Draga N. si draga E.

Asist la schimbul vostru de mesaje subiective si, poate, ma bag intr-o discutie care nu ma mai tulbura ca altadata. Asta nu inseamna ca nu simt macar cite ceva din ceea ce marturisiti ca simtiti voi.

Iata citeva observatii personale:

1. Instrainarile sunt astazi la fel de comune ca intotdeauna.

Unele se petrec in sfera aceleiasi tari (oamenii nu mai simt ca "apartin" unei societati care a luat-o "razna" sau a parasit un intreg esafodaj de valori, eventual "comuniste"). Altele se petrec prin plecarea intre "alte hotare".

Deunazi am vazut la TV si am citit in ziar ca fiul marelui comunist Nichita Hruscev, fostul presedinte al URSS si-a luat cetatenie americana. A venit aici dupa 1990 si acum spune "Inima mea este aici. Cred ca voi fi un bun cetatean al acestei tari". El este profesor universitar in Long Island. Tot in America vin o serie de mari tenismeni si o sumedenie de personalitati ale lumii, care au sentimentul ca nu mai apartin nici unui teritoriu anume, ci doar se plimba dintr-o parte in alta.

2. Instrainarea masoara capacitatea nostra de "adaptabilitate".

Chiar si o planta, cind o muti dintr-un strat in altul, se ofileste pentru citeva zile. Unele isi revin mai repede, altele nu-si mai revin niciodata. "Adaptabilitatea" lor e diferita.

3. Ca unul care asist de ani de zile la examenul acesta de "adaptabilitate" al emigrantilor, pot spune ca, dupa ce au vazut America, putini mai au sansa de "adaptabilitate" in alta parte. Fara exceptie, toti cei pe care-i stiu eu ca au plecat inapoi in tara, au stat un timp si apoi au plecat iarasi.

4, "Adaptabilitatea" noastra depinde de citiva factori subiectivi.

a. Anturajul. Traim in cercuri concentrice. Cercul intii, EU; cercul doi, FAMILIA MEA; cercul trei, PRIETENII MEI; cercul patru CUNOSCUTII MEI; cercul cinci, concetatenii mei, etc. Nimeni nu are prietenie cu milioanele de concetateni. Traim intens in cercurile mai mici. Echilibrul ni-l da faptul ca suntem "acasa" in familie si in cercul nostru de prieteni. Faptul ca suntem intre 260 de milioane de americani sau intre 200 de milioane de europeni, nu ne afecteaza in prea mare masura.

Cei care au cu ei familia o duc mai bine, cei care reusesc sa-si refaca urgent un anturaj de prieteni o duc si mai bine, cei care se integreaza cu familia si cu prietenii intr-o biserica o duc cel mai bine.

La un moment dat, unul din romanii de aici intreba cu tilc: "Unde sunt americanii din LA? Pe undeva pe aici; ii toleram si pe ei ..."

b. Sentimentul utilitatii. Autopretuirea noastra depinde si de imaginea pe care ne-o gasim in ochii celor din jurul nostru. Atita vreme cit te simti "tolerat" ca strain care trebuie mereu ajutat sau atita timp cit te simti "nenecesar" intr-o societate care a inventat tot ce aveam noi in cap si are tot ceea ce am putea contribui noi, instrainarea va persista. Ea se aseamana cu sentimentul celui care merge la nesfirsit printr-o expozitie. Toate sunt frumoase, dar nu sunt ALE LUI si nici nu sunt de vinzare. Intre el si "marfuri" nu exista punte de intimitate.

Am in biserica un doctor care a facut o nevroza de imigrant. L-am sfatuit sa persiste in luarea examenelor. A cazut de citeva ori si nevroza s-a accentuat. L-a sfatuit cineva sa faca o scoala de tehnicieni de electrocardiograme. Din momentul in care s-a angajat "intr-un spital" si s-a imbracat "intr-un halat alb" a ... INVIAT! "Uita-te la mine", mi-a spus, "eu am sa fiu iarasi medic!" Astazi este si Dumnezeu l-a facut o mare binecuvintare pentru multi romani din preajma.

Am fost chemat sa ma ocup de un inginer, fost director de santier naval, care, nefiind evanghelic, se pierduse prin jungla din "down town" si traia intr-un hotel mizerabil. L-am gasit in pragul disperarii, gata sa se suie in primul avion si sa plece acasa. L-am ascultat criticind "tara asta mizerabila de drogati si proxeneti; de inculti si nesimtiti, etc." L-am rugat sa vina cu mine la un "garage sale" Simbata viitoare. Intentionat, am urmat un traseu ca o felie sectionata prin societatea americana, din "down town" pina in lumea fabuloaselor suburbii. Seara, mi-a spus rusinat: "Domnule Daniel, mi-ati facut un mare bine!" A urmat apoi gasirea unui servici prin relatiile din biserica si "echilibrarea". Astazi, nu mai vrea sa dea ochii cu mine. A reusit sa devina iarasi "mare", dar eu ii aduc aminte involuntar de clipele lui grele, in care "s-a facut de ris".

c. Identificarea. Suntem iremediabili asemanatori cu mediul romanesc. II cunoastem stratul si substratul tuturor actiunilor si reactiunilor cotidiene. Am citi ziarele si-i cunoastem pe majoritatea "jucatorilor importanti". De cind am venit in America, am fost bombardati cu informatii despre relatii noi si despre realitati cu care n-avem nimic in comun (de la limba diferita si pina la cardurile de credit de la banca; de la birfa de la TV si pina la sistemul de bursa, etc.)

Cunoasterea si identificarea cu un nou set de realitati si valori cere timp, rabdare, capacitate de asimilare si ... interes personal.

Din aceasta cauza, integrarea se face in functie de capacitatea fiecaruia de a o "lua de la capat". Bineinteles ca tinerii si copiii sunt favorizati si tot bineinteles ca batrinii si unii adulti sunt mult prea "formati" pentru procesul de "remodelare".

Pentru reusita "identificarii" cu noua realitate se recomanda doua metode: una este cufundarea brusca si ireversibila in noua cultura (crash course), cealalta este o pendulare temporara intre cele doua culturii prin vizite dese in tara de bastina. Timpul masoara "alienarea noastra" de vechea cultura si "integrarea" noatra in cea de a doua.

Avem cazuri de familii care au plins ani de zile si au dormit cu pistolul sub cap, de frica americanilor. S-au vindecat prin cumpararea unui bilet de avion si printr-o vizita in Romania. Unii au planificat vizita pe patru saptamini, dar au venit inapoi in America dupa numai trei ... Confruntarea cu vechea realitate (idealizata si deformata intre timp) i-a trezit ca un dus rece. Au revenit zicind: "Am pierdut citiva ani de viata cu bocetele noastre ..."

Sigur ca am fost mintuiti "pentru faptele bune pe care Dumnezeu le-a pregatit pntru noi". Cred insa ca cea mai importanta lucrare pe care ne-a rinduit-o Dumnezeu fiecaruia este "realizarea de noi insine", formarea caracterului nostru etern. S-ar putea ca, pentru unii dintre noi, etapa noastra "Americana" sa insemne o extraordinara ocazie de a face tocmai aceasta!

Cu dragoste

Daniel Branzai