6/22/2000
Draga Daniel,
Comentând un articol al lui Nicolae Prelipceanu, aparut în România Libera, în care autorul povesteste despre betivii care se alatura multimii din biserici la sarbatoarea ortodoxa a Pastelui, te-ai referit la necesitatea ca acesti crestini nominali sa experimenteze o convertire adevarata. Cu toate ca eu as alege o terminologie putin diferita, sunt în principiu de acord cu tine. Un nume scris în registrul unei biserici nu însemna mântuire. Cei care cred altfel se înseala, indiferent daca sunt baptisti sau ortodocsi.
De fapt, articolul la pe care l-ai inclus în mesaj îmi aminteste de istoriile din Evanghelii, în care mari multimi de oameni îl urmau pe Domnul Iisus. Unii erau atrasi de persoana Lui, altii doreau sa beneficieze de hrana si vindecarea pe care El le-o oferea, iar altii probabil veneau doar din curiozitate. În acele multimi se aflau oameni credinciosi si morali, dar si mari pacatosi, inclusiv vamesi, zeloti, sau femei pacatoase. De fapt acesti pacatosi supusi oprobiului public erau oarecum mai aproape de mântuire decât fariseii care cârteau de la distanta. As prefera sa cred ca, asemenea lor, pacatosii care se alatura multimii care vine în noaptea Pastelui la biserica, sunt constienti de starea lor si nu au de facut decât un pas pentru a primi harul Mântuitorului.
Pentru a raspunde întrebarii tale despre nevoia de convertire, as dori sa fac o deosebire între anumiti termeni: convertire, pocainta, nastere din nou si mântuire. Aceste distinctii nu le fac dintr-un spirit de controversa, ci doar pentru a preciza întelegerea pe care o am eu, ca ortodox.
Convertirea se refera adesea la o schimbare a convingerilor religioase. Cineva se poate converti de la budism la crestinism, sau de la crestinism la iudaism (am vazut cazuri), sau de la protestantism la Ortodoxie. Convertirea poate avea diferite cauze, unele tinând de meritele intrinseci ale unei credinte, altele de circumstante exterioare. Steinhardt a devenit crestin ortodox pentru ca a fost convins de realitatea lui Hristos si a Bisericii Sale. Henri de Navarra a devenit catolic pentru ca sa poata fi acceptat ca rege al Frantei. Din cauza ambiguitatii motivatiilor interioare ale omului, as ezita sa declar ca oamenii au nevoie de convertire. Aceasta este o simpla preferinta semantica, si cred ca vei fi de acord cu mine.
Nasterea din nou, sau nasterea de sus este o lucrare tainica facuta în om de Duhul Sfânt. Din cauza acestui aspect tainic, ea nu poate fi usor definita sau descrisa sau identificata. Într-adevar, Hristos ne-a învatat ca ea se aseamana vântului pe care nu-l putem localiza precis, despre care nu stim precis de unde începe si unde se sfârseste. Nasterea din nou poate fi însotita de semne exterioare, dar este mai întâi de toate ascunsa si cunoscuta lui Dumnezeu, nu omului. Pe baza cuvintelor Domnului din Ioan 3, "De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va putea sa intre în împaratia lui Dumnezeu", ortodocsii cred ca nasterea din nou este asociata cu botezul. Dar lucrarea nasterii din nou nu este produsa de preotul care boteaza, ci de Duhul Sfânt.
Pocainta este o transformare a mintii omului, o îndepartare de pacat si conformare la viata divina. Spre deosebire de convertire sau nastere din nou, ea este necesara în mod repetat, în aceasta viata de pe pamânt. Toti oamenii au nevoie de pocainta: betivii la cere articolul tau se refera, femeile pacatoase, dar si preotii, calugarii sau episcopii. De fapt, atunci când cineva creste într-o viata de sfintenie, devine tot mai constient de pacatele lui si de nevoia pocaintei. În timp ce nasterea din nou este o lucrare exclusiv divina, pocainta reprezinta o sinergie, o lucrare concomitenta a omului si a Duhului lui Dumnezeu.
Mântuirea este schimbarea directiei si a destinului omului, de la o separare prezenta si viitoare de Dumnezeu catre o partasie prezenta si vesnica cu El. Ea este o lucrare umana si divina, si nu se reduce la o stampila pe pasaportul catre cer. Un om se poate afla pe calea mântuirii si poate arata roadele acestei cai, dar destinul lui este cunoscut lui Dumnezeu, nu omului. Nasterea din nou si pocainta sunt necesare mântuirii.
Mi-e teama ca în bisericile neoprotestante, acesti termeni pe care I-am descris sunt adesea confundati. În anii petrecuti în bisericile baptiste am auzit adesea expresii ca acestea:
- "Domnul X s-a pocait." (Adica a devenit baptist.) Dar pocainta este o lucrare continua, ea poate avea loc înainte si dupa momentul în care cineva s-a convertit. Un baptist se poate pocai si un ortodox se poate pocai, fara sa-si schimbe însa crezul.
- "Ai fost nascut din nou? Când s-a întâmplat aceasta?" - o întrebare de deschidere a unei conversatii cu caracter de evanghelizare. De cele mai multe ori cel care o punea astepta un raspuns precis, care sa se refere la momentul convertirii. Faptul ca cineva nu putea preciza exact momentul nasterii din nou era privit ca un semn ca persoana respectiva nu este mântuit. Dar cine poate preciza exact când a experimentat nasterea din nou?
- "Ai fost mântuit?" - o alta întrebare folosita de neoprotestanti în evanghelizare. Dar cum putem plasa destinatia vietii noastre undeva în trecut? La aceasta întrebare, un ortodox nu poate raspunde decât: "Am fost mântuit, ma aflu pe calea mântuirii si sper ca voi fi mântuit." Poate o întrebare mai buna ar fi "Te afli pe calea mântuirii?"
Dupa aceste precizari, ma întorc la afirmatia ta despre "nevoia de convertire". Acei crestini nominali care se undeva la marginea multimii din biserica, în noaptea de Paste, au într-adevar nevoie de schimbare. Probabil cei mai multi nu au nevoie de convertire, în sensul pe care l-am descris. Ei fac deja parte dintr-o biserica ortodoxa, îi cunosc oarecum învataturile, au fost odata botezati si adera din punct de vedere intelectual la dogmele ei. De ce ar avea nevoie de convertire? Convertire la ce? Este oare necesar pentru mântuire ca omul sa se schimbe din ortodox în baptist? Sau din baptist în penticostal?
Dar cred ca acesti crestini nominali au nevoie de pocainta. Pocainta, transformarea interioara, schimbarea mintii este cea care îi poate repune pe calea mântuirii. De aceea, eu as spune mai degraba ca acesti oameni au nevoie de pocainta.
Dincolo de alegerea termenilor, care în sine nu este atât de importanta, încredintarea mea este ca noi toti avem nevoie de pocainta, de o pocainta continua si, asa cum scrii tu, însotita de consecinte vizibile si de o viata cu fapte vrednice de pocainta.
În ce priveste botezul copiilor, acest subiect este deja abordat pe paginile site-ului OrthoLogia, si îl poti citi oricând ai ocazia la http://www.ortho-logia.com/Romanian/Botez.htm. Practica botezului copiilor merge pâna la începuturile Bisericii, în timp ce botezul exclusiv al adultilor este o practica relativ noua din punct de vedere istoric. Crezi oare ca timp de 1600 de ani, înaintea aparitiei anabaptistilor, Biserica, Trupul lui Hristos, s-a aflat într-o stare de continua neascultare fata de Domnul? Probabil vei fi de acord cu mine ca, în timp ce botezul este o conditie a mântuirii - conditie pe care doar Dumnezeu o poate trece cu vederea în cazuri speciale - botezul nu este o garantie a mântuirii. Pentru mine aceasta înseamna ca poate fi aplicat copiilor si ca nu este esential ca cineva sa fie botezat doar ca adult.
Probabil precizarile pe care le-am facut cu privire la nastere din nou, pocainta si mântuire prezinta o perspectiva oarecum deosebita de cea pe care o ai ca baptist, de aceea astept comentariile tale.
Cu dragoste în Hristos,
Mihai Oara