Iulie 10, 2000
Draga Daniel,
În limba engleza exista o expresie foarte potrivita, "preaching to the choir" - "a predica corului", expresie care se refera la predicatorul care face eforturi sa convinga pe membrii corului bisericii de niste adevaruri de care ei sunt de altfel convinsi de zeci de ani. Astfel as putea si eu spune ca într-o mare parte a ultimului tau mesaj "ai predicat corului". Într-adevar, cum as putea sa nu fiu de acord cu tine ca botezul ne-urmat de o viata de credinta, de o relatie personala cu Domnul Iisus Hristos, nu duce la mântuire? Baptist sau ortodox, botezat ca prunc sau ca adult, crestinul are nevoie de pocainta si de o de credinta exprimata prin fapte pentru a progresa pe calea mântuirii. Faptul ca suntem de acord în aceasta privinta este o marturie ca împreuna credem în acelasi Dumnezeu, este o dovada de unitate care ne da dreptul sa ne numim unii pe altii crestini si frati.
Fara a fi de loc jignit, marturisesc faptul ca ma întristeaza termenii depreciativi pe care îi folosesti cu privire la botezul copiilor. Pentru tine, ca si pentru cei mai multi baptisti, botezul copiilor este “o încercare jalnica si nebiblica de a imita taierea împrejur a evreilor”, este o “baie ceremoniala în care pruncii sunt “aruncati” în apa botezului”. Fara a intra în lungi argumente teologice, as dori doar sa observ ca din perspectiva istorica a crestinismului te afli într-o minoritate. Zeci de generatii de crestini, de la apostoli pâna în zilele noastre au botezat copiii. Pentru milioane de sfinti pe care speram sa-I întâlnim în vesnicie, acesta a fost singurul botez pe care l-au cunoscut. Marii reformatori, Luther, Calvin, Zwingli au acceptat botezul copiilor si chiar s-au împotrivit anabaptistilor care-I negau valabilitatea. Chiar si Tudor Popescu, preotul ortodox caterisit, care este un erou al neoprotestantilor români, a sustinut botezul copiilor.
Ca un fapt interesant, doresc sa observ ca textul din Matei 3:7-9 pe care l-ai folosit în argumentul tau împotriva botezului copiilor se refera la botezul unor ADULTI! Fariseii si carturarii veneau la Ioan ca sa fie botezati, închipuindu-si botezul ca o stampila necesara mântuirii. Acestia erau ADULTI. În context si în spiritul textului, pasajul s-ar aplica mai degraba celor care se boteaza ADULTI ca sa scape de mânia viitoare! Aceasta nu invalideaza botezul adultilor, dar ne atrage atentia asupra folosirii botezului unor ADULTI ca simplu mijloc de mântuire, o mântuire care ar însemna scaparea de iad fara o unire cu Hristos.
În zilele trecute ascultam un program evanghelic la radio. (Da, ascult uneori programe evanghelice, mai ales pentru frumusetea si solemnitatea unor vechi imnuri protestante, nu prea diferite în spirit de cele ortodoxe.) Am fost însa surprins de un cântec în care se spunea "Iisus este biletul tau de intrare în cer." Îti marturisesc faptul ca mi-a lasat un gust amar, pentru ca ilustra obsesia unora cu privire la salvare. Da, mântuirea este importanta, dar atunci când vin la Iisus o fac din dragoste fata de El, nu doar pentru a scapa de mânia viitoare. Hristos este tinta noastra, nu doar mijlocul de a primi o lumina verde la usa cerului. Un "biletul" de intrare în cer ar putea fi folosit si aruncat. Un teolog a spus odata, "Preocuparea obsesiva cu privire la propria mântuire este o urâciune." Cred ca unor astfel de oameni, care privesc botezul sau pe Domnul Iisus doar ca stampile pe pasaport le-ar spune si astazi Ioan Botezatorul, "Pui de napârci, cine v-a învatat sa fugiti de mânia viitoare."
O tema pe care o întâlnesc mereu în mesajele tale este cea a crestinilor ortodocsi nominali. Cititorii nostri ar putea trage în mod gresit concluzia ca existenta lor este acceptata sau chiar încurajata de biserica ortodoxa. Dar, dupa ce am citit multe lucrari ortodoxe si am discutat cu preoti ortodocsi din România sau din Statele Unite, am ajuns exact la concluzia opusa. Am citit recent lucrarea preotului ortodox Ene Braniste "Participarea la liturghie", în care autorul trateaza acest subiect. Pasajul pe care îl citez aici poate fi mai usor înteles daca se are în vedere faptul ca participarea la viata bisericii este un indicator foarte precis al starii spirituale a credinciosilor. Iata acest citat.
În atitudinea credinciosilor nostri fata de Sfânta Liturghie - si de cultul divin public în general - deosebim de obicei trei grade sau trepte. În ordine progresiva, distingem:
- O atitudine de totala absenta - fizica si sufleteasca - de indiferenta si de ignorare a rostului si ignorantei Sfintei Liturghii. Este atitudinea credinciosilor de la periferia Bisericii, a celor care poarta numai formal numele de crestini (sublinierea mea) si care nu cunosc, nu doresc si nu frecventeaza niciodata Casa Domnului… Numericeste, ei reprezinta marea majoritate a membrilor Bisericii, cel putin în unele dintre celulele sau parohiile ei.
- Pe o treapta mai sus catre idealul soteriologic sta categoria mijlocie, a celor care manifesta fata de Liturghie o atitudine de simpla prezenta trupeasca. Acestia sunt cei ce fac act de prezenta la sfânta slujba, dar participarea lor nu este desavârsita, e o participare pur formala, neactiva. Ei vin la biserica din rutina sau obisnuinta, din dorinta de a menaja susceptibilitatile "religioase" ale rudelor sau prietenilor, ba uneori din dragoste sincera dar neluminata… Toti acestia, în cazul cel mai bun, urmaresc cu bunavointa si atentie rânduiala sfânta, daca nu vorbesc, se plictisesc sau umbla forfota prin biserica. Desi prezenti fiziceste la sfânta slujba, de fapt ei nu participa la ea, ci doar asista, ca la orice spectacol. Ei nu intuiesc decât cel mult partea din afara a dumnezeiestii liturghii, adica partea ei vazuta, ceremoniala sau decorativa. … Ei ies din biserica asa cum au intrat, ca si fariseul din Evanghelie.
- În sfârsit, pe treapta cea mai de sus si mai aproape de perfectiune stau acei putini care au ajuns la o atitudine de participare reala, activa, efectiva la Sfânta Liturghie. Ei reprezinta acea minoritate care constituie elita parohiei, nucleul ei si punctul de rezistenta al Bisericii, madularele ei vii si fecunde, productive
Cu tristete observ ca cei mai multi frati baptisti, fie din ignoranta fie din rea vointa pun semnul egalitatii între acea mare masa de "crestini" indiferenti si Biserica Ortodoxa. Nu, Biserica Ortodoxa nu se identifica cu acei crestini nominali din primele doua grupuri descrise de preotul Ene Braniste, ci cu al treilea grup, al credinciosilor vii. În teologia si spiritualitatea ei, ea încurajeaza relatia personala cu Domnul Iisus, încurajeaza efortul si straduinta în viata de credinta, încurajeaza asceza si jertfa de sine. Aceasta este Ortodoxia care m-a atras si în care am gasit ceea ce cautam de zeci de ani în calatoria mea spirituala. Personal, am descoperit în Ortodoxie o mai mare pasiune fata de Hristos si o mai mare dedicare lui Dumnezeu decât în toate celelalte biserici prin care am umblat. Masa crestinilor nominali aflati la periferia Bisericii constituie o marturie a patrunderii masive a Bisericii în societatea si cultura României, dar nu constituie o expresie a esentei ei. Acesti crestini nominali nu reprezinta Biserica Ortodoxa, dupa cum nici cei care veneau dupa Hristos ca sa vada minuni sau sa primeasca pâine nu reprezentau Biserica Apostolilor, dupa cum nici soldatii lui Hitler, în majoritate de traditie protestanta, nu reprezentau Protestantismul.
Recent am citit din Discursurile Teologice si Etice ale Sfântului Simeon Noul Teolog. Acest mare teolog al Bisericii Ortodoxe, care a trait la sfârsitul primului mileniu crestin, a fost în acelasi timp un ascet si unul care a avut, asemenea Apostolului Pavel, experiente spirituale care nu puteau fi descrise în cuvinte omenesti. El a enuntat aceasta axioma, "nu cunoasterea e lumina, ci lumina e cunoasterea", ceea ce înseamna ca Îl cunoastem pe Dumnezeu doar prin experienta personala si nemijlocita. În prefata acestei lucrari, Dr. Ioan Ica scrie, oarecum frustrat de aceleasi acuzatii neoprotestante dupa care Ortodoxia descurajeaza experienta directa a omului cu Hristos:
Numai o perceptie distorsionata, profund simplificatoare, poate sustine cu seninatate aroganta faptul ca Biserica Ortodoxa (si Catolica) ar fi o simpla Biserica a riturilor, cu alte cuvinte, ar zadarnici contactul omului cu Dumnezeu prin ritualuri, în timp ce bisericile neoprotestante ar oferi oamenilor prin predicarea Bibliei (ca si cum cuvântul Scripturii si interpretarea lui nu ar fi si ele o forma de mijlocire!) un contact direct si imediat cu Hristos, o relatie personala cu Iisus. "În Ortodoxie si în Catolicism - ne declara stupefiant si autosuficient un predicator baptist autohton (nota mea: este vorba de Iosif Ton si de lucrarea sa Sa ne cunoastem crezul) - omul este lasat sa traiasca fara Dumnezeu", numai cu Biserica si Traditia, ce s-ar interpune - chipurile - între om si Dumnezeu. Ca nu asa stau lucrurile o arata experienta exemplara a sfintilor, singurii în care se poate vedea ce înseamna adevarata "personalizare a religiei" si adevaratul "realism evanghelic", în sensul lor efectiv. La sfinti se poate vedea cel mai bine ca adevarata cunoastere a lui Dumnezeu nu înseamna nici speculatia abstracta sau meditatia rationala la cuvintele Bibliei, nici o traire pur sentimentala a lui Iisus, care nu este o simtire reala a prezentei lui Hristos ca Dumnezeu, nici o fuziune de tip panteist, ci o comuniune reala (care uneste fara sa contopeasca) de iubire si lumina între persoana omului credincios despatimit cu Persoana lui Dumnezeu si persoanele semenilor, comuniune care echivaleaza cu intrarea în Împaratia cerurilor ca Împaratie a Slavei, Luminii si Vietii Sfintei Treimi.
Dar în ultimul tau mesaj am întâlnit exprimate implicit sau explicit si alte prejudecati neoprotestante cu privire la Ortodoxie.
Tu scrii, de exemplu…
Ca neam de evreu dispretiuesc pretentiile oricarui neam de a se numi popor ales, indiferent de practica initiatica, taiere împrejur sau botez al copiilor.
Aceasta I-ar putea face pe cititori sa creada ca ortodocsii români s-ar crede popor ales. Nimic mai departe de adevar! Într-adevar, Biserica Ortodoxa a condamnat în unul din sinoadele ei erezia Filetismului, identificarea Împaratiei lui Dumnezeu cu o anumita natiune. Mi se pare incorect sa acuzi Biserica Ortodoxa exact de erezia pe care ea o respinge!
De asemenea, tu citezi un ierarh al Bisericii Ortodoxe Române care ar fi declarat, "Locul Bibliei este în Biserica, nu pe masa din casa unde ne enervam si ne afurisim câteodata". Din nou vreau sa subliniez ca prezentarea acestui citat poate da cititorilor nostri o impresie gresita cu privire la conceptia Bisericii Ortodoxe cu privire la Scriptura. Pentru Ortodoxie, Scriptura este inima Traditiei, cea mai importanta sursa de cunoastere a adevarului, cea mai autoritativa si de cel mai mare profit. Cunoasterea Scripturii este o prioritate pentru orice credincios. Ceea ce trebuie sa evitam, si ceea ce probabil combatea ierarhul pe care l-ai citat, este folosirea Bibliei ca o platforma de infinite si nefolositoare certuri dogmatice. Martorii lui Iehova si mormonii umbla întotdeauna cu Biblia în mâna, ceea ce nu-i face de loc buni crestini. Adevarul este ca orice folosire a Scripturii este o interpretare a Scripturii si de aceea Scriptura trebuie folosita si interpretata în contextul ei natural, în Biserica. Aceasta nu înseamna ca li s-ar interzice credinciosilor sa o citeasca acasa, atât timp cât primesc cu umilinta si ascultare interpretarea Bisericii. Iata ce a scris despre Scriptura, nu un oarecare prelat, ci chiar Ioan Cassian, unul din cei mai respectati si iubiti sfinti ortodocsi:
Daca doresti sa ajungi la o adevarata cunoastere a Scripturii trebuie sa te straduiesti sa obtii o neclintita umilinta a inimii. Aceasta te va duce nu la cunoasterea care te umple de mândrie, ci la cunoasterea care te lumineaza prin dragoste. Pentru cel care nu are inima curata, este imposibil sa dobândeasca darul cunoasterii. De aceea sa ai grija ca zelul tau pentru cunoasterea Scripturii sa nu devina, din cauza unor pretentii goale, o cauza de pierzare, în loc de a fi sursa de lumina si de slava vesnica promisa celui iluminat de cunostinta.
De aceea pasaje din Scriptura trebuie memorate si folosite spre meditatie fara încetare. O astfel de meditatie ne va ajuta în doua feluri. În primul rând, atunci când mintea este ocupata de studiul Scripturii, ea este în mod natural aparata de capcana gândurilor periculoase. În al doilea rând, daca încercam în mod repetat sa memoram Scriptura, nu avem timp sa o întelegem, pentru ca mintea este ocupata. Dar mai târziu, când mintea noastra este libera, si în special când meditam în ceasurile de întunecare, atunci gândim la ceea ce am memorat si întelegem mult mai bine. Chiar si atunci când ne odihnim sau dormim, sensurile ascunse care ne-au fost înainte acoperite de sunt acum descoperite mintilor noastre.
Daniel, cu un mic efort ai fi descoperit sute de citate ortodoxe care vorbesc despre pretuirea si importanta Scripturii pentru fiecare credincios. Te întreb, de ce a trebuit sa dai un citat dubios si scos din context?
Tu scrii,
În loc sa se duca la oameni, ortodoxia s-a ascuns în cladiri întunecoase si pline de fumul cadelnitelor.
Recent mi-a cazut în mâini o carte despre drama Bisericii Ortodoxe Ruse sub comunism. Am citit acolo cum Partidul Comunist a blocat orice posibilitate de manifestare publica a Bisericii, orice evanghelizare sau educare crestina a tinerilor si a promovat imagine ortodocsilor aruncati la cosul de gunoi al istoriei, ascunsi în cladiri întunecoase si pline de fumul cadelnitelor. În particular, comunistii au ucis 80000 de preoti ortodocsi, producând mai multi martiri decât în orice alta epoca a istoriei. Din pacate, propaganda ateista a reusit în cele din urma sa schimbe imaginea Bisericii ca un organism viu, plin de viata, în care Îl slaveau pe Hristos si se mântuiau milioane de oameni, în imaginea unor babe superstitioase care boscorodesc în niste biserici întunecoase si afumate.
Este trist ca multi baptisti prefera sa promoveze si sa perpetueze aceasta imagine creata în mod artificial de dusmanii lui Hristos. Ei nu vad multimile despre care aud ca umplu bisericile ortodoxe din România în fiecare duminica. Ei nu vad valurile de tineri care se asociaza în organizatii ortodoxe, interesati de studiul Scripturii si al scrierilor Parintilor. Ei nu vad avântul institutiilor de învatamânt superior ortodox care s-au deschis în ultimii ani în România. Ei nu vad noile promotii de tineri teologi si preoti ortodocsi care aduc un suflu nou în Biserica si sunt capabili sa prezinte Ortodoxia în limbajul modern al secolului 21. Ei nu vad sutele sau miile de tineri care fac jertfa cea mai mare, îmbracând haina de calugar, într-o adevarata renuntare la lume pe care nu am vazut-o niciodata între neoprotestanti. Ei nu vad zecile sau chiar sutele de misiuni crestine ortodoxe în America de Sud, în Africa sau în Asia.
Si totusi, nu este în spiritul Ortodoxiei ca Biserica Ortodoxa sa se prezinte într-o lumina triumfalista. Ortodoxia nu consta în planuri strategice si tendinte imperialiste. Biserica Ortodoxa a avut întotdeauna o latura apofatica, ascunsa, o viata a rugaciunii si ascezei, a cunoasterii tainice si nemijlocite a lui Dumnezeu. La acest nucleu în care straluceste viata Sfintei Treimi, întelepciunea Tatalui, harul Fiului si mângâierea Duhului Sfânt nu ajung decât cei sinceri, truditori si dezlegati de prejudecati. Mi s-a dat si nevrednicului, lenesului si pacatosului de mine sa vad o mica crâmpeie din aceasta lumina. Dar mi-e teama ca pentru mii de baptisti sinceri cautatori ai lui Hristos calea într-acolo le este oprita de prejudecati si neadevaruri rostite împotriva Ortodoxiei si întretinute în mod constient de la amvoane sau din scrieri anti-ortodoxe, ca cele ale lui Iosif Ton.
Daniel,
Cred ca este bine si potrivit daca uneori temperatura mesajelor noastre urca ceva mai mult. Este mai bine sa ne înfierbântam decât sa dam din umeri. Într-o lume adormita si indiferenta fata de Hristos, sper ca pasiunea noastra sa dea o marturie pozitiva, atât timp cât este bazata pe dragoste si respect. Eu nu m-am suparat de anumite cuvinte mai aspre pe care le-ai inclus în mesajul tau, si nadajduiesc ca si tu vei primi fara suparare sau mânie cuvintele mele. Ai mentionat posibilitatea ca într-un viitor mesaj sa expui întelegerea pe care o ai cu privire la mântuire, expunere pe care o astept cu mult interes.
Hristos între noi!
Mihai