3-29-2000

Draga Daniel

As dori sa fac câteva comentarii privitoare la Kiril Lucaris, patriarh
ortodox din secolul al XVII-lea, pe care îl numesti "singurul patriarh
reformat" al Ortodoxiei.

Multi protestanti îl privesc cu admiratie pe Lucaris si deplâng esecul lui
de a introduce reforma în Biserica Ortodoxa. Dar posibila "reformare a
Ortodoxiei" trebuie privita în contextul ei istoric. Conditiile Bisericii
Ortodoxe pe vremea lui Lucaris au fost cu totul deosebite de cele ale
Bisericii Catolice. În principiu, motivele care au dus la aparitia Reformei
au lipsit în biserica rasariteana. Reforma nu a fost declansata atât din cauza unor deosebiri teologice de finete, cât datorita coruptiei Bisericii Catolice.
În epoca lui Luther, Papa se lansase în proiecte de constructii megalomaniace
care cereau sume enorme pentru a fi duse la împlinire. În plus, Papa era
implicata în mod direct în razboaiele din nordul Italiei, participând în persoana la campaniile militare. Pentru a finanta toate aceste activitati, el a recurs la vânzare
de indulgente, care promiteau scurtarea perioadei petrecute de suflete în
Purgatoriu (o alta conceptie catolica respinsa atât de Protestanti cât si de
Ortodocsi).

Existenta tuturor acestor denaturari ale învataturii si traditiei crestine a
creat conditiile pentru Reforma. Era doar o chestiune de timp pâna sa apara
cineva care sa arate cu degetul catre coruptia Bisericii si sa conteste
toate acele învataturi aberante. Acest cineva a fost calugarul augustin
Luther.

Luther nu a dorit sa produca o schisma, ci doar sa reformeze Biserica. Un
amanunt interesant pe care l-am aflat de curând, este ca în unele din
scrierile lui, Luther a mentionat Biserica Ortodoxa ca un exemplu de
biserica traditionala care nu a fost atinsa de practicile corupte ale Romei.
Simpatia lui fata de Ortodocsi a dus eventual la dialogul pe care l-ai
mentionat între o delegatie de Protestanti si Patriarhul Ieremia al II-lea
al Constantinopolului. Cred ca a fost o oportunitate unica de pastrare a
unitatii crestinismului, oportunitate din pacate pierduta. Afirmatia din
mesajul tau, dupa care Ortodocsii erau mai mult interesati în extinderea
puterii politice decât într-o unitate reala mi se pare o interpretare
particulara, pe care probabil îti va fi greu sa o sustii, dupa cum si mie
mi-ar fi greu sa sustin contrariul. Cred ca aceasta afirmatie trebuie lasata
în grija istoricilor si a specialistilor.

Dupa cum am mentionat mai înainte, conditiile din Biserica Ortodoxa a acelei
vremi erau complet diferite de cele care au dus la Reforma.

*  În timp ce Roma era preocupata de constructii gigantice, de lux si
de extinderea puterii politice pe calea razboiului, Biserica Ortodoxa se
lupta ca sa supravietuiasca sub oprimarea Imperiului Otoman.

*  Biserica Ortodoxa era relativ saraca din punct de vedere material si
nu avea nici o putere politica.

*  Biserica Ortodoxa nu a acceptat niciodata doctrina Purgatoriului.

*   ... ca urmare, nu a avut niciodata de-a face cu practica indulgentelor.

*  Biserica Ortodoxa nu a avut echivalentul unui Papa a carui infailibilitate sa fie contestata.

Ne întrebam, în aceste conditii, cum a aparut idea de reforma a Ortodoxiei,
printr-un om ca Kiril Lucaris? Raspunsul este ca Lucaris a calatorit
extensiv în Vestul Europei, unde a fost expus si influentat de ideile
Reformei, de altfel foarte atragatoare din punct de vedere intelectual. Prin
urmare, "reforma" pe care a vrut sa o introduca el nu a fost rezultatul unei
stari de coruptie si deviere a Bisericii, ci rezultatul propriei lui
admiratii fata de ideile teologice din Vest. Daca reforma lui ar fi reusit,
nu s-ar fi putut numi Protestanta, caci nu era nimic de protestat. Sfârsitul
lui a fost unul tragic si nemeritat.

Aici as dori sa fac o importanta precizare. Când afirm ca Biserica Ortodoxa
nu avea sau nu are nevoie de reforma, nu doresc sa idealizez starea
Bisericii, care este departe de a fi desavârsita. În aceasta lume, nici nu
ne putem astepta la o asemenea "desavârsire". Dar aceasta observatie
teologica nu ne împiedica sa dorim o continua îmbunatatire practica a starii
Bisericii.

Îti marturisesc faptul ca, fiind eu însumi ortodox, ma doare si sunt uimit
când aud de ortodocsi nominali, care "viziteaza" biserica la Paste si la
Craciun. Cum pot neglija o astfel de comoara? Acum în Postul Mare, eu si
familia mea participam la sase servicii pe saptamâna, si asteptam cu bucurie
de fiecare data sa ajungem la slujba. De ce unii nu se spovedesc niciodata
si traiesc cu povara tuturor pacatelor lor? De ce nu citesc Scriptura si nu
spun rugaciuni în familie?

Personal as dori sa vad nu o reforma, nu o revolutie care sa dea nastere la
schisme, ci o înviorare a credintei în cei care sunt ortodocsi nominali. As
dori sa vad nu o modernizare care sa adapteze Biserica la spiritul veacului,
ci o întoarcere la învataturile Parintilor si la o practicare cu
credinciosie si din inima a traditiilor minunate ale Bisericii. As dori sa
vad cum fiecare ortodox practica o viata de asceza, prescrisa nu numai
calugarilor ci tuturor crestinilor.

Dar recunosc faptul ca nici eu nu sunt înca acolo, si ma rog împreuna cu
altii care-si vad pacatele si slabiciunile, "Doamne Isuse Hristoase, Fiul
lui Dumnezeu, ai mila de mine pacatosul."

Cu dragoste în Hristos,

Mihai Oara