5-02-2000

Daniel,

Am întârziat pentru o vreme cu raspunsul meu la ultimele tale mesaje. Motivul este ca am trecut prin ultima saptamâna a Postului Mare si prin Paste, o vreme de rugaciune, meditatie si participare la slujbele din biserica. Perioada aceasta a fost semnificativa în mod particular pentru mine si familia mea, pentru ca am fost primiti în Biserica Ortodoxa. De acum nu mai suntem catecumeni, ci ortodocsi. Cele doua fetite au fost botezate, sotia a fost miruita, iar eu am fost mai degraba reprimit, dat fiind ca am fost deja botezat ortodox dupa nastere.

La sfârsitul mesajului tau privitor la Marea Schisma, ai scris…

In ce priveste clauza lui "filioque", da-mi voie sa-ti spun ca biserica ortodoxa are o situatie precara in criticarea adaugirilor catolice. Din prisma unui protestant, stabilit o data pentru totdeauna la "sola Scriptura", adica la neacceptarea niciunei adaugiri de dupa stabilirea caconului cartilor Nou Testamentale, controversa dintre catolici si ortodocsi este "iluzorie", atita timp cit ambele ramuri teologice accepta "adaugiri la crez". Daca depozitarul adevarului nu mai este "Cuvintul revelat" (Biblia), ci "cuvintul inspirat daruit Bisericii", ce rost mai are sa ne certam care "adaugire" este mai indreptatita. Atita vreme cât Bisericii îi este dat dreptul sa emita "bule" sau "traditii" cu valoare egala cu Scriptura, pe ce baza se mai critica Biserica catolica si Biserica Ortodoxa ? Ori nimeni n-are dreptul sa adauge la "canonul Scripturii" (si devenim protestanti care nu trecem peste "ce este scris"), ori acceptam faptul ca Biblia poate fi completata prin traditie, si atunci problema "adaugirilor" se transforma doar intr-o chestiune de "preferinte pesonale subiective."

Este important sa stim ca hotarârile Sinoadelor Ecumenice la care te referi ca "adaugiri" sunt de fapt precizari ale dogmei Bisericii care au fost necesare datorita asalturilor diverselor erezii. În sensul acesta, dogmele au fost întotdeauna prezente în Biserica, chiar daca nu au avut o exprimare oficiala, întarita de autoritatea unui Sinod. Daca nu ar fi existat erezia Ariana, care afirma ca Hristos nu este vesnic si de o Fiinta cu Tatal, nu ar fi fost necesar sa se formuleze Crezul Nicean. Acest Crez exista implicit în Biserica si constituia credinta dreapta (ortodoxa). Hotarârile Sinoadelor nu au fost "adaugiri" ci mai degraba "fortificatii" ridicate în jurul Bisericii pentru a o apara de atacuri din exterior. Adevarata "adaugire" s-a facut, asa cum rezulta si din faptele prezentate în mesajul tau, de catre Biserica Catolica.

Un foarte bun exemplu care indica rolul defensiv al hotarârilor Sinoadelor este acela de a o numi pe mama Domnului Iisus Theotokos - Nascatoare de Dumnezeu. Stiu ca acest titlu îi scandalizeaza pe multi Protestanti, care îl resping pe motivul ca Fecioara Maria L-a nascut pe Iisus-omul, nu pe Iisus-Dumnezeu. Dar acesta este exact motivul pentru care Sinodul Ecumenic a luat acea hotarâre. În acea vreme existau o serie de erezii care desparteu pe Iisus-omul de Iisus-Dumnezeu, pâna la a considera ca avem de-a face de fapt cu doua persoane. Dogma Bisericii, acceptata altfel de toti crestinii, este ca în Hrisos exista doua naturi unite într-o singura persoana (ipostas). Folosind titlul de Nascatoare de Dumnezeu, Biserica a facut o declaratie nu atât privitoare la Mama Domnului, cât la natura lui Hristos. Un alt exemplu de aparare a credintei drepte printr-o hotarâre a unui Sinod este hotarârea luata la Ierusalim si consemnata în Faptele Apostolilor 15 de a nu cere neamurilor sa se taie împrejur pentru a fi crestini. Prin autoritatea pe care Duhul Sfânt a dat-o Bisericii, Apostolii au putut emite, cum spui tu, "o adaugire" la învataturile lui Hristos. Dar "adaugirea" nu era cu adevarat o adaugire, ci o clarificare a învataturii Mântuitorului.

Nu pot sa nu observ ironia faptului ca doua surse ale credintei noastre pe care le "aperi" împotriva sinoadelor Bisericii istorice, anume Canonul si Crezul, au fost de fapt amândoua stabilite prin hotarâri ale sinoadelor acestei Biserici. Prima formulare a canonului  care cuprindea 26 de carti (Apocalipsa fiind adaugata mai târziu) apare într-o hotarâre a Sinodului din Laodicea în 343, iar Crezul în Sinodul de la Nicea (325).

Interesul ortodocsilor pentru puncte fine ale Crezului, cum ar fi cel privitor la purcederea Duhului Sfânt pare cel putin ciudat pentru protestanti. Într-adevar, cred ca majoritatea neoprotestantilor sunt indiferenti cu privire la FILIOQUE, în mare masura datorita caracterului experential si sentimental al credintei lor. Dar Biserica Ortodoxa a simtit întotdeauna responsabilitatea de a apara dreapta credinta, si de aceea nu a ramas indiferenta la adaugirile facute de catolici. Biserica Ortodoxa cauta sa-si traiasca chemarea de a fi, cum spune Apostolul Pavel, "stâlp si temelie a adevarului".

În sfârsit, este important sa stim ca Biserica nu a emis niciodata hotarâri care sa se pretinda a fi egale în autoritate cu Scriptura. Aceasta acuzatie este o prejudecata a multor neoprotestanti care nu-si are justificare în realitate. Dimpotriva, hotarârile Sinoadelor au fost în cele mai multe cazuri justificate prin Scriptura, dovada ca Biserica recunoaste autoritatea ultima a acesteia.

Daniel,

Acest fel de a prezenta istoria Bisericii, pe care îl întâlnesc în mesajul tau, este pentru mine unul dintre motivele care m-a îndepartat de Protestantism. Cele mai multe culte protestante sau neoprotestante au o istorie atât de recenta, încât îsi gasesc cu greu o justificare de a exista ca biserici independente. Te rog sa consideri urmatoarele fapte:

• Daca esti Luteran, religia ta a fost definita de Martin Luther, un fost calugar catolic, în 1517
• Daca esti Anglican, religia ta a fost definita de Regele Henry al VIII-lea în 1534, pentru ca Papa I-a refuzat divortul.
• Daca esti Prezbiterian, religia ta a fost definita de John Knox în Scotia, în 1560.
• Daca esti Episcopalian, religia ta a derivat din Biserica Anglicana si a fost definita de Samuel Senburz în America, în secolul 17.
• Daca esti Congretionalist, religia ta a fost definita de Robert Brown în Olanda, în 1582.
• Daca esti Metodist, religia ta a fost definita de John si Charles Wesley în Anglia în 1774, dupa ce acestia s-au rupt de Biserica Anglicana.
• Daca esti Duch Reformed, religia ta a fost definita de Michelis Jones în New York, în 1628.
• Daca esti Baptist, religia ta a fost definita de John Smyth, în Amsterdam, în 1606.
• Daca esti Penticostal, faci parte din una din sutele de secte înfiintate de oameni în ultimii o suta de ani.

În contrast cu acestea, Ortodoxul face parte din Biserica înfiintata în anul 33 de Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Biserica Ortodoxa are o vechime de 1967 de ani.

Pentru ca bisericilor protestante si neoprotestante le lipseste aceasta justificare istorica, se recurge la doua teorii: (a) doctrina "bisericii invizibile" si (b) prezentarea Bisericii istorice ca fiind corupta dupa actul de toleranta a lui Constantin, la începutul secolului patru. Pentru ca istoria a constituit subiectul discutiilor noastre recente, ma voi referi mai mult la acest al doilea punct.

Teoria coruptiei Bisericii dupa Constantin ridica mari probleme, care sunt greu de rezolvat de catre protestanti:

• A fost oare posibil ca aceasi generatie de crestini care în anul 300 se jertfea pentru Hristos în urma persecutiilor lui Diocletian, sa devina corupta pâna la anul 320? A fost oare posibil ca aceiasi crestini care doar cu câtiva ani înainte erau gata sa moara pentru Hristos sa-i predea de buna voie lui Constantin frâele Bisericii?
• Duce oare libertatea religioasa în mod automat la "coruptie"? Se poate spune oare acelasi lucru despre Protestantii care au preluat puterea în statele germane dupa triumful Reformei? Dar despre protestantii americani care sunt majoritari si controleaza o mare parte din pozitiile cheie în societate?
• A fost oare posibil ca Biserica din secolul patru sa fi fost corupta si în acelasi timp sa ne dea Crezul Niceo-Constantinopolitan, acceptat de majoritatea crestinilor si sa stabileasca Canonul Noului Testament? În acest caz, ar trebui oare sa revizuim Crezul si Canonul Noului Testament, dat fiind ca nu mai putem avea încredere în hotarârile unor "corupti" sau "manipulati de puterea politica"?
• A fost oare posibil ca Biserica lui Hristos sa cada într-o asemenea stare de coruptie pentru marea majoritate a istoriei ei? Nu manifesta oare Luteranii o anumita lipsa de umilinta atunci când afirma ca pâna la ei Biserica lui Hristos era moarta?  Dar Baptistii, pentru care nici macar Luteranii nu reprezinta o adevarata trezirea Bisericii, dat fiind ca botezau copii? Dar Penticostalii, pentru care nici macar Baptistii nu reprezinta adevarata trezire a Bisericii, pentru ca nu practicau vorbirea în limbi? Ce concluzie se poate trage daca afirm ca Trupul lui Hristos a fost mort pentru 1500, 1700 sau 1900 de ani, pâna când am aparut eu?

Dupa parerea mea, interpretarea istoriei pe care o prezinti este anacronica, pentru ca priveste starea Bisericii din primele veacuri prin prisma ideologiei moderne a multiculturalismului si a ne-amestecului statului în religie, judecând Biserica din secolul patru dupa criteriile culturii occidentale de la sfârsitul secolului douazeci. Personal cred ca restrângerea pagânismului sub Teodosiu I a fost o dezvoltare pozitiva. Îti reamintesc faptul ca în Israelul Vechiului Testament masurile împotriva pagânismului erau mult mai drastice. Îmi vine greu sa vars lacrimi pentru pierderea libertatii de a sluji idolilor si lui Satan. Pe de alta parte, adoptarea Crestinismului ca religie oficiala a imperiului a însemnat oportunitatea ca milioane de oameni sa auda Evanghelia si sa vina la Hristos.

Caracterizari cum ar fi "evul întunecat" sau "transformarea Bisericii într-o frâna a dezvoltarii sociale" au aparut în ideologia iluminista a Europei, ideologie care proslavea omul si avea un caracter ateu. Acele secole nu au fost atât de întunecate precum încearca sa demonstreze cei care cred în "progresul omenirii". Constantinopolul secolelor 5-14 avea canalizare, universitati, spitale pentru saraci si un sistem de ajutorare sociala. Practic întreaga populatie stia sa scrie si sa citeasca, fapt datorat în mare masura Bisericii. Este adevarat ca nu aveau avioane si MTV, dar preocuparea oamenilor era credinta si Biserica într-o proportie mult mai mare decât în epoca noastra luminata de progres social.

Afirmatia ca Biserica istorica s-a pus în subordinea statului nu se potriveste faptelor istorice, chiar daca uneori coruptia oamenilor a dus la o astfel de situatie. Daca citesti istoria Bisericii Ortodoxe gasesti nenumarate exemple de conflicte între împarati si Biserica. Cei mai mari teologi ai Bisericii Ortodoxe, cum ar fi Ioan Gura de Aur, Maxim Marturisitorul sau Simeon Noul Teolog au avut de suferit din partea autoritatilor. Unul dintre cei mai respectati Parinti, Ioan Gura de Aur a fost surghiunit pentru ca a vorbit public, în predicile lui, împotriva pacatelor si exceselor împaratesei.

O serie de pacate pe care le gasesti Bisericii vis-ŕ-vis de puterea politica apartin de fapt Bisericii Catolice. Ai enumerat în mesajul tau Inchizitia si Cruciadele, care nu au avut nimic de-a face cu Biserica Ortodoxa. Agresivitatea violenta a Bisericii Catolice mi se pare o realitate deplorabila, si ma uimeste faptul ca pe site-ul Roboam, cât si în alte scrieri baptiste românesti se exprima un oarecare regret ca poporul român nu a continuat legatura cu Biserica latina pentru a participa astfel la "progresul social" al Europei Occidentale. Însasi citatul pe care l-ai inclus, dintr-o scriere a unui episcop greco-catolic manifesta aceasta tendinta de "aliere" a baptistilor cu biserica latina de care se simt mai apropiati prin radacinile comune occidentale, împotriva Bisericii Ortodoxe, care nu a cunoscut nici Cruciade, nici Inchizitie si care a fost victima a nenumarate agresiuni, începând cu cavalerii catolici, continuând cu turcii si culminând cu comunismul ateu.

Pasajul pe care îl citezi din Ioan Ploscaru, un episcop greco-catolic supus Romei, mi se pare o extraordinara colectie de auto-contradictii si interpretari schizofrenice. Iata câteva exemple:

• Se afirma ca episcopii Bisericii Ortodoxe erau "slabi" fata de autoritati, si imediat dupa aceea se mentioneza ca patriarhul Ignatiu a refuzat sa cuminece pe primul ministru Bardas (???). Nu este acesta un act de curaj? Unde este slabiciunea? Este adevarat ca împaratii au putut folosi forta, dar Biserica a avut demnitatea de a se împotrivi.
• Se afirma ca "rupându-se de centrul crestinatatii, de Roma, Biserica Rasariteana a slabit si s-a dezmembrat". De când a fost Roma centrul crestinatatii? În ce sens s-a dezmembrat? Biserica Ortodoxa nu a fost niciodata o organizatie monolitica, condusa dupa principii monarhiste asememnea Bisericii Catolice. Patriarhiile Antiohiei, Ierusalimului sau Alexandriei au existat de la începuturile crestinatatii si existenta lor nu a însemnat niciodata o "dezmembrare".
• Ioan Ploscaru scrie, "Poate ca alta ar fi fost intreaga istorie a Europei, daca in fata puhoiului turcesc ar fi stat o Biserica unita in aceiasi credinta." Aceasta mi se pare o culme a ipocriziei. Într-adevar, cei mai multi istorici sunt de acord ca prabusirea Constantinopolului are ca prima cauza nu "puhoiul" turcesc, ci pe cel catolic. Catolicii au fost aceia care au jefuit si distrus Constantinopolul si i-au ucis pe fratii lor ortodocsi. Bine înteles, episcopul Ploscaru nu pomeneste nimic despre jaful Constantinopolului.

Doresc sa fac acum câteva comentarii cu privire la "chilianism", credinta într-o instaurare pamânteasca a unei împaratii de o mie de ani a lui Hristos pe pamânt.

În primul rând, nu înteleg afirmatia pe care o gasesc în mesajul tau, dupa care împaratia pamânteasca a fost speranta crestinilor persecutati, la care din pacate Biserica Ortodoxa ar fi renuntat. Adevarata speranta este aceea a venirii Domnului, nu cea a împaratiei de o mie de ani. Toti ortodocsii asteapta aceasta venire, ca si ceilalti crestini. În mesajul tau ai caracterizat corect credinta ortodoxa ca "amilenialista", dar aceasta credinta nu este în nici un fel mai lipsita de speranta.

Este adevarat ca au existat Parinti ai Bisericii care au crezut într-o împaratie de o mie de ani, dar au fost mult mai multi care nu au avut aceasta convingere. Interpretarea pe care o dai Bisericilor din cartea Apocalipsei este o interpretare particulara, respinsa nu numai de Biserica Ortodoxa ci chiar de nenumarati teologi protestanti. În general, în istoria Bisericii, toate încercarile de a identifica anumite evenimente cu profetii ale Apocalipsei s-a dovedit nu numai riscante si contra-productive, dar în multe cazuri au dus la dezastre.

Îmi aduc aminte cum la sfârsitul anilor 70, multi baptisti din România, inclusiv eu însumi, eram entuziasmati de interpretari ale Apocalipsei care fixau venirea Domnului în anul 1984, sau 1988. Aceste interpretari se bazau în mare parte pe o carte extrem de populara în Occident, The Late Planet Earth a lui Hal Lindsey. Nenumarati alti autori neoprotestanti au publicat carti pe aceeasi tema, carti care astazi umplu rafturile librariilor crestine în Statele Unite. Tele-evanghelisti populari ca Jerry Fallwell sau John Hagee au popularizat aceste teorii care prevedeau venirea iminenta a Domnului ca sa instaureze împaratia de o mie de ani. S-au scris romane care au devenit instantaneu mari succese comerciale si s-au facut filme pe aceasta tema. Teoriile au trebuit revizuite de multe ori, pentru ca erau depasite de fapte. Ele deveneau uneori ridicole, ca atunci când identificau sagetile arhanghelilor din Apocalipsa cu rachetele balistice intercontinentale.

În cele mai multe cazuri, aceasta "speranta" a împaratiei de o mie de ani s-a dovedit a fi o capcana si un prilej de rataciri. Asteptarea împaratiei milenare a fost cea care a dus la crearea sectei eretice a martorilor lui Iehova. Aceeasi "speranta" a dus la razboaile husite si la existenta unor cete de tâlhari anabaptisti care în secolul al 16-lea jefuiau în numele viitoarei împaratii. Aceste consecinte ale chilianismului sunt usor de înteles, pentru ca muta atentia crestinilor de la o viata de post, rugaciune si fapte bune, la speculatii nefolositoare si la o obsesie permanenta cu evenimentele politice ale zilei. Aceasta este cauza pentru care majoritatea crestinilor protestanti americani au o preocupare excesiva pentru Statul Israel, care dupa aceste teorii ar juca un rol central în venirea împaratiei, si sunt complet indiferenti de soarta crestinilor palestinieni din Israel, care sunt persecutati si marginalizati.

În fata acestor realitati, ma întreb în ce fel "pierderea sperantei" în împaratia de o mie de ani ar fi fost asa un mare dezastru, cum este înfatisat în mesajul tau. A face dintr-o speculatie despre care teologii de orice culoare nu pot cadea de acord un factor esential în evolutia Bisericii mi se pare o concluzie fortata.

Daniel,

Ar fi absurd sa pretind ca Biserica Ortodoxa nu a suferit de anumite slabiciuni în istorie. La unele dintre acestea m-am referit chiar si eu. Convingerea mea este însa ca e o greseala a le folosi pentru a de-legitimiza Biserica Ortodoxa. Cred ca Trupul viu a lui Hristos a primit prin Duhul Sfânt puterea de a se regenera si a se însanatosi. Dar prin toate perioadele istoriei, când a fost persecutata sau libera, când a fost slaba sau puternica, Biserica Ortodoxa a ramas credincioasa învataturii lui Hristos, un loc în care pacatosii si-au putut gasi mântuirea.

Hristos a înviat!

Mihai