4-17-2000

Draga Daniel,

Pentru ca tocmai ma întorc dintr-o calatorie de doua saptamâni în Europa în interes de servici, care mi-a dat prilejul sa petrec un weekend în Roma, voi începe cu urmatoarea afirmatie, care apare în textul tau:

Faptul ca ortodoxia este un derivat al catolicismului se vede si din modul in care a "evoluat" iconostasul…

Am observat într-o serie de scrieri publicate de autori baptisti (vezi de exemplu cartea "Adevarata credinta" a lui Iosif Ton sau anumite articole de pe site-ul Roboam) o ciudata simpatie fata de Biserica Catolica. Aceasta simpatie se opreste brusc atunci când catolicismul este analizat în el însusi, dar se manifesta mai ales când este comparat cu Ortodoxia. Acest punct de vedere nu ma surprinde de loc, pentru ca neo-protestantii români, neavând o dragoste anume pentru Catolicism, vad în Ortodoxie un adversar mai direct si mai periculos. În acelasi timp ma întristeaza faptul ca argumentele folosite în aceste scrieri nu sunt de ordin moral sau biblic, ci apeleaza în cele mai multe rânduri la patriotismul "latinist" al românilor.

În general, argumentul este dezvoltat de-a lungul urmatoarelor puncte:

În timp ce latinismul este un prilej de mândrie pentru toti românii, exagerarile lui sunt de-a dreptul ridicole si au fost bine surprinse de Caragiale în faimosul lui personaj Marius Chicos Rostogan, "pedagogul de scoala noua". A exagera caracterul latin al poporului român mi se pare nu numai o inexactitate istorica ci si o anumita nemultumire înaintea lui Dumnezeu cu privire la cine suntem noi, românii. Ne asemanam astfel cu un adolescent care se rusineaza de familia lui si încearca sa fie altceva decât l-a facut Dumnezeu. Cred ca frumusetea poporului român consta nu numai în originea latina, ci si în îmbinarea a nenumarate alte influente etnice. Personal, ma simt bine ca fiind român am în mine si ceva sânge slav. Slavii au fost un popor extraordinar, care prin intermediul rusilor si a altor etnii au dat lumii mari comori de cultura si civilizatie. Ma simt bine si pentru ca sunt (ca toti românii transilvaneni) putin ungur, putin german sau chiar putin bulgar - ultima etnie fiind privita cu oarecare dispret atunci când în anumite scrieri se vorbeste de "nefasta" influenta a "crestinismului bulgaresc".

Acest fapt este incontestabil, pentru ca Imperiul Roman în care s-a dezvoltat initial crestinismul a avut un caracter latin. Dar aceasta nu ne apropie mai mult de Catolicism, care este foarte diferit de biserica crestina a primelor veacuri a carei traditii sunt fidel mentinute în Biserica Ortodoxa.

Si acest fapt este corect, dar problema mea este ce concluzii tragem de aici. Mi-e teama ca aceste scrieri baptiste pe care le-am citat privesc acest fapt cu un oarecare regret si considera aceasta evolutie istorica drept o decadere si o îndepartare a bisericii de sufletul poporului român. Personal, am un alt mod de a o privi. Desigur, fortarea slavonei în practica bisericeasca este regretabila în masura în care a facut liturghia si învataturile bisericii mai greu accesibile poporului de rând. În realitate poporul a fost învatat mai departe de preoti într-o limba de zi cu zi pe care o puteau întelege si românii au putut sa se roage si sa se închine lui Dumnezeu ca si înainte. Biserica Ortodoxa Româna a revenit ulterior la folosirea limbii române în cadrul liturghiei. Dar introducerea slavonei a avut si un caracter pozitiv deoarece a ferit poporul român de influentele papiste si l-a ferit de toate celelalte enormitati si devieri ale Catolicismului.

În ultima instanta, ma întreb ce a fost mai daunator, folosirea limbii slavone în liturghie sau erorile Catolicismului, ca de exemplu doctrina infailibilitatii Papei, a purgatoriului si a vinderii de indulgente. Prin intermediul limbii slavone, românii au putut sta în partasie si unitate crestina cu fratii lor din nord sau de la sudul Dunarii, care au pastrat cu mai mare fidelitate adevaratele traditii ale Bisericii. Marile scrieri ale Parintilor ortodocsi nu erau disponibile în latina, ci doar în greaca si mai apoi în slavona, dar ele au ramas închise pentru latini pâna în vremurile recente. Românii s-au putut adapa din scrierile Filocaliei (dupa câte stiu, tradusa si publicata de la Manastirea Neamtului) si au fost în acelasi timp izolati de aberatiile scolastice si rationaliste ale lui Abelard sau de umanismul anti-crestin al Renasterii. Dar puterea argumentului adus în aceste scrieri baptiste consta nu într-o analiza a continutului vietii si a învataturii crestine ci în vechiul nostru vis românesc de a fi acceptati si primiti, asa cum spune personajul lui Caragiale, în rândul "surorilor noastre de gina latina." Acest vis s-a dovedit a fi o iluzie în masura în care "surorilor de ginta latina" le pasa prea putin de noi sau ne preseaza în zilele noastre sa ne "modernizam" prin acceptarea avortului si a homosexualitatii. De aceea, regretul ca ne-am pierdut caracterul latin al bisericii - cu alte cuvinte ca nu am ramas o parte a Bisericii Catolice - mi se pare cu totul nepotrivit si lipsit de continut crestin.

Ma întreb daca autostrazile si automobilele occidentului, puterea economica sau militara (de curând dovedite într-o agresiune împotriva unei tari ortodoxe) este un idol caruia merita sa-i sacrificam credinta ortodoxa a poporului român. Poate am fi putut ramâne crestini de rit latin, dar în locul bisericilor ortodoxe pline din România de astazi am fi vazut biserici catolice sau protestante goale, asa cum am vazut de multe ori în Franta, Germania sau Danemarca. Din partea mea, îi multumesc lui Dumnezeu ca ne-a ferit pe noi românii de Catolicism, chiar daca a trebuit sa platim un mare pret pentru credinta noastra ortodoxa.

Ma întorc acum la fraza pe care am citat-o din mesajul tau. În ea, cât si în alte scrieri baptiste se afirma, implicit sau explicit, ca Biserica Ortodoxa ar fi derivat, cu alte cuvinte s-ar fi rupt din Biserica Catolica. O astfel de afirmatie mi se pare pe cât de ofensatoare pentru ortodocsi pe atât de inexacta. As dori sa-ti aduc trei argumente în aceasta privinta, argumente de natura canonica, dogmatica si istorica.

Argument canonic

În Faptele Apostolilor se pune bazele unui anumit principiu bisericesc de a lua hotarâri cu privire la învataturile si practicile fundamentale ale Bisericii. Acest principiu poate fi numit sinodal/colegial. Biserica primului veac a fost confruntata cu o problema majora: este oare necesar ca cineva sa devina iudeu înainte de a deveni crestin? Apostolii s-au întâlnit în primul sinod ecumenic al Bisericii, la Ierusalim (Fapte 15). Hotarârile au fost luate într-un mod colegial, de catre toti liderii Bisericii, sub influenta Duhului Sfânt. Nici macar Apostolul Petru, cel mai respectat dintre Apostoli, nu si-a impus propriile lui pareri. Acest fel de a lua hotarâri importante, printr-un sinod la care participa toti episcopii cu drepturi egale, este biblic, contribuie la unitatea bisericii si la pastrarea intacta a dogmelor crestine. Din pacate, aceasta practica biblica nu mai exista printre neo-protestanti, care accentueaza mai degraba principiul autonomiei bisericii locale.

Dar acelasi principiu biblic al sinodului a fost încalcat de Papa de la Roma. Episcopul Romei a ridicat pretentii nejustificate cu privire la dreptul lui de a hotarî singur în toate chestiunile legate de viata si învatatura Bisericii. Înainte de Marea Schisma de la anul 1054, episcopii din rasarit au cerut convocarea unor sinoade care sa rezolve, ca si în trecut, anumite diferente care au aparut în Biserica. Dar Papa, sub influenta politica a regilor franci, care doreau sa fie acceptati ca urmasi ai Imperiului Roman, a refuzat modul biblic de a rezolva problemele si a vrut sa introduca un principiu monarhic, ne-biblic. În aceste conditii se poate corect afirma ca Papa a fost acela care s-a rupt de partasia celorlalti episcopi si a creat un nou stil de biserica, ne-acceptat pâna atunci. Printre episcopii care aveau proeminenta în acea vreme erau cei din Constantinopol, Antiohia si Alexandria. Papa i-a nesocotit pe toti acestia si implicit a rupt unitatea Bisericii. Ulterior, în afara acelei unitati si partasii, Biserica Catolica a alunecat catre alte erori pe care le cunoastem toti.

Argument dogmatic

Una din diferentele dogmatice importante care au aparut între Apus si Rasarit a fost o clauza adaugata la Crez în Apus, asa numita Filioque. Probabil multi neo-protestanti nu cunosc aceasta clauza, nici nu le pasa prea mult de ea, cu toate ca protestantii, asemenea catolicilor o accepta, în contradictie cu ortodocsii. Dar pentru Biserica Ortodoxa, care s-a vazut întotdeuna ca o aparatoare a dogmelor crestine fundamentale, pentru care a luptat de-a lungul veacurilor, aceasta chestiune este importanta.

"Filioque" înseamna "si de la Fiul" si se refera la purcederea Duhului Sfânt. Crezul original Niceo-Constantinopolitan afirma ca Duhul Sfânt purcede de la Tatal si se bazeaza pe cuvintele Domnului Iisus, care ne spune ca ne va trimite un Mângaietor, care "de la Tatal purcede". Te rog sa observi ca Hristos nu spune "care de la Tatal si Fiul purcede". Biserica din Apus a introdus aceasta ultima expresie, "si de la Fiul", Filioque, pe care în mod justificat Biserica Rasariteana a respins-o. În aceste conditii, Biserica Ortodoxa considera - ceea ce de altfel cred si eu - ca Biserica Catolica a alunecat într-o eroare. Aceasta înseamna ca de fapt Biserica Catolica este cea care s-a rupt de la unitatea si continuitatea de o mie de ani a Bisericii dinainte de Marea Schisma.

Argument istoric

La începutul celui de al doilea mileniu de dupa Hristos, Biserica Catolica a continuat sa actioneze împotriva unitatii cu Biserica Rasariteana. În timp ce Rasaritul se apara împotriva asalturilor islamului, catolicii s-au îmbarcat într-o serie de razboaie de agresiune catre Rasarit. Scopul declarat era "eliberarea tarii sfinte", dar în spatele acestui tel înalt se ascundea jaful, violul si dorinta de îmbogatire. Papa a devenit un fel de monarh cu puteri politice ne mai întâlnite în Biserica Ortodoxa.

Cruciatii catolici care au fost initial bine primiti în Constantinopol s-au dedat la jaf si viol, si în cele din urma bizantinii îngrijorati de soarta copiilor si femeilor lor le-au închis portile orasului. Atunci catolicii au pornit în secolul XIII o asa-numita cruciada îndreptata direct împotriva ortodocsilor. Ei au cucerit Constantinopolul si l-au jefuit si distrus în unul din actele cele mai josnice ale istoriei. Dupa ce au pus mâna pe oras, ei au ars biserici, au ucis si violat, si au carat de acolo toate bogatiile strânse în oasul cel mai civilizat al omenirii din acea vreme. Au patruns în catedrala patriarhala si au asezat o prostituata pe scaunul Patriarhului de Constantinopol. Aceasta a fost lovitura de moarte data celei mai stralucitoare civilizatii crestine din istorie, care nu a cazut sub loviturile islamului, ci prin cutitul înfipt de la spate de asa-zisi crestini. Ortodocsii au fost socati sa vada calugari si preoti cu sabii în mâna, în conditiile în care un calugar ortodox nu avea voie sa se atinga de arme si nu avea voie sa calareasca pentru a nu lua o înfatisare razboinica, opusa dragostei lui Hristos. În acea vreme, în Bizant circula o vorba, "Mai bine sa întâlnesti cu un musulman cu o sabie, decât un catolic cu o cruce."

Aceste fapte istorice au produs o rana adânca si o prapastie între Biserica Ortodoxa si cea Catolica. Catolicii au urmarit si în veacurile urmatoare o politica de agresiune fata de Ortodoxie, politica care s-a manifestat si pe teritoriul Transilvaniei, prin convertirea fortata a românilor de la Biserica Ortodoxa la cea Catolica de rit bizantin (Biserica Unita).

Prin aceasta atitudine ostila si necrestina, Biserica Catolica s-au rupt si mai mult unitatea Bisericii si s-a plasat în afara Bisericii istorice Apostolice si Sobornicesti.

Daniel,

Asa cum am scris la începutul acestui mesaj, am avut ocazia sa vizitez la Roma un numar de biserici sau capele catolice, inclusiv Capela Sixtina. Aceasta îmi da prilejul sa fac anumite comentarii cu privire la ceea ce am vazut acolo.

Felul in care construim si împodobim locasurile noastre de închinaciune reflecta preferintele, credintele si conceptiile noastre. Acesta este motivul pentru care interiorul unei biserici ortodoxe este diferit de acela al unei biserici catolice sau al unei biserici baptiste. In interiorul bisericii putem vedea dorul dupa un Dumnezeu transcendent dar iubitor de oameni, dar putem vedea si exaltarea omului sau pragmatismul vietii de zi cu zi.

Iti marturisesc ca pentru mine, cu cresterea si educatia mea de protestant si cu noua dragoste descoperita pentru Ortodoxie, imaginile pe care le-am vazut in bisericile catolice din Roma sunt profund ofensatoare. Este adevarat ca întreaga lume celebreaza si apreciaza frumusetea picturilor lui Michelangelo sau Rafael. Ca opere artistice care exprima geniul artistilor, ele ma impresioneaza si pe mine, dar descopar ca in spatele lor se ascunde un spirit strain de credinta crestina, asa cum o cunosc eu, din Scriptura, din Biserica si din propria experienta.

Toate imaginile si statuile din interiorul bisericilor catolice reflecta sau exprima influenta Renasterii. Acest curent artistic atât de apreciat in lumea artelor, este de fapt o reîntoarcere la vechea idee pagâna a exaltarii omului, ca masura a tuturor lucrurilor si ca ideal ultim de frumusete si martie. Artistii Renasterii care au împodobit interiorul bisericilor catolice si au stabilit un stil care a ramas acolo pana in zilele noastre au fost aceia care au redescoperit frumusetea corpului omenesc asa cum era prezentat in arta antichitatii Greco-Romane. Adorarea Dumnezeirii a fost abandonata si omul a devenit din nou centrul atentiei artistului. Subiectele religioase apar mai mult ca niste pretexte care trebuiau sa satisfaca interesele celor care tineau punga. Iata câteva exemple:

As dori sa remarc faptul ca asemanarea dintre bisericile catolice si cele ortodoxe este doar incidentala. Imaginile în cele doua feluri de biserici au un caracter si un scop diferit. A le asemana este ca si cum am asemana bisericile baptiste cu salile de concerte rock pe baza faptului ca in ambele se folosesc instrumente muzicale.

În contrast cu arta umanista a Renasterii, icoanele ortodoxe ne îndreapta doar catre Dumnezeu. Nu numai Hristos, dar chiar si sfintii sunt patrunsi de viata Dumnezeiasca si pastreaza caracterul de mister, de taina, cuvenit apropierii de un Dumnezeu nepatruns. Chipurile sobre si meditative pe care le vedem în icoane, culorile uneori întunecate si alte ori stralucitoare, absenta perspectivei sau perspectiva inversata dau icoanelor o înfatisare "din alta lume". Acesta este unul din scopurile icoanelor ortodoxe, de a ne ajuta, asa cum se spune în imnul serafimilor dinainte de Euharistie, sa uitam grijile acestei lumi, si sa ne îndreptam fiintele catre cele vesnice.

Ma bucur de continuarea dialogului nostru, si sper sa discut curând si alte subiecte pe care le-ai ridicat în ultimele mesaje.

Cu dragoste în Hristos,

Mihai Oara