O evaluare evanghelică

Puterea ortodoxiei se pare că este şi marea ei ispită.
Un interviu cu Harold O. J. Brown

Pentru mulţi protestanţi, ortodoxismul este un amestec dezorganizat — o credinţă culturală străină, care uneori se simte foarte protestantă.

Harold O. J. Brown, profesor de teologie la Trinity Evangelical Divinity School din Deerfield, Illinois, a fost fascinat de ortodoxie încă din colegiu, când îi studiase pe Irenaeus şi pe alţi părinţi ai bisericii timpurii. Acesta este membru al Bisericii Evanghelice Libere (Evangelical Free Church) şi unul dintre criticii de elită din teologie şi societate. A scris un număr de cărţi, dintre care amintim, „Erezii: Imaginea lui Isus Hristos în oglinda ereziei şi a ortodoxiei, de la apostoli până în prezent” (Heresies: The Image of Christ in the Mirror of Heresy and Orthodoxy from the Apostles to the Present) (Baker, 1988). Punctele sale de vedere asupra ortodoxiei au fost împărtăşite şi celor de la „Istoria Creştina” (Christian History).

Ce anume apreciaţi cel mai mult din ortodoxie?

Ortodocşii au un extraordinar simţ al continuităţii poporului lui Dumnezeu, care este reprezentat prin tradiţie. De asemenea, ei au un respect profund faţă de Sfintele Scripturi; slujbele lor sunt în principiu formate din versete care sunt adunate împreună. Şi, bineînţeles că, la acestea se adaugă şi frumuseţea şi maiestatea slujbei ortodoxe.

Nu este la fel de bine cunoscută libertatea din ortodoxie. Deşi reţine un număr mare de tradiţii, totuşi nu face obligatorii problemele non-scriptural. De exemplu, în 1951, biserica romano-catolică a decretat „Asumpţia corporala a Fecioarei Maria”, ca fiind o doctrină ce trebuie crezută, în vederea mântuirii. Ortodocşii au sărbătorit timp de secole această credinţă (că Maria a fost răpită –trup şi suflet- la cer, la şfârşitul vieţii sale pământeşti) în sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului. Totuşi ei nu au spus că este obligatoriu să crezi acest lucru.

Ce anume conferă ortodocşilor, tradiţia lor puternică şi liturghia?

Stabilitate. Am un prieten ortodox care predă la un seminar bine cunoscut. În timp ce studia la Harvard Divinity School, el a devenit sceptic cu privire la adevărul Evangheliei.

Totuşi, fiind preot ortodox în acea perioadă, în fiecare duminicătrebuia să conducă liturghia, care este plină de texte din Scriptură şi învăţătură teologică. Duminica el trebuia să se poarte ca şi cum ar fi crezut.

În cele din urmă, s-a luptat cu indoielile sale intelectuale, continuând liturghia săptămânală. Aceasta l-a atras mereu către lumea creştină, până când credinţa lui a fost din nou întregită. Marea majoritate a studenţilor protestanţi care încep să se îndoiască de credinţa lor, nu au o asemenea tradiţie care să îi echilibreze.

Un istoric ortodox afirma că ortodocşii au mai multe în comun cu protestanţii decât catolicii. Sunteţi de acord cu afirmaţia lui?

În multe privinţe, da. În primul rând, ortodocşii pun Scriptura la baza credinţei lor. Tradiţia pentru ei, constituie transmiterea de-a lungul generaţiilor a lucrurilor încredinţate bisericii, Scriptura fiind primul lucru care a fost încredinţat bisericii. Ei privesc tradiţia ca fiind o interpretare a Scripturii şi nu ca sursă independentă de adevăr religios.

Mai mult decât atât, un mare accent este pus pe persoana lui Hristos, pe munca Sa şi pe taina Întrupării şi Învierii Sale.

De asemenea, ortodocşii nu acceptă supremaţia universală a papei. Ei îl recunosc pe papă ca fiind capul bisericii din jurisdicţia sa, dar nu al întregii biserici.

Un grup mic, şi totuşi semnificativ de evanghelici, s-au convertit la ortodoxism, printre care şi Franky Schaeffer. Ce anume i-a atras pe aceştia?

Alături de lucrurile deja menţionate, aceştia au fost tulburaţi de haosul din protestantism. Ei văd denominaţii principale care se joacă neglijent cu doctrina, punând sub semnul întrebării totul, începând cu naşterea din fecioară, până la trinitate.

Aceştia mai sunt tulburaţi şi de comportamentul necontrolat al evanghelicilor care aleargă de la o modă la alta. Ei simt protestantismul ca fiind fără rădăcini, fără o legătură cu oamenii lui Dumnezeu de-a lungul secolelor.

Ortodocşii au rădăcini adânci, care îi ţin tari în multe privinţe. De exemplu, de când tribunalele au permis avortul, protestanţii au tot dezbătut ceea ce cred referitor la avort. Ortodocşii, totuşi, au o tradiţie care cu mult timp în urmă a hotărât că avortul este greşit. Aşa că, nu au putut fi puşi în încurcătură de Roe v. Wade şi au putut să-şi prezinte un punct de vedere ferm şi clar în această problemă.

În plus, protestantismul tinde să fie raţional şi axat pe Cuvânt. În închinarea protestantă există foarte multă vorbărie. Ortodocşii au o liturghie care înrolează frumuseţe—în icoane, imnuri şi simbolism— promovând contemplarea şi creşterea sentimentului că Dumnezeu este prezent cu adevărat.

Acesta a fost unul dintre motivele pentru care Franky Schaeffer, de exemplu, a aderat la biserica greco-ortodoxă. El a simţit că evanghelicii nu apreciau îndeajuns rolul artei şi al frumosului în viaţa creştină.

Ce caracteristici ale ortodoxiei vă tulbură cel mai mult?

Unul dintre lucrurile pe care le admir cel mai mult este tradiţia. Totuşi, câteodată obiceiurile devin tradiţii moarte care ingreuiază biserica. De exemplu, liturghia bisericii greco-ortodoxe este încă cântată în slavona veche, o limbă care este foarte puţin cunoscută în zilele noastre. Acest lucru face ca păstrarea tinerilor în biserică, precum şi atragerea unor noi persoane spre biserică să fie dificilă.

Trebuie să fim cinstiţi: protestanţii se pot agăţa şi ei de tradiţii trecute, totuşi, aceasta pare a fi cea mai mare ispită pentru ortodoxie.

O altă îngrijorare ar fi icoanele. Teologia ortodoxă referitoare la acest punct este bună: ortodocşii spun că ei nu se „închină” la icoane, ci doar le „onorează” şi le „venerează” Sunt sigur că acest lucru este adevărat pentru mulţi ortodocşi. Totuşi, nu este greu de observat că nenumăraţi enoriaşi ortodocşi nu văd această diferenţă, şi că, în multe cazuri ei se închină pur şi simplu la icoane.

În cele din urmă, ortodoxia nu este decât o credinţă etnică. Evident că sunt şi excepţii, dar de cele mai multe ori, a fi ortodox se confundă cu a fi grec, sârb sau rus. Iar uneori, este mult mai important a fi greco-ortodox decât a fi un creştin ortodox.

De ce aţi rămas încă protestant, în ciuda evidentului respect pe care îl purtaţi ortodoxiei?

In ciuda confuziei reale din protestantism, există încă o unitate considerabilă la centru: marea majoritate a protestanţilor afirmă întruparea, trinitatea şi multe alte imperative etice. În plus, ortodoxia (şi catolicismul, în aceeaşi privinţă) are şi ea parte de haos; conflictele care au apărut între bisericile ortodoxe şi teologi, sunt la fel de aducătoare de confuzie ca şi cele din protestantism.

Adevărata unitate are de a face cu stabilitatea în doctrina apostolilor, şi în părtăşia cu cei care cred această doctrină, indiferent de tradiţia bisericii lor. Nu poţi promova unitatea în credinţă doar prin a merge la o biserică care are o anumită etichetă. În sfârşit, Duhul Sfânt este cel care ne păstrează în adevăr, şi nu o organizaţie omenească.