18 Martie 2000

Frate Daniel,

Întrebarile si problemele pe care le-ai ridicat cu privire la liturghie mi
se par foarte relevante. Apreciez de asemenea spiritul în care au fost puse.

Sunt de acord cu dumneata ca vechimea nu valideaza în ea însasi practicile
si obiceiurile din biserici. Ea este doar un partial indiciu al valorii si
efectului pozitiv al acestora pentru credinciosi, o marturie a seriozitatii
si caracterului netrivial al acestor practici. Cum a spus Gamaliel, "Daca nu
este de la Dumnezeu, se va distruge de la sine".

As dori sa-ti descriu ce înseamna liturghia, nu din carti sau tratate
teologice, ci prin prisma propriei mele experiente de fost protestant
confruntat cu o practica noua si oarecum ciudata pentru mine.

Primul soc pe care-l are un protestant care vine la o slujba ortodoxa este
acela al nenumaratelor "forme" care îi par "golite de continut". Aceasta a
fost cu siguranta reactia pe care eu însumi o aveam în trecut. Dar pentru
mine lucrurile s-au schimbat acum. Unul din motivele acestei schimbari de
perspectiva a fost întelegerea a ceea ce am putea numi "teologia oglindirii"
sau "teologia icoanei".

În aceasta noua perspectiva am înteles ca Dumnezeu iubeste atât de mult
lumea, oamenii, natura încât doreste sa fie prezent în ele. În puterea Lui
creatoare, El vrea sa faca din întreaga existenta o reflectare a Lui Însusi.
De aceea Hristos este icoana lui Dumnezeu si omul este icoana lui Hristos.
Când rostim rugaciunea domneasca, spunem "Vie Împaratia Ta", aceasta nefiind
doar o chemare escatologica, ci o dorinta de a experimenta Împaratia acum si
aici. Desigur, Împaratia se manifesta în mod tainic si nu o vad sau pricep
decât aceia care o privesc într-un mod spiritual.

Toate asa-zisele "forme goale" sunt pentru noi ortodocsii manifestari fizice
ale Împaratiei, oglindiri ale realitatilor vesnice si în cele din urma
oglindiri ale Celor Trei Persoane ale Dumnezeirii.

În general se pot vedea doua tendinte opuse în crestinism, le putem numi
"abstractizare" si "împlinire". Protestantismul a evoluat în general catre
abstractizare, ceea ce explica aceasta reactie negativa împotriva "formelor
goale". Multe practicile crestine traditionale, unele datând de pe vremea
apostolilor au fost eliminate ca neesentiale. Pentru protestanti esentiala
este mântuirea, scaparea de la focul vesnic, restul fiind în cel mai bun caz
ceva folositor, dar adesea un bagaj greu de care este mai bine sa ne
debarasam. As putea sa-ti dau nenumarate exemple, dar ma marginesc la unul
singur, semnul crucii, pe care astazi baptistii în mod paradoxal si de
neînteles pentru mine îl vad aproape ca pe o erezie.

Tendinta ortodoxa este dimpotriva catre "împlinire". În loc de a elimina
"formele", ortodoxul îsi umple viata de ele, pentru ca acestea sunt cu
adevarat pline de continut, de seva, de substanta.

Sa-ti dau un exemplu. Pe când eram baptist, singurul semn fizic al credintei
noastre în casa mea era Biblia din biblioteca si strângerea noastra la
rugaciune seara (uneori si sporadic). Casa mea arata acum altfel. Am pus
icoane pe pereti si în biblioteca. Celebram acum zilnic o mini-liturghie, la
care eu sunt preotul familiei. Seara si uneori dimineata ne strângem la
rugaciune în jurul unei icoane în fata careia aprindem o lumânare. Ne rugam
stând în picioare, nu aruncati pe fotolii, cum o faceam înainte. Citim
Crezul si psalmul zilei. Ne facem semnul crucii mereu si mereu, mai ales
când rostim numele Persoanelor Dumnezeirii. Uneori facem plecaciuni.

De ce toate acestea? Ne aduc ele merite înaintea lui Dumnezeu? Nicidecum!
Împlinim vreo porunca din spirit legalist? Absolut nu! Dar ele ne ajuta sa
exprimam fizic dragostea noastra fata de Dumnezeu. Este felul nostru de a
spune "Vie împaratia Ta". Împaratia Lui se manifesta în mod tainic prin
gesturile noastre, prin icoane si lumânari, prin semnul crucii si
plecaciuni. Un baptist ar putea spune ca acestea sunt forme goale. Dar
pentru noi ele nu sunt forme goale, ci reprezinta exprimarea în materie a
Împaratiei, a prezentei Duhului Sfânt în viata noastra. Asa cum un tânar nu
se multumeste sa pastreze în inima dragostea fata de iubita lui, ci gaseste
nenumarate forme de exprimare, de la o floare, la o mângâiere pe obraz sau o
îmbratisare, la fel si noi exprimam în aceste forme dragostea noastra de
Dumnezeu.

Acesta este pentru mine si sensul liturghiei. Având loc în biserica, ea are
o semnificatie chiar si mai deplina decât cea din familie. As dori sa
mentionez câteva aspecte ale liturghiei care îmi sunt deosebit de dragi.

În liturghie se rosteste mereu si mereu numele Celor Trei Persoane ale
Dumnezeirii. Aceasta ne concentreaza întreaga atentie catre Dumnezeu. Asa
cum se spune în Imnul Serafimilor, care se cânta înainte de Euharistie,
lasam în urma toate grijile acestei lumi si de acum participam cu sfintii si
îngerii, cu crestinii de pe întreg pamântul la slavirea lui Dumnezeu. Este o
maxima concentrare a întregii fiinte, trup, suflet si duh la cele ceresti.
Centrul absolut devine Dumnezeu si relatia personala si colectiva a
fiecaruia din noi cu El.

În cursul litaniilor, preotul si întreaga biserica repeta mereu rugaciunea
cea mai potrivita starii noastre de oameni pacatosi, "Doamne miluieste",
"Doamne ai mila", "Kyrie Eleison", "Lord have mercy." Aceasta ne trezeste la
realitate si ne înfatiseaza înaintea Lui asa cum suntem. Este apropierea cea
mai potrivita fata de Dumnezeu, cu teama, cu pocainta adevarata, cu
constiinta nevredniciei noastre, cu umilinta dar si cu speranta si adorare
fata de Cel care este Mântuitorul nostru.

Un alt cuvânt pe care îl auzi adesea este acela de "Lover of man",
Filantropos, Iubitor de oameni. Devenim constienti de dragostea nemarginita
a lui Dumnezeu, de pasiunea pe care El o are fata de oameni, întelegem ca El
arde cu dragoste fata de noi.

În liturghie avem o experienta reala a întâlnirii cu Dumnezeu, ne atingem de
El sau macar de "haina" Lui, cum s-a atins femeia cu scurgere de sânge,
primind vindecare pentru sufletele noastre bolnave de boala pacatului. Avem
o experienta pe care as putea-o numi supra-emotionala, pentru ca atinge nu
doar învelisul exterior al emotiilor noastre, ci adâncul ascuns al inimii.
De aceea atmosfera din timpul liturghiei si dupa liturghie nu este una de
exaltare emotionala, dupa care ar putea urma usor una de depresie, ci o
atmosfera tacuta, meditativa, în care lucrarea Duhului Sfânt are loc în
locurile cele mai adânci ale inimii noastre.

Exista în liturghie un simtamânt al participarii la slujba cereasca, asa cum
ea ne este descrisa în cartea Apocalipsei, în care sfintii aduc tamâia
rugaciunilor înaintea tronului lui Dumnezeu. Suntem înconjurati de icoane,
lumânari si tamâie, care, asa cum am explicat mai sus sunt oglindiri ale
unor realitati supra-materiale. Nu numai mintea, ci toate simturile noastre
sunt invadate de realitatile ceresti. Vazul si auzul, chiar si mirosul,
toate sunt folosite în concentrarea fiintei noastre catre Dumnezeu. Hristos
s-a facut om luând un trup material si de aceea este potrivit sa folosim
materia pentru a reîntrupa, pentru a oglindi, a reflecta realitatile divine.
Mai ales icoanele ne amintesc de sfintii care slujesc acum în cer, ne
amintesc de faptul ca suntem una cu ei, în aceeasi Biserica vie, trupul lui
Hristos care nu poate fi despartit prin moarte pentru ca poarta în el viata
lui Dumnezeu. Acesti sfinti, care au trecut la Domnul de curând sau cu sute
de ani înainte, au participat aici pe pamânt la aceeasi slujba ortodoxa,
virtual neschimbata de aproape doua milenii. La ea participa astazi milioane
de credinciosi pe toate continentele ca un semn al unitatii Bisericii lui
Hristos. De aceea aspectul de "vechime" al liturghiei, pastrarea ei
neschimbata este mai important pentru noi ortodocsii decât continua
reinventare a slujirii în biserica, pe care protestantii o practica din
dorinta sincera de a cânta, asa cum scrii dumneata, "o cântare noua".

Am încercat cu naivitate sa descriu ceea ce este inefabil. Maretia si taina
liturghiei nu vine din priceperea oamenilor, nici din talentul preotilor,
nici din îndrumarile episcopilor, cu toate ca toate acestea sunt importante.
Caracterul tainic vine din prezenta lui Dumnezeu în biserica. Dar pentru cel
care nu vrea sa vada aceasta prezenta, toate acestea sunt doar "forme
goale".

Cu dragoste,

Mihai