Draga Daniel,

 

În toate vremurile, începând de la Apostoli, în biserica au existat nu numai schisme si erezii, dar si stari de pacat si caderi rusinoase. Ma voi referi la acest subiect, dar as dori sa-ti raspund mai întâi întrebarii pe care mi-ai pus-o.  „Ce ne facem cu masele de credinciosi ortodocsi nominali?” este o întrebare serioasa care ne cere un raspuns. Nu vreau sa las impresia ca ocolesc astfel de întrebari care ar putea parea dificile pentru Ortodoxie.

Înteleg ca prin întrebarea ta îti exprimi îngrijorarea fata de aceste multimi de oameni care se afla undeva pe la marginea Bisericii. Cred ca vom fi de acord ca toti dorim ca „nominalii” sa vina cu adevarat la Hristos si sa fie mântuiti. Personal nu am nimic împotriva daca unii devin baptisti în loc sa devina ortodocsi – cu toate ca prin aceasta pierd ceva din plinatatea pe care doar Biserica Ortodoxa le-o poate oferi. Doi dintre copii mei sunt evanghelici, nu ortodocsi, si ma bucur sa îsi urmeaza mântuirea acolo în loc sa umble aiurea în lume, sperând în acelasi timp ca odata vor ajunge si ei în Biserica Ortodoxa. Ceea ce resping este acel  prozelitism neoprotestant care acuza Biserica Ortodoxa de pagânism si idolatrie, acuzatii pe care le-am întâlnit adesea si pe care le-am facut si eu cândva în ignoranta si aroganta mea. Resping acea metoda de evanghelizare în care oamenilor li se spune „veniti la noi pentru ca ortodocsii sunt idolatrii”.

Recent am discutat cu o credincioasa care mi-a relatat cum a trecut de la Biserica Ortodoxa la baptisti. În tinerete, ea era devotata lui Hristos, crezând si practicând cu seriozitate tot ceea ce a învatat-o Biserica. A avut într-o zi o convorbire cu o credincioasa neoprotestanta care a convins-o rapid ca Biserica Ortodoxa practica idolatria, prin aceea ca foloseste icoane. Fara o cercetare mai profunda si fara sa întrebe pe preot sau episcop aceasta tânara a decis pe loc, chiar în ceasul acela, ca nu va mai avea niciodata de-a face cu Ortodoxia „idolatra”. Cred ca este un caz tipic, în care zelul evanghelistic era îndreptat spre smulgerea unor credinciosi adevarati din sânul Bisericii Ortodoxe.

Zelul misionar nu are valoare înaintea lui Dumnezeu daca este bazat doar pe idea „câstigarii de suflete”, sau de dorinta de a raporta succese si crestere numerica. Stiu ca multi dintre prietenii mei baptisti au o dorinta adevarata de a vedea oameni venind la Hristos. Dar linia de despartire dintre evanghelizare si prozelitism este greu de definit. Hristos a avertizat împotriva acestui fel de zel pe fariseii care colindau lumea ca sa faca prozeliti. Datoria pe care o avem este sa-L aducem pe Hristos la oameni. Aceasta se poate face prin adunari de evanghelizare (în care tinta este masa de oameni) sau prin realitatea slavei lui Hristos în Biserica, asa cum o face Biserica Ortodoxa prin liturghie, prin ascetism, prin icoane, prin sfinti sau prin tainele Bisericii. În acest caz atentia este îndreptata spre Dumnezeu, nu spre oameni, si venirea oamenilor la Hristos este doar un rezultat secundar.

O întrebare care se pune este daca nu cumva acesti nominali sunt pusi într-o situatie de falsa securitate, crezând ca si-au rezolvat problemele cu Dumnezeu prin simplu fapt ca sunt „crestini”. As remarca faptul ca doctrina baptista „odata mântuit esti de-a pururi mântuit”, combinata cu întelegerea mântuirii ca un act juridic de „primire a lui Hristos în inima” creeaza un mai mare pericol de auto-amagire decât conceptia ortodoxa dupa care mântuirea este un proces de o viata care cere dedicare si straduinte personale. În bisericile baptiste oamenii se roaga spunând, „Doamne, îti multumesc ca am fost mântuit”. În Biserica Ortodoxa ne rugam, „Doamne, ai mila de noi si mântuieste-ne”. Unde exista mai mult potential de auto-amagire cu privire la mântuire?

Dincolo de toate acestea, ar fi gresit sa credem ca Biserica Ortodoxa este indiferenta de viata oamenilor si de mântuirea lor. Faptul ca ortodocsii nu au „campanii de evanghelizare” în stil protestant nu înseamna ca ei nu fac nimic sau sunt indiferenti. Biserica Ortodoxa are misiuni în întreaga lume, publica si raspândeste carti cu caracter crestin si se roaga pentru mântuirea oamenilor. Daca nu o face mai mult este din cauza limitarilor financiare si a slabiciunilor si neputintelor pe care toti le avem.

Doresc de asemenea sa observ idea dupa care aici pe pamânt biserica este formata dintr-un grup omogen de elita, de credinciosi „în clocot” (o expresie folosita adesea în bisericile neoprotestante) este o conceptie care nu se potriveste cu imaginea bisericii sau a împaratiei lui Dumnezeu, asa cum aceste apar în Scriptura. Nu ca nu am dori ca toti crestinii sa fie dedicati si sfinti, dar realitatea, asa cum o înfatiseaza Domnul Iisus în pildele împaratiei, Evanghelistul Luca în Faptele Apostolilor si Apostolul Pavel  în epistolele sale este a unei realitati spirituale pe care cresc atât spice sanatoase de grâu, dar si buruieni sau neghina. Hristos ne învata ca separarea grâului de neghina este o imposibilitate în aceasta lume, dar se va face în veacul viitor. Baptistii care se mândresc cu bisericile lor, pe care le vad formate din oameni „mântuiti si nascuti din nou” si se uita cu dispret la bisericile ortodoxe sunt, daca nu aroganti, cel putin naivi.

Cred ca biruinta cea mai mare pe care biserica o poate avea într-o societate este sa patrunda adânc în cultura natiunii, sa „încrestineze” cultura (dupa cum spunea si pleda un faimos gânditor evanghelic, Francis Schaefer), în asa fel încât oriunde si la tot pasul oamenii sa auda de Hristos si sa stie ce au de facut pentru a fi mântuiti. De aici se creeaza o platforma de la care oamenii nu mai au de facut decât un mic si usor pas pentru a veni la Mântuitor. Biserica Ortodoxa a reusit sa faca aceasta în anumite parti ale lumii.  Reversul acestui succes este existenta unui mare grup de „nominali” (care se numesc crestini dar le lipseste realitatea vietii crestine). Sunt absolut sigur ca daca baptistii ar fi avut acelasi succes si România ar fi fost o tara „baptista” în loc sa fie o tara „ortodoxa”, atunci baptistii ar fi experimentat aceleasi probleme cu „nominalii”.

Cazul preotului de la Manastirea Cernica la care te referi are toata înfatisarea unui teatru al absurdului. Mihaela Ioan care a scris articolul pe care l-ai reprodus pare de la început doritoare sa descopere murdarii demne de orice revista de scandal. Ea însasi recunoaste ca acest asa-zis „preot” este un caz mintal, tolerat de conducerea manastirii doar din considerente de compasiune fata de un batrân bolnav, pe care nu vrea sa-l arunce în strada. Cartea Proverbelor ne povatuieste sa nu vorbim cu nebunul pe limba lui ca sa nu fim si noi nebuni. Dar Mihaela Ioan îl ia în serios, asemenea altor femei nebune si apoi se minuneaza de imoralitatea lui. Sa nu cadem si noi în greseala ei. Murdaria si sminteala acelui batrân nu au nimic de-a face cu Biserica sau credinta crestina, care exalta curatia si frumusetea.

Problema nu este cu aceste cazuri de boala mintala. Problema este într-o oarecare masura cu pacatul care exista între credinciosii de rând, care se bucura de o oarecare respectabilitate. Dar o problema si mai mare apare atunci când însasi liderii unor biserici cad în pacate care genereaza scandaluri de o mare amploare, ranind sute si mii de oameni. Nu as fi vrut sa ne oprim la acest subiect în discutiile noastre, dar pentru ca ai facut-o, îti voi prezenta si eu un numar de cazuri din lumea neoprotestanta.  Aici nu este vorba de batrâni bolnavi mintal, ci de mari conducatori de denominatii, oameni care chemau cu mult zel pe oameni la Hristos. Iata o scurta lista:

 

1. Donald McClullough, presedintele Seminarului Teologic din San Francisco si-a dat demisia la câteva zile dupa ce Comisia Judiciala Permanenta a Bisericii Prezbiteriene l-a gasit vinovat de doua cazuri de abuz sexual. Unul dintre ele a avut loc pe când era pastor al bisericii din Solana Beach iar celalalt dupa ce a fost ales presedinte al seminarului.
2. Bob Mororehead, pastorul principal al celei mai mari biserici evanghelice din statul Washington – o biserica cu peste 5000 de membrii – si-a dat demisia dupa ce s-a descoperit ca a molestat sexual un numar de baieti. Biserica se numeste Overlake Christian si este asezata într-un complex de 24100 metrii patrati, cu o valoare de peste 37 de milioane de dolari. (Compara aceasta bogatie cu saracia bietilor ortodocsi.)
3. Jim Bakker, fondatorul organizatiei penticostale PTL Cub a fost condamnat la ani de închisoare în 1989 pentru ca a înselat peste 116000 de donatori de mai mult de 158 milioane de dolari. (Ce bine ar fi fost sa foloseasca macar 100 de dolari sa repare vreo turla de biserica!)
4. Despre colaboratorul sau, evanghelistul John Wesley Fletcher, s-a aflat ca este bisexual (relatii sexuale cu barbati si femei) si ca i-a procurat femei lui Jim Bakker.
5. Pastorul bisericii baptiste Metropolitan Baptist Church din St. Petersburg, Florida, Henry Lyons care era în acelasi timp presedintele unei mari organizatii baptiste, Baptist National Convention a recunoscut ca a avut relatii nepotrivite (eufemism pentru curvie) cu o subalterna. Mai târziu a fost condamnat si închis pentru înselaciune, furt si evaziune fiscala.
6. Ollin Collins, pastorul bisericii baptiste Harvest Baptist Church din Forth Worth, Texas, si presedinte la Southern Theological Seminary si-a dat demisia dupa ce a fost acuzat de relatii sexuale cu doua femei care au venit la el ca sa fie sfatuite. Southwestern Seminary este cel mai mare seminar evanghelic, cu peste 3000 de studenti în opt campusuri universitare.
7. Pastorul bisericii River Hills din Tampa Florida (de nuanta penticostala) a fost descoperit ca a trait în adulter, timp de cinci ani , cu sotia unui altui pastor.
8. Robert Dandrea, fondatorul retelei evanghelice de televiziune Christian Television Network si-a dat demisia dupa ce a recunoscut ca a platit în secret o secretara cu care avusese o afacere sexuala.
9. Un sondaj efectuat de organizatia lui George Barna a aflat ca în SUA, printre evanghelicii nedenominationali  rata divortului este de 34%, în contrast cu media generala a populatiei, în care este doar de 25%.  La baptisti, rata divortului este de 29%, mai mare decât media generala a populatiei.

 

Daniel,

 Nu am nici o satisfactie prezentând aceasta lista. Sa nu-i tratam pe toti acesti lideri cu dispret, ca nu cumva sa cadem si noi. Suntem toti pacatosi si trebuie sa strigam cu totii la Hristos ca sa ne pazeasca de pacate grele si sa ne mântuiasca sufletele. Judecata mea se îndreapta nu atât împotriva acestor lideri cazuti, ci împotriva anumitor realitati din miscarea evanghelica moderna.

 Una din cauzele acestor situatii pe care le-am însirat mai sus este faptul ca în lumea evanghelica contemporana eroul, modelul de urmat nu mai este sfântul ci omul de succes. În Ortodoxie, modelul ramâne sfântul care ajunge la o cunoastere personala a lui Hristos prin straduintele postului si rugaciunii, prin jertfa si sacrificiu, prin dragoste si renuntare la lume. Dar printre neoprotestantii americani (si din nefericire acest curent apare si printre români), eroul admirat este pastorul a carui succes se masoara în cresterea spectaculoasa a numarului de membrii, care organizeaza mari întâlniri de evanghelizare, care deschide programe la radio si televiziune si care colinda globul participând la mari conferinte crestine. Umilinta cere obscuritate, de aceea sfintii ortodocsi de azi nu sunt vizibili, spre deosebire de marii tele-evanghelisti contemporani. Lumii nu-i pasa de calugarul care petrece ani de zile în rugaciuni de noapte, dar observa usor pe cei care închiriaza stadioane si atrag sute de mii de spectatori. Evanghelizarile spectaculoase, programele de televiziune în care oamenii sunt chemati la Hristos, campaniile enorme care dispun de bugete de sute de milioane de dolari – toate acestea duc la crearea unor organizatii modelate dupa cele mai prospere companii de profit, cu metode de marketing studiate în universitati, cu o întreaga gama de metode de manipulare a publicului. Iata de ce neoprotestantii apar „în clocot” iar ortodocsii apar „adormiti” si „retrograzi”. Dar daca tinta noastra suprema este câstigarea de convertiti si metodele constau în organizatii eficiente, în tehnici de manipulare si în apeluri emotionale, atunci probabil cei mai buni dintre noi sunt mormonii si martorii lui Iehova. Zelul lor evanghelistic îl întrece chiar si pe cel al baptistilor.

Toate aceste aspecte comerciale din lumea protestanta contemporana aduc duhul lumii în biserica, au o aparenta de spiritualitate si de râvna pentru Hristos, dar la urma se dovedesc goale si putrede. Liderii cazuti pe care i-am însirat mai sus sunt victime ale acestui sistem. Daca cineva face o comparatie între tele-evanghelistii care striga si plâng pe scena, într-o atmosfera încarcata de emotionalism,  în fata a zeci de mii de spectatori pe care îi roaga sa vina la Hristos (cu obligatorul apel pentru donatii la sfârsitul programului) si preotii ortodocsi care slujesc în liniste liturghia, va trage concluzia ca primii sunt vii, iar cei din urma sunt adormiti sau indiferenti. Este doar o aparenta. Personal, am descoperit ca ma apropii mai bine de Mântuitorul meu în linistea unei biserici ortodoxe, luminata de câteva lumânari si cufundata în mireasma tamâiei. Îl simt mai bine în litaniile si troparele liturghiei, în misterul euharistiei si în prezenta icoanelor. În ultima instanta, Îl caut si Îl doresc pe Hristos mai presus decât succesul oricarei lucrari de evanghelizare. Cum putem deci sa-i atragem pe oameni la Domnul? Sfântul Serafim din Sarov a spus, „Curateste-ti inima, si oamenii din jurul tau vor veni la Hristos”.

 

Mihai Oara