17 Martie 2000

Frate Daniel,

Îti multumesc pentru aprecierile frumoase pe care le-ai facut la adresa
familiei mele. De asemenea, istoria cu preotii sositi la Los Angeles mi-a
încalzit inima, ca orice alta istorie privitoare la dragostea crestina în
actiune.

As vrea sa fac câteva remarci privitoare la discutia pe care ai avut-o cu
ministrul sanatatii din România. Întrebarea mea este ce concluzie putem
trage din ea. Pentru mine ea nu arunca o reflexie negativa asupra preotului
ortodox tipic din România, ci poate cel mai mult asupra ministrului care
credea ca slujba de slujitor al lui Dumnezeu are ca scop agonisirea de bani.

Poporul nostru a stiut întotdeauna sa arate respectul si dragostea pentru
preoti. Faptul ca oamenii aduceau daruri preotului este o dovada de dragoste
si nu se reflecta negativ asupra preotului. De fapt, felul acesta de a-l
sustine pe preot este chiar mai uman decât "cotizatia" impersonala pe care o
"platim" la biserica.

Cititorii mesajului tau ar putea trage concluzia gresita (pe care probabil
nu ai intentionat-o) ca slujba de preot este cumva profitabila material, în
timp ce aceea de pastor baptist cere doar sacrificii. În mod ironic si
paradoxal, în zilele noastre, situatia este oarecum exact inversa. Am
discutat recent cu un preot român, care are o sotie si un copil nou nascut
si a carui venit lunar este de 50 de dolari. Nimeni din Vest nu-i ajuta pe
acesti slujitori ai lui Dumnezeu, care trebuie sa îndure toate nenorocirile
si lipsa prin care trece acum poporul român. Cred ca pastorii baptisti din
România se bucura astazi de o mai mare prosperitate datorita ajutoarelor
primite din Occident, fapt care de altfel nu arunca nici o umbra asupra
integritatii lor morale. Aproape toti pastorii baptisti pe care i-am
cunoscut au avut ocazia sa calatoreasca în SUA si sunt sprijiniti din
Statele Unite într-un fel sau altul. Probabil sunt si altii, care se lupta
cu greutatile si nu beneficiaza de un astfel de ajutor. Dar cei pe care îi
admir astazi pentru sacrificiile lor materiale sunt tinerii care aleg calea
preotiei. Acestia nu primesc nici un fel de ajutoare speciale din Occidentul
bogat, nu au posibilitatea sa calatoreasca sau sa-si trimita copiii la
studii în strainatate.

Revin acum la a patra întrebare pe care mi-ai pus-o,  "Aminteste-ti de
preotul Trifa si de Tudor Popescu. Ai fi gata sa preiei apostolatul lor si
sa fi scânteia care sa aprinda iar lumina in formalismul liturgic si arid al
"ierarhilor" din "sistemul de putere al Bisericii Ortodoxe?" Cred ca aceasta
întrebare deschide un subiect mult mai dificil între noi, pentru ca merge la
esenta deosebirilor dintre conceptiile noastre.

Pentru cei care nu cunosc faptele as dori sa fac unele scurte precizari.

Preotul Iosif Trifa este unul din întemeietorii Oastei Domnului din România.
El a început aceasta miscare cu sprijinul Bisericii Ortodoxe, dar a ajuns la
conflicte cu ierarhia Bisericii si în urma a fost caterisit. Dupa câte stiu,
recent a fost reabilitat.

Tudor Popescu a fost preot în Bucuresti, si a fost si el silit sa se retraga
din Biserica Ortodoxa dupa ce a început sa manifeste tendinte protestante.

Ambele cazuri sunt tragedii care dupa parerea mea nu trebuiau sa se
întâmple. Personal am mai multa simpatie fata de cazul lui Iosif Trifa, care
mi s-a parut mai sincer si mai umil. În ce-l priveste pe Tudor Popescu, el
ma impresioneaza mai putin. Din diferitele istorisiri ale vietii si lucrarii
lui am constatat atât o anumita sinceritate, dar si un anumit spirit de
fronda. Mi s-a parut ca a cautat intentionat o confruntare cu Biserica
Ortodoxa din care facea parte, si în cele din urma a gasit-o schimbând de la
sine liturghia lui Ioan Gura de Aur, care de altfel a fost gasita buna de
crestinii a 16 veacuri.  Daca doresti, în viitor putem discuta mai mult
despre obiectiile aduse de el Bisericii, obiectii cu care eu nu sunt de
acord.

Revenind la întrebarea ta, as dori sa observ ca ea implica anumite
presupozitii pe care nu le pot accepta. Trebuie sa le discut mai întâi pe
acestea, înainte de a încerca sa raspund.

Presupozitie: Liturghia ortodoxa este formala si arida. Englezii spun,
"Frumusetea este în ochii privitorului". Pentru mine personal frumusetea
sublima a liturghiei ortodoxe a fost o incredibila descoperire. Cred ca nu
exista o ceremonie mai frumoasa si care sa fi rezistat aproape neschimbata
în cursul a 1600 de ani de practicare. Dar frumusetea ei este depasita de
capacitatea ei de a ne apropia de Dumnezeu. Aceasta apropriere cu teama de
Dumnezeu prin intermediul liturghiei are valoare si se face reala doar
pentru cel care o ia în serios, asa cum pentru cel care o dispretuieste nu
este decât o forma goala.

Probabil vei fi de acord ca si în adunarile baptiste exista anumite forme,
care s-au dezvoltat doar în ultimele zeci sau sute de ani.

Sa luam una dintre ele. În general, la citirea Bibliei, adunarea baptista se
ridica în picioare. Este un obicei frumos, pentru ca da cinste cuvântului
lui Dumnezeu. Este aceasta o forma arida si goala? Asa o vede un ateu sau
unul care vine ca sa critice sau sa batjocoreasca. Dar pentru cel
credincios, este o exprimare fizica, simbolica a profundului respect fata de
Cuvântul lui Dumnezeu.

La fel este si cu liturghia, care este un întreg sir de acte simbolice,
toate îndreptate catre Dumnezeu. În centru acestor simboluri si tinta
acestor acte este întotdeauna Sfânta Treime, a Carei nume este rostita de
nenumarate ori în cursul unei slujbe.

Presupozitie: Biserica Ortodoxa se sprijina pe un sistem al puterii. Orice
organizatie omeneasca îsi are sistemul ei de autoritate. În Biserica
Ortodoxa autoritatea este reprezentata de episcopi. Dar realitatea Bisericii
nu sunt doar episcopii. Realitatea ultima este Duhul Sfânt trimis de Hristos
de la Tatal si care salasuieste în credinciosi, în Biserica. Stiu ca idealul
protestant este biserica independenta si în cele din urma credinciosul
independent, care citeste si interpreteaza singur Scriptura. Dar, dupa
parerea mea acest ideal nu este biblic si în cele din urma duce la
nesfârsite dezbinari la care eu si dumneata am asistat.

În ce priveste idea de a prelua "apostolatul" lui Tudor Popescu sau Iosif
Trifa, vreau sa declar ca au fost în Biserica Ortodoxa preoti minunati care
au adus înviorari spirituale fara spiritul de revolta a acestora. Un astfel
de preot pe care îl admir nespus de mult a fost Sfântul Ioan de Kronstadt
care a trait la începutul secolului în Rusia.

Ar ramâne sa discutam ce întelegem prin înviorare. Mi-e teama ca înviorarea
pe care o doresc unii este de fapt o schimbare a naturii Bisericii, asa cum
a vrut sa o faca Tudor Popescu. Acestia ar dori sa vada Biserica Ortodoxa
renuntând la 2000 de ani de traditii introduse de martiri, teologi, sfinti
si calugari truditori si transformându-se într-o organizatie dupa chipul si
asemanarea Protestantismului.

Exista o altfel de înviorare pe care o doresc si eu din toata inima. As dori
sa vad bisericile ortodoxe întotdeauna pline. As dori sa-I vad pe ortodocsii
nominali transformati în pasionati cautatori ai lui Hristos, practicând
viata de asceza pe care ne-o indica Scriptura si Sfintii Parinti. As dori sa
vad preoti bine educati, care sa separe superstitiile de adevarata
învatatura a Parintilor. În acelasi timp, sunt convins ca Biserica Ortodoxa
Româna, iesita acum din strâmtoarea comunismului, se afla în pragul unei
mari înviorari care va însemna o renastere spirituala a poporului român.

Cât despre mine, sunt prea neînsemnat ca sa ma vad "preluând un apostolat."
Încerc mai degraba sa practic ceea cea ce a spus Sfântul Serafim din Sarov:
"Curateste-ti inima si vei vedea cum cei din jur vin la Hristos".

Cu dragoste,

Mihai