3-27-2000

Draga Daniel,

Îti multumesc pentru introducerea acestui nou subiect al originii si
istoriei Bisericii Ortodoxe în discutia noastra. Într-adevar, atât noi
crestinii cât si evreii Îl vedem pe Dumnezeu ca un Dumnezeu al istoriei, nu
doar ca Unul al naturii sau filozofiei. Istoria Bisericii în cei 2000 de ani
de la nasterea lui Hristos este relevanta pentru noi toti si constituie o
prelungire pâna în prezent a Faptelor Apostolilor, care nu s-au încheiat cu
sosirea Apostolului Pavel la Roma.

Ca fost credincios baptist, acum ortodox, am fost întotdeauna interesat si
fascinat de istoria Bisericii. Ma simteam oarecum nesigur si stânjenit de
faptul ca cei mai multi neoprotestanti trec prea repede peste primele
veacuri ale crestinismului. Ca neoprotestanti, eroii nostri erau misionarii
din secolele 19 si 20, pe care si acum îi admir, dar cunosteam prea putin
despre ceilalti eroi ai credintei crestine, care au trait înainte.

Pentru ca nu vreau sa acuz pe nimeni de neglijarea sau distorsionarea
istoriei, as dori sa descriu propriile mele foste prejudecati cu privire la
acest subiect. Dar trebuie sa remarc cu tristete ca unele dintre aceste
prejudecati mi le-am format într-un mediu care încuraja aceasta
interpretare.

Iata întelegerea pe care o aveam ca baptist cu privire la istoria Bisericii:

*         Dupa perioada Apostolilor au urmat mai multe valuri de persecutii
care au produs mii sau zeci de mii de martiri crestini.
*         În urma Edictului de la Milan al lui Constantin, crestinismul a
devenit religia oficiala a imperiului roman.
*         "Oficializarea" credintei crestine a dus la o corupere a credintei
apostolilor. Aceasta corupere s-a manifestat prin ...

*         crearea unor structuri de putere pur omenesti, ca cea a
episcopatului
*         începutul arhitecturii bisericesti ca o continuare a templelor
pagâne
*         introducerea liturghiei prin preluarea si transformarea ritualurilor
pagâne
*         introducerea icoanelor ca urmare a influentei nenumaratelor
reprezentari de zeitati pagâne care existau în secolul 4
*         introducerea cultului Maicii Domnului ca o directa continuare a
cultului Afroditei
*         introducerea rugaciunii la sfinti ca reflectie a politeismului lumii
romane

*         În anul 1054 s-a produs Marea Schisma, în urma careia Biserica
Ortodoxa a fost exclusa din biserica "oficiala", care a ramas cea catolica
*         Timp de 1200 de ani Biserica a fost efectiv moarta, invadata de
pagânism, lipsita de credinta vie în Domnul Iisus. Au existat uneori mici
"treziri" locale, pe care ierarhia însetata de putere le-a zdrobit în fasa,
speriata sa nu-si piarda privilegiile.
*         În timp ce Biserica Catolica a avut o anumita deschidere catre
filozofie si cultura, dând omenirii mari gânditori si artisti mai ales în
perioada renasterii, Biserica Ortodoxa a ramas închistata în superstitii si
credinte absurde, retrograde, care nu au facut decât sa traga înapoi
societatea.
*         Prima trezire semnificativa a Bisericii a avut loc prin reforma lui
Luther. Biserica a revenit la viata dupa 1200 de ani de moarte si adormire.
*         Luther nu a mers destul de departe, ramânând legat de anumite
"forme" ale "bisericii corupte", cum ar fi fost botezul copiilor, icoanele,
etc.
*         Adevarata credinta crestina s-a manifestat din nou de abia odata cu
aparitia anabaptistilor si mai târziu a baptistilor. Noi, baptistii de
astazi suntem cei care practicam din nou credinta apostolilor, credinta
pura, vie si nealterata.

As dori sa analizez în amanunt toate aceste afirmatii, dar sunt constient
atât de limitele spatiului pe care îl avem în acest dialog, cât si de
inadecvata mea pregatire. Probabil voi amplifica aceasta analiza într-un
articol pe care sper sa-l public pe site-ul OrthoLogia. As dori, în acelasi
timp, sa cunosc parerea ta cu privire la aceste chestiuni. Daca propria mea
viziune este colorata sau partinitoare, te rog sa faci corecturile necesare,
pe care le voi primi cu interes si deschidere catre adevar.

Sa intram deci în subiect...

Prejudecata: Oficializarea crestinismului a dus la institutionalizarea
Bisericii prin introducerea episcopatului.

Realitate: Episcopii au existat deja pe vremea Apostolilor si din perioada
imediat post-apostolica.

Se afirma astazi ca functia de preot si cea de episcop ar fi fost una si
aceeasi. Unii se întreba chiar de ce în Biserica Ortodoxa avem preoti, dat
fiind ca functia de preot crestin nu ar fi mentionata de loc în Noul
Testament. La baza acestei obiectii se afla o neîntelegere semantica. De
fapt, în Biserica post-apostolica sau în Biserica Ortodoxa de azi, preot =
prezbiter. Între cele doua nu exista nici o deosebire. A vorbi despre
deosebirile dintre ele este ca si cum am vorbi despre deosebirea dintre
dragoste si iubire (îmi aduc aminte cum odata un frate drag a tinut o
predica cu privire la deosebirea dintre cele doua). A obiecta împotriva
existentei preotilor în Biserica Ortodoxa este ca si cum am obiecta
împotriva existentei prezbiterilor în adunarile baptiste.

În Noul Testament sunt mentionati atât preotii (prezbiterii) cât si
episcopii. Apostolul Pavel ne descrie calificarile pe care trebuie sa le
aiba un credincios în aceste functii. Este adevarat ca nu exista nici un
text în Noul Testament care sa afirme explicit ca cele doua ar fi diferite.
Totusi, istoria Bisericii cunoaste existenta episcopatului ca o functie
distincta.

Recomand tuturor cititorilor nostri sa citeasca faimoasa si mult-respectata
Istorie a Bisericii a lui Eusebiu (nascut în anul 260, pe vremea
persecutiilor), din care se pot informa cu privire la aceste aspecte. Iata
câteva citate:

"În Episcopia Romei, în al treilea an al domniei lui Traian, Clement a
parasit aceasta viata, cedându-i pozitia lui Evarestus..." Clement a fost de
fapt al doilea episcop al Romei, imediat dupa Apostolul Petru.

"Când Simeon si-a gasit sfârsitul în maniera aratata, succesorul sau la
scaunul episcopal al Ierusalimului a fost un iudeu numit Iustus, unul dintre
cei multi taiati împrejur care de acum credeau în Hristos."

"Proeminent în acea vreme în Asia era un însotitor al Apostolilor, Policarp,
caruia martorii si slujitorii Domnului i-au conferit episcopatul bisericii
din Smirna. Contemporani cunoscuti ai lui au fost Papias, episcop pe scaunul
din Hierapolis, si cel care pâna în zilele noastre este universal amintit -
Ignatiu, al doilea care a fost numit episcop al Antiohiei, dupa Petru."

Ignatiu a devenit unul dintre marii martiri crestini, sfâsiat de fiare la
Roma.

Aflam deci ca, departe de a fi niste uzurpatori ai puterii în Biserica,
departe de a fi niste slujbasi ai lui Constantin dupa "oficializarea"
crestinismului, episcopii au fost numiti si au urmat în mod direct
apostolilor. Mai mult decât atât, ei au exercitat aceasta slujba în epoca în
care nimic nu era mai periculos decât sa fi episcop crestin, vazut de
autoritati ca un conducator al "dusmanilor" imperiului. Multi dintre
episcopi L-au marturisit pe Hristos prin actul lor de martiraj. Concluzia
este ca institutia episcopatului nu a fost o expresie a coruptiei bisericii,
ci o continuare a traditiei apostolilor. Biserica episcoplilor = Biserica
martirilor.

Prejudecata: Cladirile bisericilor dupa Constantin au fost o continuare a
templelor pagâne.

Realitate: Bisericile crestine au preluat cladiri de temple pagâne, pe care
le-au sfintit si transformat.

Înainte de Constantin se poate vorbi prea putin de cladiri de biserici, dat
fiind faptul persecutiei crestinilor. Dupa cum se stie, cu exceptia unor
epoci de împarati romani mai toleranti, în primii 300 dupa Hristos crestinii
au fost persecutati si nu îsi permiteau libertatea de a dezvolta o
arhitectura tipica a Bisericii. Pe vremea edictului de toleranta deja
populatia crestina luase o mare proportie în imperiu si avea nevoie de
locuri de închinaciune, în conditiile în care multe temple pagâne erau
abandonate.

În aceasta situatie, templele au fost transformate în biserici. Aceste
biserici au fost sfintite si orice urme sau simboluri ale religiilor pagâne
au fost îndepartate. Interiorul bisericilor amintea mai degraba de cel al
sinagogilor evreiesti, adevaratele precursoare ale bisericilor crestine.
Bine înteles, au început constructii de cladiri dedicate de la bun început
cultului crestin si cu timpul s-a evoluat catre o arhitectura tipica
crestina.

Situatia aceasta îmi aduce aminte de stirea frumoasa pe care am auzit-o cu
câtiva ani în urma, ca Sala Palatului a fost folosita de evanghelicii români
pentru întâlniri de evanghelizare. Locul din care Ceausescu debita veninul
urii fata de Hristos a devenit acum un loc de vestire al Evangheliei.
Înseamna oare aceasta ca neoprotestantii români au fost infectati de
comunism? Nicidecum. Preluând cladirile templelor, nici crestinii veacului
patru, de abia iesiti din persecutii, nu s-au infectat de pagânism.

Prejudecata: Liturghia Bisericii "oficiale" de dupa Constantin a fost o
prelungire a ritualurilor pagâne.

Realitate: Liturghia crestina îsi are originea în epoca apostolica si este o
continuare a slujbei din sinagoga, transformata ca sa reflecte adevarurile
Evangheliei si realitatile ceresti.

Vizitatorii site-ului OrthoLogia pot afla mai multe despre acest subiect în
articolul despre închinare de la
<>http://www.ortho-logia.com/Romanian/Inchinarea.htm>
http://www.ortho-logia.com/Romanian/Inchinarea.htm.

Bine înteles, avem putine documente care sa descrie în amanunt felul în care
se închinau crestinii primelor veacuri. Totusi, anumite elemente pot fi
gasite chiar si în cartea Faptelor Apostolilor. Într-adevar, acolo se scrie
ca Apostolul Pavel, în timp ce se afla în biserica din Antiohia, slujea
acolo, sau, folosind un cuvânt mai apropiat de transcrierea originala,
"liturghisea"! De asemenea, în Fapte, 20:8, ni se spune ca în adunarea din
Troa, Apostolul Pavel a participat la frângerea pâinii, si ca "... în camera
de sus, unde erau adunati, erau multe lumini aprinse." Amanuntul existentei
luminilor ar fi cu totul banal, daca ele nu ar fi avut semnificatia unui
cadru liturgic, asemanator cu cel gasit astazi în orice biserica ortodoxa.
Faptul acesta nu este de loc surprinzator. În adevar, ne asteptam ca acei
crestini din primul veac, care tocmai s-au desprins din iudaism sa continue
obiceiurile si traditiile sinagogii.

Ma opresc pentru moment aici, cu o observatie privitoare la ultimul tau
mesaj. Biserica Ortodoxa nu s-a definit pe sine drept Ortodoxa (dreapta
credinta) în contrast cu Biserica Catolica sau cu bisericile protestante, ci
în contrast cu ereziile împotriva carora a trebuit sa lupte în primele
veacuri. Cei care tineau în vremea acea dreapta învatatura erau numiti
ortodocsi, deosebindu-se astfel de arieni, nestorieni sau monofoziti .
Într-un anumit sens, acceptând dogmele cu privire la Sfânta Treime si la
Persoana lui Hristos, atât Catolicii cât si Protestantii ramân si ei
ortodocsi, mostenitori ai învataturilor tinute cu atâta grija de Biserica
Ortodoxa.

Cu dragoste în Hristos,

Mihai Oara