si Legea” (Matei 
11:13).

Cu profetii s-a intimplat asa cum se intimpla cu luminarile si candelele, 
le stingem atunci cind se face ziua si rasare soarele. Lucrul acesta 
este explicat in epistola catre Evrei 1:1,2:

”Dupa ce a vorbit in vechime parintilor nostri prin prooroci, 
in multe rinduri si in multe chipuri, Dumnezeu, la sfirsitul acestor 
zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus mostenitor al tuturor 
lucrurilor si prin care a facut si veacurile”.

Imaginea cea mai clara a acestei noi realitati este scena petrecuta 
pe “Muntele schimbarii la fata” (Matei 17:1-8). Acolo, Domnul Isus 
a fost imbracat pentru citeva clipe in slava Sa si I s-au aratat Moise 
si Ilie. Pentru citeva clipe, ucenicii au vazut la un loc cele trei 
cai de revelatie divina: Moise, ca reprezentant al Legii, Ilie, ca 
reprezentant al proorocilor si Domnul Isus, ca si Cuvintul devenit 
trup. In momentele acelea solemne, din cer s-a auzit glasul lui Dumnezeu 
anuntind noua ordine de lucruri: ”Acesta este Fiul Meu preaiubit, 
in care Imi gasesc placerea Mea; de El sa ascultati !”

Domnul Isus este astazi si implinirea Legii, fara s-o strice si implinirea 
proorocilor, fara sa le strice sau sa le anuleze mesajul. De aceea, 
"Legea si Proorocii au tinut pina la Ioan"

Profetii din Biserica primara
A desfiintat Domnul Isus activitatea profetica? Nicidecum. 
In vremea Noului Testament au existat profeti. Inainte de incheierea 
“canonului” (adica inainte de a fi scrise si adunate la un loc toate 
cartile Noului Testament) a existat o generatie de crestini care a 
functionat alaturi de apostoli si au raspindit cunostinta despre lucrarea 
mintuitoare a Domnului Isus si despre vremea Bisericii. Acesti oameni, 
care n-au fost impreuna cu Domnul Isus ca apostolii, au primit in 
mod supranatural invatatura si revelatia de la Dumnezeu. Texte care 
ne vorbesc despre activitatea acestor prooroci noutestamentali sint: Faptele 
Apostolilor 13:1; Romani 12:6; 16:25,26; 1 Corinteni 12:28; Efeseni 
2:20; 3:5; 4:11. Cel mai elocvent exemplu de prooroc noutestamental 
ramine insa apostolul Pavel. El nu si-a primit apostolia de la oameni, 
nu a fost impreuna cu ucenicii in timpul vietii Domnului Isus, dar 
a fost ales de Dumnezeu “din pintecele maicii” lui si a fost 
pus deoparte pentru ca prin el “sa fie descoperit (revelat) Fiul 
intre Neamuri”. Despre chemarea lui Pavel ca prooroc puteti citi 
in Galateni capitolele 1 si 2 si in Efeseni 3:2-13.

Sarcina principala a acestor prooroci noutestamentali a fost aceea 
de a suplini lipsa informatiilor scrise si de a alcatui apoi “canonul 
Noului Testament”. Cind au fost scrise si raspindite cartile pe care 
le avem noi astazi, activitatea proorocilor a incetat. In ordinea 
lucratorilor din Biserica din Efeseni 4:11 si 1 Corinteni 12:28, apar 
mai intii “apostolii si proorocii” si dupa aceea si ceilalti. Noi 
credem ca asa cum apostolii, ca oficiu, au incetat sa existe odata 
cu formarea Bisericii si cu scrierea Noului Testament, si proorocii, 
ca oficiu, au incetat sa mai existe.

Lor le-a fost incredintata ”punerea temeliei” (Efeseni 3:20; 1 
Corinteni 3:10). Dupa ce “temelia” Bisericii a fost asezata, locul 
“apostolilor si proorocilor” a fost preluat de catre “presbiteri, 
invatatori si evanghelisti”. Aceasta miscare de tranzitie, o observam 
inca din Faptele Apostolilor 15, unde ni se spune ca pe linga apostoli 
aparusera deja ca lideri ai Bisericii si presbiterii (Faptele Apostolilor 
15:6). Acelasi lucru il vedem si din felul in care Pavel, Petru si 
Iacov se adreseaza bisericilor. Ei stau de vorba cu o generatie noua 
de lideri pe care i-au lasat in urma lor in lucrare. Interesant, 
niciunul dintre acesti noi lideri nu mai este identificat ca “apostol” 
sau “prooroc”, ci ca presbiter, pastor, evanghelist sau diacon (Vezi 
pentru aceasta Faptele Apostolilor 20:17; Filipeni 1:1; 1 Timotei 
3:1-3; Tit 1:5-9; Iacov 5:14).

Biserica si slujba proorociei
Daca ne-am opri numai la a spune ca oficiul de prooroc a incetat sa 
mai existe odata cu vremea apostolica, o seama de alte texte din Noul 
Testament ar ramine nelamurite si nedreptatite.
In 1 Corinteni 14, apostolul Pavel explica superioritatea proorociei 
fata de vorbirea in limbi si recomanda tuturor slujba proorociei 
(1 Corinteni 14:5,19,39). Cum se explica aceasta?

Iata cum: Apostolii si proorocii au incetat ca oficiu in Biserica, 
dar apostolia si proorocia sint si trebuie sa ramina slujiri ale Bisericii. 
Astazi nimeni nu mai are dreptul sa se proclame pe sine drept “apostol” 
sau “prooroc”, dar toti credinciosii sint chemati sa slujeasca in 
“apostolie” si in “slujba proorociei”. Biserica si fiecare credincios 
in parte, trebuie sa fie acum “apostolul” (trimisul imputernicit din 
2 Corinteni 5:20) si proorocul (cel ce descopera cunostinta mintuitoare).
Apostolul Petru ne arata ca noi toti am primit acum harul pe care-l 
vesteau odinioara proorocii Vechiului Testament. Ei vorbeau despre 
har si despre Dumnezeu din insarcinare, dar noi sintem chemati sa 
depunem marturie din experienta:

”Proorocii, care au proorocit despre harul care va era pastrat 
voua, au facut din mintuirea aceasta tinta cercetariilor si cautarii 
lor staruitoare. Ei cercetau sa vada ce vreme si ce imprejurari avea 
in vedere Duhul lui Hristos, care era in ei, cind vestea mai dinainte 
patimile lui Hristos si slava de care aveau sa fie urmate. Lor le-a 
fost descoperit ca nu pentru ei insisi, ci pentru voi spuneau ei aceste 
lucruri, pe care vi le-au vestit acum cei ce v-au propovaduit Evanghelia, 
prin Duhul Sfint trimis din cer si in care chiar ingerii doresc sa 
priveasca” (1 Petru 1:10-12).

Descoperirea profetica pe care sintem chemati s-o impartasim lumii, 
este mintuirea prin harul oferit la crucea Golgotei. Apostolul Ioan 
ne spune aceasta in cartea Apocalipsei: “Caci marturia lui Isus 
este duhul proorociei” (Apocalipsa 19:10 ).

Implinirea slujbei profetice a fost in persoana Domnului Isus. El 
este suprema descoperire a lui Dumnezeu catre oameni. La ceea ce 
a facut El, noi nu mai trebuie sa adaugam nimica. Singurul lucru 
care ne mai ramine de facut astazi este sa citim ceea ce au scris 
despre lucrarea mintuitoare “apostolii si proorocii” si sa raspindim 
cunostinta aceasta printre oameni. Oricine face aceasta lucrare intra 
in slujirea profetica.

Poate ca urmatoarea ilustratie ne va ajuta sa intelegem mai bine cele 
spuse mai sus. In Roma, pe bolta unei capele circulare, un artist 
a pictat scena aceasta: In mijloc, la centru, L-a pictat pe Domnul 
Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu si Mintuitorul lumii, iar de jur imprejur, 
pe circumferinta, a pictat proorocii Vechiului Testament si apostolii 
si proorocii Noului Testament. Toti acestia arata cu degetul intins 
spre centru, spre persoana Domnului Isus. Undeva, intre profetii 
vechi si lucratorii Bisericii, este asezat Ioan Botezatorul, ”cel 
mai mare nascut din femeie”, omul de la cumpana veacurilor.
Daca vom prinde intelesul acestei picturi, ne vom da seama ca pictorul 
a aratat existenta unei “simetrii” a lucrarii profetice. Cei din 
vechime priveau in viitor spre Isus, si asteptau vremurile viitoare, 
noi privim la El in trecut. Ei au trebuit sa descopere ceea ce era 
inca necunoscut, noi trebuie sa raminem in ceea ce a fost deja aratat.
Ei “cautau sa inteleaga”, noua “ne-a fost deschisa mintea 
ca sa pricepem Scripturile”. Ei scrutau necunoscutul, noi trebuie 
sa citim bine despre ceea ce s-a intimplat si sa credem tot ceea ce 
ne spune Evanghelia (2 Ioan 9,10; Galateni 1:8,9).

”Oricine o ia inainte si nu ramine in invatatura lui Hristos, 
n-are pe Dumnezeu... Daca vine cineva la voi si nu va aduce invatatura 
aceasta, sa nu-l primiti in casa si sa nu-i ziceti “Bun venit” !”
”Dar chiar daca noi insine sau un inger din cer ar veni sa va 
propovaduiasca o Evanghelie deosebita de aceea pe care v-am propovaduit-o 
noi, sa fie anatema !”

”Dupa ce a vorbit in vechime parintilor nostri prin prooroci, 
in multe rinduri si in multe chipuri, Dumnezeu, la sfirsitul acestor 
zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus si mostenitor si prin 
care a facut si veacurile” (Evrei 1:1,2).

Astazi, noi trebuie sa facem in asa fel ca glasul Lui, nu al nostru, 
sa se auda pina la marginile pamintului. Doamne ajuta-ne ca s-o facem !

Daniel Branzai